În anul 1016 Knut, cunoscut şi sub numele de Knut cel Mare, devine regele Angliei. Apoi, în anul 1018, acesta devine şi rege al Danemarcei, iar în 1028, rege al Norvegiei, ajungând atât de puternic în poziţia sa de conducător al regiunii nord-europene, încât, după spusele vremii, i-a fost îngăduit să stea la dreapta împăratului Konrad al II-lea cu prilejul încoronării sale în anul 1027.
Încă din anul 1025 Konrad al II-lea încheiase un pact de alianţă cu regele Knut. În 1027, aceştia şi-au unit forţele împotriva regelui Mieszko al Poloniei. Ca recompensă, Knut a primit în 1035 teritoriul dintre râurile Schlei şi Eder, care au rămas în stăpânirea Danemarcei până în 1866.
În 1035, ultimul său an de viaţă, regele a pierdut Norvegia. Knut cel Mare a fost înmormântat în catedrala Winchester.
(Knut cel Mare în duel cu Edmond Ironside, predecesorul său pe tronul Angliei)
Tabel cronologic
1013 – Anglia este atacată de danezii conduşi de regele Sven al Danemarcei, care reuşesc să cucerească Londra. Regele englez Ethelred al II-lea se refugiază în Normadia franceză. Regele Sven moare un an mai târziu chiar înaintea încoronării sale. Pentru a consolida autoritatea monarhiei germane, Henric al II-lea porneşte a doua sa campanie militară împotriva Italiei.
1014 – Henric al II-lea îl recunoaşte pe papa Benedict „şi predă conducerea oraşului conţilor tusculani. După încoronarea sa ca împărat, Henric se întoarce imediat în Germania.
În urma bătăliei de la Clontarf, regele Brian de Munster reuşeşte să pună capăt dominaţiei normanzilor în Irlanda, dar eşuează în încercarea sa de a unifica politic ţara, iar Irlanda se destramă în şapte regate.
1016 – În Anglia începe dominaţia daneză sub conducerea lui Knut cel Mare, care este recunoscut ca rege. Knut, fratele regelui danez Harald, se căsătoreşte cu văduva regelui Ethelred al II-lea al Angliei, care murise în Normandia, şi adoptă apoi tradiţiile şi obiceiurile anglo-saxone. El înfiinţează o trupă de luptători profesionişti (housecarls) pe care o finanţează din taxa „anti-daneză” impusă anterior de Ethelred al II-lea.
Sarazinii care se stabiliseră în Sardinia jefuiesc coasta Italiei. Principatul Salerno cheamă în ajutor pelerinii normanzi din Ierusalim, care aduc cu ei mai multe trupe de normanzi. Sub conducerea papei Benedict al VIII-lea, se unesc flotele Genovei şi Pisei, care îi înving pe sarazini şi îşi impun dominaţia militară pe mare. Locuitorii din Bari, ajutaţi de normanzi, încearcă să pună capăt dominaţiei bizantine din sudul Italiei, dar eşuează. Normanzii se stabilesc în sudul Italiei pentru a deveni mai apoi un aliat important al Imperiului Romano German.
1018 – Pacea de la Bautzen pune capăt ostilităţilor dintre împăratul Henric al II-lea şi ducele Boleslaw Chrobry (cel viteaz). Boleslaw primeşte feudele Lusatia şi Milzenerland din partea regelui german.
Împăratul bizantin Basileios al II-lea („spaima bulgarilor”) recucereşte Macedonia în urma unui război deosebit de sângeros împotriva regatului bulgar. Bulgarii cad sub stăpânirea Imperiului Bizantin.
„1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila
