600 istorioare religioase. Notă asupra ediţiei a III-a. Istorioarele aparţin genului literar scurt şi rolul lor este ca, printr-o întâmplare petrecută în viaţa unor personalităţi, sau în aceea a unor oameni simpli, dar trecuţi prin şcoala vieţii, să se ofere cititorului o învăţătură. Scopul lor nu este doar divertismentul, crearea bunei dispoziţii, ca în cazul glumelor sau al unor snoave din literatura populară, în care adevărul despre unele vicii se spune râzând şi ironizând. Istorioarele au, întotdeauna, un scop moralizator şi duhovnicesc. Materia lor primă o constituie viaţa de toate zilele, experienţa dobândită în strădania de a învăţa de la toate.
Conţinutul şi limbajul lor se înscriu întotdeauna în limitele decenţei, spre deosebire de glume, în care, de multe ori, buna-cuviinţă şi bunul simţ lipsesc…
Părintele Iosif Trifa (1888 – 1938)
În viaţa credincioşilor, istorioarele au rolul de catalizatori spirituali. O istorioară spusă la locul ei uşurează înţelegerea textului scripturistic comentat, mişcă sufletul, reactivează idei şi sentimente. De multe ori, în oglinda unei istorioare, ne vedem mai bine pe noi şi ne dăm seama de ceea ce nu suntem şi ar trebui să fim.
Fiind accesibile tuturor, prin conţinut şi limbaj, istorioarele sunt o lectură plăcută şi, în acelaşi timp, instructivă pentru toate vârstele.
Părintele Iosif Trifa şi-a dat seama de marea importanţă a istorioarelor în modelarea spirituală şi morală a omului născut din nou. Foile «Lumina Satelor», «Oastea Domnului», «Isus Biruitorul», calendarele de masă, numeroasele sale cărţi sunt pline de istorioare de tot felul, prin care scopul didactic-duhovnicesc este realizat cu succes.
În cazul istorioarelor, ca şi în cel al fabulelor, puţini sunt creatorii originali. Originalitatea, în cazul nostru, constă nu atât în noutatea subiectelor, cât în reactualizarea lor într-o formă nouă, racordată la mentalitatea şi sensibilitatea epocii respective.
Părintele Iosif îşi extrage substanţa epică a istorioarelor culese sau create de el din lecturile bogate pe care le-a frecventat pe parcursul multor ani de zile sau din întâmplările reale prin care a trecut. „îmi aduc aminte, pe când eram preot la ţară…“, sau: „Pe când eram preot la ţară…“ etc., aşa îşi începe el unele istorioare ale sale risipite prin diversele pagini ale foilor religioase sau prin cărţile scrise. Felul spunerii, stilul oral (limba vie, vorbită) fac dovada unui om pentru care cuvântul devine o agapă spirituală, ce încântă şi hrăneşte sufletul.
Părintele Iosif a îndeplinit nu numai rolul unui preot adevărat, dar şi al unui adevărat pedagog al celor simpli şi mulţi.
Prin aceste istorioare, a cultivat gustul pentru lectură al ţăranului şi al muncitorului român. Mulţi neştiutori de carte au învăţat să citească pe paginile celor «600 istorioare». Fiind scurte şi turnate într-un limbaj simplu, dar vioi, ca un pârâu sprinten de munte, istorioarele ofereau o lectură atractivă şi antrenantă, satisfăcând nevoile sufleteşti imediate ale ţăranului sau muncitorului întors acasă de la câmp sau din fabrică.
Eram copil şi îmi aduc aminte cum, până când mama pregătea cina, tata sau una dintre surorile mai mari ne citea din istorioarele Părintelui Iosif. Şi uitam toţi de oboseala şi truda zilei, cuminecându-ne cu câte un cuvânt de învăţătură duhovnicească, din pâinea caldă dătătoare de viaţă a acestor neîntrecute istorioare.
Şi iată-ne acum la a treia ediţie a acestora!
Părintele Iosif era în plină ofensivă duhovnicească pe fronturile Oastei. Acestea cereau hrană şi „muniţie” duhovnicească. În acest context de luptă, pentru a satisface nevoile imediate, tipăreşte câte o istorioară-două, în ziarele editate, apoi, când ajungea la un număr mai mare, le scotea într-o broşură. Aşa s-a ajuns la «întâia sută de istorioare», apoi, la a II-a, a III-a… etc., până când le-a strâns într-un volum mai mare, sub titlul: «600 istorioare religioase».
În graba cu care se lucra, Părintele n-a mai avut timp să revină asupra lor. Au existat istorioare scrise de două ori, de exemplu: „Alexandru Macedon şi piratul”, la nr. 68 şi la 590; „Pilda păunului”, la nr. 348 şi 437; etc… etc…
Acolo unde au fost trecute a doua oară, au fost înlocuite cu alte istorioare din colecţiile foilor «Lumina Satelor», «Oastea Domnului» şi «lisus Biruitorul». De exemplu, la nr. 425 s-a introdus istorioara „Sfârşitul groaznic al unui vânător”; la nr. 516, „O bătălie la Viena” etc. etc… De la numărul 342 se sărea la istorioara 345; de la numărul 582, se trecea direct la 584. Toate aceste istorioare lipsă au fost completate cu altele din colecţiile de foi ale Oastei, menţionate în rândurile precedente.
Unele trimiteri din Sf. Scriptură erau indicate greşit. Desigur, erau greşeli de tipar. Şi acestea au fost remediate.
