Sfântul Apostol Irodion era, de neam din Tarsul Ciliei, rudă cu Sfântul Apostol Pavel și slujea Sfinților Apostoli întru toate. El a fost pus de dânșii episcop și pe mulți din elini i-a întors la sfânta învâțătură a lui Hristos. Pentru aceasta, au năvălit asupra lui închinătorii la idoli și mult l-au chinuit: unii il băteau, alții îi sfărâmau gura cu pietre, alții îl loveau cu lemne peste cap. În cele di urmă, l-au înjunghiat cu cuțitul și l-au aruncat ca pe un mort, scăldat în sânge, și socotind că a murit, l-au lăsat și s-au dus. Dar cu darul lui Dumnezeu, Sf. Apostol, viu păzindu-se a propovăduit, după aceea cuvântul Domnului în Roma, împreună cu Sf. Apostul Pavel, scriind, de la Corint, epistola către Romani, a pomenit de Sf. Irodion, care era pe atunci în Roma, lângă Sf. Petru zicând: „Îmbrățișiați pe Irodion, cel de un neam cu mine”. Iar când Sf. Petru a fost răstignit, în anul 67 d. Hr. atunci a fost tăiat și Sf. Irodion, împreună cu Sf. Olimp și cu mulțime de credincioși.
Sf. Apostol Agav plin a fost de proorocescul dar, vorbesc de el Faptele Apostolilor astfel; „S-au pogorât de la Ierusalim în Antiohia prooroci. și sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete, mare care a și fost în zilele lui Claudiu”. Și iarăși,în Cezareea, Sf. Agav a spus, mai dinainte Sf. Pavel pătimirile ce avea să le îndure la Ierusalim: „A luat brâul lui Pavel și, legându-si mânile și picioarele a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbat „al căruia este acest brâu, așa îl vor lega iudeii la Ierusalim si-l vor da în mâinile neamurilor”. Și a propovăduit Sf. Agav pe Hristos în părțile care i-au căzut lui și pe mulți i-a întors la Dumnezeu.
Toți acești apostoli, din cei șaptezeci fiind, au propovăduit în lume bunăvestirea lui Hristos, pe mulți necredincioși, la adevărata credință, aducându-i, și s-au sfârșit chinuiți în multe feluri, de către iudei și păgâni.
„Proloagele, volumul II”
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]