10 Aprilie. Pomenirea Sfințiților Mucenici Terentie, Africanul, Maxim, Pompius și alți treizeci și șase

0
114

sinaxar-10-aprilie-sf-mc-terentie-pompei-african-maxim-si-dimaAcești Sfinți Mucenici african de neam, au trăit în anii împărăției lui Decius și al lui Fortunian dregătorul. În Africa stăpânită de romani. Deci, îndată după înscăunarea sa, Decius a dat poruncă în toată împărăția,că nu este îngăduit să fii creștin. Orice cetăţean, bănuit a fi creștin, trebuia să se lepede de credința lui Hristos, aducând pe față jertfe, idolilor. Cine se împotrivea era pedepsit cu temnița, cu chinuri și cu moartea.Și mulți au primit cu curaj cununa muceniciei, dar au fost și mulți slabi în credință.

Acesta văzând-o, drept credincioșii Terentie, Pompius fiind toți s-au unit a sta împotrivă bărbătește, întărindu-și și vitejia sufletului și a trupului, pentru mărturisirea lui Hristos, aducându-și aminte de cuvântul Domnului, care îndeamnă pe ucenicii Săi spre mărturisire, zicând: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă”.

Deci stând în fața dregătorului Fortunian, tinerii aceștia propovăduiau puterea lui Hristos și neputința idolilor, fără de simțire, ce se cinsteau de păgâni, iar dregătorul a poruncit să fie aruncați în temniță. Și a trimis dregătorul să aducă pe soțiile fericiților Zenon, Alexandru și Teodor și ele în îndemnau să se despartă de credința în Hristos și să se închine la idoli, ca să rămână în viață. Iar ei prin cuvintele lor, împotrivându-se din porunca dregătorului, au fost bătuți cu toiege cu ghimpi și cu vine de bou, și alții i-a zdrobit, încât se rupea carnea de pe ei. Deci, le-au străpuns spinările cu țepuși de fier, înroșite în foc, turnând peste răni oțet amestecat cu sare. Și cu cât chinurile erau mai cumplite cu atât credința lor era și mai mare, rugându-se neîncetat la Hristos să îi întărească în credință.

I-au dus, apoi din nou, în temniță, i-au legat cu lanțuri grele de gât, de mâini și de picioare, i-au silit să se culce pe țepi de fier sub dânșii și i-au ținut mai multe zile ne mâncați și fără apă, dar ei toate le-au răbdat, rămânând tari în credință, primind îndulcirea ajutorului de la Dumnezeu.

Deci, pierzând orice nădejde de a-i întoarce , de la Hristos, la idoli, dregătorul  a poruncit să le taie capetele. Și așa, primind cununa biruinței,s-au mutat la Domnul.

„Proloagele, volumul II” 

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here