Sfântul Mucenic Iacob a fost un mare dregător la curtea regelui perșilor, pe vremea creștineștilor împărați Honorius și Arcadius (395-408).
Creștin de la strămoși, de neam cinstit și luminat, el își luase femeie creștină. El viețuia în bogăție și în cinste, fiind foarte iubit de regele său, împăratul perşilor. Toate acestea erau și o mare primejdie pentru sufletul său și a avut prilejul să vadă singur cât de ușor poate cădea în păcat cel ce se lipește prea mult de comorile pământești.
S-a înșelat de toate aceste binefaceri și cinstiri, iar când regele a deschis război contra creștinilor, Iacob a căzut de la credința în Hristos și a adus jertfe idolilor, închinându-se lor împreună cu regele.
Aflând de această cădere, mama și soția lui Iacob s-au îndepărtat de dânsul. I-au aratat prin scrisori, greul păcat ce săvârșise: că a ales mai mult dragostea împăratului, decât dragostea lui Hristos; pentru o slavă trecătoare a ales osânda rușinii veșnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfântul s-a depărtat de legea cea deșartă a împăratului său și își plângea păcatul, că s-a despărțit de Hristos.
Deci, venind înaintea împăratului, a mărturisit credința lui în Hristos. Și împăratul mâniindu-se pe el, a poruncit să i se taie fiecare încheietură a trupului, una câte una. I s-au tăiat toate încheieturile trupului său, ale mâinilor și ale picioarelor, iar, la urmă, i-au tăiat și capul. Și așa a luat de trei ori fericitul cununa cea nestricăcioasă a nevoinței pentru Hristos.
Prolagele, Vol.1
Jurnal Spiritual
