Aroganţa Apusului şi apostazia Răsăritului -III

0
102

sf-marcu-si-papaMarcu al Efesului i-a tratat pe adversarii săi latini cu iscusinţă şi nu a încercat să-şi arate iscusin­ţa dialectică, ci a rămas credincios expresiilor şi definiţiilor dogmatice Părinţilor răsăriteni. Cum deci s-a născut mitul superiorităţii latinilor? Răs­punsul la această întrebare ne este dat de impre­sia creată încă de atunci, cum că instrucţia con­stă exact în formaţia scolastică şi în îndemânarea dialectică pe care latinii au arătat-o la sinodul de la Florenţa şi care, de atunci, creează teribi­le sentimente de inferioritate răsăritenilor. Insă, în afara acestuia, poate să existe şi un alt motiv care este parte a răspunsului la tragica întreba­re: Dorotheu de Mytilene menţionează în isto­ria sa că grecii s-au simţit atât de bine în Veneţia de-a lungul şederii lor (chiar şi câţiva episcopi), încât au numit-o Pământul făgăduinţei, compa­rând nenorocirea propriului imperiu, care era pe atunci oprimat de turci, cu libertatea şi confortul vieţii din Apus. Grecii, mai neputincioşi, au fost ademeniţi cu uşurinţă încât să vrea să aspire la o conciliere care le promitea o bunăstare teres­tră. Această promisiune a Apusului a devenit de atunci ispita continuă a grecilor şi a ortodocşilor în general, de a-şi părăsi modul ortodox de via­ţă, care se identifică cu oprimarea şi sărăcia, pen­tru a-l accepta pe cel apusean, care, din ce în ce mai mult, promitea prosperitate, recunoaştere şi ascensiune socială. Această ispită a devenit foar­te acută, mai ales în ultimii ani, pentru ortodoc­şii care emigrează în Apusul tehnocrat, dar nu i-a cruţat nici pe aceia care nu emigrează.

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here