Din ce în ce mai des, oamenii se plâng de faptul că timpul trece atât de repede pe lângă ei, încât nici nu-și dau seama când a zburat o zi cu 24 de ore, motiv pentru care există numeroase dezamăgiri și nemulțumiri. Dar câți dintre noi cunosc oare semnificația fiecărei zile dintr-un an calendaristic?
În cele ce urmează vom reliefa câteva evenimente din lume care au avut loc în ziua de 16 decembrie, de-a lungul anilor.
Astfel, data de 16 decembrie a rămas în istorie pentru faptul că în 1775 s-a născut scriitoarea Jane Austin (autorul romanelor “Mândrie şi prejudecată”, respectiv “Raţiune şi simţire”).
Tot pe 16 decembrie, dar în 1653 Oliver Cromwell se proclamă “lord protector” al Angliei, iar în 1888 s-a născut Alexandru Karadjordjevici, rege al Iugoslaviei (1929 – 1934).
Scriitorul Alphonse Daudet, autorul operei “Scrisori din moara mea”, trilogia umoristică ce are în centru pe simpaticul personaj “Tartarin” a încetat din viață în această zi, în anul 1897.
Totodată, în 1921 a încetat din viaţă și compozitorul Camille Saint-Saëns, autorul operei “Samson şi Dalila”.
Tot pe 16 decembrie, dar în 1943 a încetat din viață arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti, membru de onoare al Academiei Române, unul dintre promotorii stilului neoromânesc în arhitectură. Acesta a proiectat noile clădiri ale Universităţii bucureştene, Muzeul Naţional de Artă – azi Muzeul Ţăranului Român.
Tot în neființă a trecut în 1989 și actriţa Silvana Mangano; alături de Sophia Loren şi Gina Lollobrigida; aceasta este una dintre cele trei graţii ale cinematografului italian postbelic (din filmografie: “Moarte la Veneţia”, “Dune”, “Orez amar”).
În anul 1993, senatorii au hotărât, prin lege, ca în fiecare an intervalul 16-22 decembrie, să fie marcat printr-o suită de comemorări şi să fie numit “Săptămîna recunoştinţei” în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989.
In 1431 a avut loc Războiul de 100 de Ani, moment în care Henric al VI-lea al Angliei este încoronat rege al Franței la Notre-Dame de Paris.
In 1554: la Wilno (Polonia) este parafat “Tratatul de alianță și de pace eternă” între Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei și Sigismund al II-lea August, regele Poloniei.
Un cutremur estimate la 8,5 grade magnitudine a lovit Valdivia, Chile, pe 16 decembrie 1575, iar în 1607 s-au dus lupte pentru domnia Moldovei între fiii lui Ieremia Movilă și Simion Movilă. În lupta de la Ștefănești, pe data de 16 decembrie, Constantin Movilă l–a înfrânt pe vărul său Mihailaș, cucerind tronul Moldovei.
Nu mulți dintre noi știau că pe 16 decembrie 1707, Vulcanul Fuji, cel mai înalt munte din Japonia, a început ultima sa erupție, ce a durat până la 1 ianuarie 1708.
Pe de altă parte, în 1773, în provincia britanică Province of Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, coloniștii au distrus prin scufundare o mare cantitate de încărcături de ceai. Evenimentul este cunoscut ca Boston Tea Party și devine una din scânteile Revoluției americane (1776 – 1784).
Tot pe data de 16 decembrie, dar în anul 1811, în New Madrid, din Missouri, SUA, are loc primul cutremur dintr-o serie lungă de cutremure severe.
Un alt eveniment major ce a lasat în istorie data de 16 decembrie este Adunarea fruntașilor români transilvăneni la Sibiu, în 1848, unde s-a adoptat o petiție națională prin care s-a protestat împotriva “unirii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria, hotarâtă în martie 1848.
Primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă a avut lor la Issy-les-Moulineaux, lângă Paris, în 1910.
Unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istorie a avut loc în provincia chineză Gansu, pe 16 decembrie 1920; iar numărul persoanelor decedate s-a ridicat la 200.000.
Aceste aspecte prezentate mai sus sunt doar câteva dintre evenimentele ce au consacrat ziua de 16 decembrie ca fiind o dată relevantă în istoria, cultura și civilizația lumii.
Alexandra G.
Jurnal Spiritual