Credinţa – temelie a vieţii duhovniceşti – partea a II-a

0
112

credIubiţi credincioşi, sunt unii care zic că la cârma vieţii duhovniceşti este mintea, raţiunea… N-au dreptate! Domnul Hristos nu ne-a chemat niciodată să cercetăm lucrurile cu raţiunea. De ce? Pentru că raţiunea, mintea nu poate să cunoască tainele lui Dumnezeu, iar credinţa este uşa tainelor. Credinţa noastră este credinţă a tainelor, credinţă care ne introduce într-o sferă mai presus de lumea aceasta. Ne duce la Domnul Hristos, ne duce la Dumnezeu Tatăl, ne duce la Dumnezeu Duhul Sfânt. Credinţa ne susţine în viaţa noastră duhovnicească şi credinţa e lucrătoare pentru viaţa duhovnicească. O viaţă de linişte – „Cel ce miluieşti cu liniştirea”, zicem noi în rugăciunea a cincea de la Maslu, vorbind cu Domnul nostru Iisus Hristos -, o viaţă liniştită, o viaţă senină îşi are temelia în credinţă, se întemeiază în credinţă.

În Sfânta Evanghelie de Matei, la sfârşitul capitolului al 7-lea, citim că a zis Domnul Hristos: „Cel ce ascultă cuvintele Mele acestea şi le împlineşte se aseamănă cu omul înţelept care şi-a zidit casa pe temelie de stâncă. Şi au venit furtunile, au venit vânturile mari, au izbit în casa aceea şi ea a rămas, pentru că era întemeiată pe stâncă. Dar cel care ascultă cuvintele acestea şi nu le împlineşte se aseamănă cu omul neînţelept care, în loc să-şi întemeieze casa pe piatră, pe stâncă, şi-a întemeiat-o pe nisip. Şi au venit vânturile şi au venit ploile mari, au venit furtunile, au izbit în casa aceea şi ea a căzut, pentru că nu era întemeiată pe stâncă, nu era întemeiată pe piatră” (Matei 7, 24-27). Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos ne pune în atenţie faptul că fiecare dintre noi, împlinind cuvintele Lui, ne întemeiem o casă, o casă duhovnicească în care apoi locuieşte Domnul Hristos. Casa aceasta duhovnicească având-o în vedere Sfântul Vasile cel Mare şi apoi Sfântul Petru Damaschin, spune că trebuie să fie întemeiată pe pământ bun, pe pământ statornic, pentru că se întâmplă uneori ca cineva, neavând în vedere faptul de a-şi întemeia casa duhovnicească pe pământ bun – sau chiar o casă materială, casa aceea materială se poate să se dărâme, să zicem aşa, printr-o alunecare de teren. S-a întâmplat aşa ceva la o mănăstire de la „Parva Rebra”, unde s-a zidit o casă fără temelie bună, tară pământ bun, şi a alunecat terenul cu casa şi s-a dărâmat casa. Aşa se întâmplă în viaţa materială, dar se întâmplă şi în viaţa duhovnicească.

Deci trebuie să fie întemeiată casa duhovnicească pe pământul răbdării, zic Părinţii. Avem trebuinţă de răbdare pentru a înainta în viaţa duhovnicească. Şi pe acest pământ al răbdării, spun mai departe Părinţii, trebuie pusă temelia credinţei. Sfântul Apostol Pavel pomeneşte de temelia care este Hristos, pentru că credinţa, de fapt, face legătura între sufletul credincios şi Domnul Hristos.

În Epistola către Efeseni, în capitolul 3, versetul 17, citim o dorinţă a Sfântului Apostol Pavel pentru creştinii din Efes, dar fară îndoială pentru toţi creştinii de oriunde, toţi creştinii care ştiu de ceea ce doreşte Sfântul Apostol Pavel: „Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre”. Deci Hristos să intre în inimile noastre, Hristos să-Şi găsească locaş în inimile noastre, şi aceasta să se realizeze prin credinţă. Cine n-are credinţă n-are o legătură cu Domnul Hristos, nu-L poate avea pe Domnul Hristos în suflet. Deci e de trebuinţă credinţa care-L aduce pe Domnul Hristos în sufletul nostru, credinţa care-L scoate în evidenţă pe Domnul Hristos cel din sufletul nostru.

Poate că unii ştiţi că Sfântul Marcu Ascetul are un cuvânt în Filocalie despre Botez, şi în cuvântul acesta spune că, de la Botez, Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – Se sălăşluieşte, Se aşează în sufletul celui care se botează. Şi cei care au gândit bine, poate şi pe temeiul cuvântului Sfântului Marcu Ascetul, spun că la Botezul creştin, la Botezul dreptmăritorilor creştini se întâmplă exact ceea ce s-a întâmplat la Botezul Domnului Hristos. Ce s-a întâmplat la Botezul Domnului Hristos? La Botezul Domnului Hristos S-a arătat Preasfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cum? Aşa, că Fiul S-a botezat, Tatăl a rostit cuvintele: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru Care bine am voit” şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste Domnul Hristos în chip de porumbel. Şi asta o mărturisim noi, după rânduiala Sfintei noastre Biserici, la sărbătoarea Botezului Domnului, când zicem, vorbind cu Domnul Hristos, nu despre Domnul Hristos: „în Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat”. Şi spunem cum. Cum s-a arătat închinarea Sfintei Treimi? Cum S-a arătat Sfânta Treime? „Că glasul Părintelui a mărturisit Ţie – vorbim deci mai departe cu Domnul Hristos -, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului”, a adeverit că aşa este, eşti Fiul lui Dumnezeu, Cel iubit. Şi după aceea zicem, vorbind în continuare cu Domnul Hristos: „Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, Mărire Ţie!”. Beci ceea ce trebuie să facem noi în faţa evenimentelor pe care le sărbătorim este să aducem mărire lui Dumnezeu.

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here