Indicele tematic alcătuit la ediţia a II-a a istorioarelor, de către fraţii: Traian Dorz, Ioan Marini şi Tit Trifa, conţinea, de asemenea, unele nepotriviri. Trebuia, deasemenea, intro-duse în indice şi istorioarele noi. Cu ajutorul Domnului şi aceste nepotriviri au fost îndreptate.
Şi în privinţa clişeelor, s-au observat omisiuni de la o ediţie la alta, sau unele din cele existente erau depreciate calitativ. Am fi putut recurge la clişeele Părintelui Iosif Trifa, originalele graficianului Gilly, dar toate acestea se află confiscate, împreună cu celelalte manuscrise, la un proprietar ilegal, asemenea altor bunuri ale Oastei. De aceea, a fost necesar ca, fiecare clişeu să fie recondiţionat.
Limbajul istorioarelor era impregnat de unele regionalisme specifice graiului transilvănean. Nu le-am înlocuit decât în rare cazuri, acolo unde ele erau prea stridente. în toate celelalte situaţii, le-am lăsat în ţesătura textului, explicându-le în subsolul paginii. Aceasta, pentru a nu diminua farmecul stilului, comparabil, în unele locuri, cu „Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă.
Am menţionat aceste intervenţii pentru a lua dintru bun început apa de la moară a acelora care ne acuză că, la Sibiu, se intervine abuziv în textele înaintaşilor şi se falsifică gândirea lor pentru a fi pe placul unor oameni. Cititorul cinstit îşi va da seama dacă aceste acuzaţii sunt reale sau dau doar expresia unor suflete arse de acizii răutăţii şi ai invidiei. Oricum, noi le răspundem cu cuvintele Mântuitorului: „înţelepciunea a fost dovedită din faptele ei“ (…).
Îi mulţumim Bunului Mântuitor că ne-a ajutat să ducem la bun sfârşit şi această ediţie pe care o trimitem cititorului, scuturată de colbul celor patruzeci de ani, gătită în straie de sărbătoare, spre mântuirea lui şi spre slava lui Dumnezeu.
Slăvit să fie Domnul!
La învierea Domnului, 1997
Gheorghe Precupescu – Sibiu
Cuvânt înainte la ediţia I
În vestirea mântuirii sufleteşti, pildele şi istorioarele îşi au, şi ele, însemnătatea lor. Se citesc cu plăcere şi rămân în sufletul şi inima cititorilor şi ascultătorilor. De multe ori, o pildă potrivită face cât o predică întreagă. Ţinând seamă de acest lucru, am aflat de bine să strâng la un loc istorioarele mele, să le completez şi să le trimit prin ţară, ca pe nişte spice sufleteşti.
Am făgăduit cititorilor o mie de istorioare, dar Domnul ne-a ajutat să trecem peste această făgăduinţă.
Avem în pregătire peste cinci mii de istorioare. Planul nostru e făcut aşa: le vom da în cărticele mici, ieftine, de câte o sută de istorioare şi, când se împlineşte prima mie, cărticelele se vor lega în una singură şi vom continua. In felul acesta, cei dor-nici de hrană sufletească vor putea avea nişte cărţi de mare preţ, cumpărate pe rând şi ieftin.
Vom spune şi aici că pe cele mai multe din aceste istorioare ni le-a dat Duhul Sfânt, pe altele le-am aflat prin diferite cărţi şi le-am prelucrat după înţelesul poporului.
Am alergat ca o albină, din floare în floare, să strâng, şi cu aceste istorioare, miere pentru hrana cea duhovnicească a poporului.
Prima carte din aceste istorioare o trimit dintr-un sanatoriu, unde Domnul m-a chemat din nou în şcoala cea mare şi tainică a suferinţelor.
Binecuvântează, Preabunule Doamne, şi acest început şi ne ajută să-l ducem la bun sfârşit! Iar pe cei ce vor citi aceste istorioare ajută-i să Te afle pe Tine şi mântuirea sufletului lor!
Geoagiu, la 1 oct. 1930
Iosif Trifa-preot – redactorul foii «Oastea Domnului» –
Cuvânt înainte la a doua ediţie
În faţa fagurilor de miere – cuprinşi în cele 376 de pagini ce urmează – a scumpului meu tată şi a dragului nostru părinte sufletesc, nu putem scrie altceva decât:
Slăvit să fii Tu, Doamne! Şi slăvită să-ţi fie amintirea ţie, tată şi părinte, care, prin chin şi dureri, cu înălţimi de sfinţenie, ne-ai hrănit pe noi din mierea Cuvântului ceresc. Şi vei hrăni, peste veacuri, ogoarele înţelenite şi sufletele dornice de viaţă.
Scumpul nostru părinte losif!
Aceste „600 istorioare”, strânse la un loc, după ce ai plecat, sunt una dintre cele dintâi şi mai modeste flori ce-ţi punem la cununa amintirii jertfei şi roadelor vieţii tale.
Scumpă «matcă» plecată! Albinele îţi vor rămânea credincioase, până la suprema jertfă. Şi stupul clădit de tine va fi umplut mereu şi din belşug de mierea cea curată pentru hrana duhovnicească a poporului nostru. Amin.
Săptămâna Patimilor anului 1938 la 9 săptămâni de la trecerea la Domnul a Părintelui losif
Tit I. Trifa Ioan Marini Traian Dorz
600 istorioare religioase, Preot Iosif Trifa
Alte articole aici.
