12 Ianuarie. Pomenirea sfintei muceniţe Tatiana

0
112

Tatiana - pe 12 IanuariePe 12 Ianuarie o pomenim pe mucenita Tatiana. Aceasta sfântă muceniţă era de neam din Roma cea veche, şi a trăit pe timpul împărăţiei lui Alexandru.

Tatăl ei a îndeplinit de trei ori dregătoria de consul, iar în timpul împăratului Alexandru Sever (222-235) a devenit şi diacon al Bisericii. Iar sfânta, pentru că mărturisea pe Hristos au dus-o la împărat. Intrând împreună cu împăratul în templul idolilor, prin rugăciunea ei, s-au zguduit şi au căzut jos idolii din templu. Pentru aceasta a fost supusă la felurite chinuri şi apoi i s-a tăiat capul.

Acum, sfântul ei cap se află în Catedrala mitropolitană din Craiova, în aceeaşi raclă cu sfintele moaşte ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi ale sfinţilor mucenici Serghie şi Vah.

Tot pe 12 Ianuarie, pomenirea sfântului mucenic Petru Avesalonitul.

Acest sfânt mucenic, înflorind cu evlavia credinţei şi cu virtutea trupului, a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală tinerească. Atunci dregătorul Elevterupolei l-a prins şi, neputând să-l înduplece cu măguliri şi nici să-l înspăimânte cu îngroziri, l-a aruncat în foc, unde sfântul a primit cununa de mucenic.

Tot pe 12 Ianuarie, pomenirea sfântului mucenic Mertie.

Acest sfânt mucenic era ostaş din ceata Mavrilor, în timpul împărăţiei lui Diocletian. Şi neplecându-se să aducă jertfă idolilor, i s-a luat cingătoarea ostăşească şi vrednicia pe care o avea; el a fost bătut până la sânge. Dar a răbdat şi n-a scos nici un cuvânt, încât a mirat şi a înspăimântat pe împărat. Pentru aceasta a fost şi mai mult chinuit şi apoi a fost aruncat în temniţă. Şi după opt zile, şi-a dat în mâinile lui Dumnezeu cinstitul său suflet, iar din trupul lui s-a răspândit multă mireasmă.

Tot pe 12 Ianuarie, pomenirea sfinţilor opt mucenici de la Niceea, care de sabie s-au săvârşit.
Tot pe 12 Ianuarie, pomenirea sfintei muceniţe Eutasia, care de sabie s-a săvârşit.
Tot pe 12 Ianuarie, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ilie, făcătorul de minuni.
Tot pe 12 Ianuarie, pomenirea sfântului mucenic Teodor al Evhaitelor, a cuvioasei Teodosia cea din Alexandria şi a sfântului mucenic Alexandru cel din apropierea sfinţilor apostoli.

Sursa: noutati-ortodoxe.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here