Loreta Popa
În 2010, un vis devenea realitate imediat după ce… la început a fost un vis. Teatrul românesc trebuia readus în simţiri, avea nevoie de o respiraţie gură la gură. Astfel, o echipă de actori tineri a luat decizia de a pune în scenă piese de calitate şi de a crea o trupă de teatru independent, care să arate publicului diferenţa dintre teatrul adevărat şi teatrul comercial, primul încărcat de emoţie, stare, mesaj, al doilea, facil, mult prea abordabil. Adevărat că au avut nevoie de curaj, de tenacitate, de perseverenţă pentru acest pas de a promova arta şi cultura într-o societate preocupată doar de nevoile imediate.
Trupei i-a repugnant din start dezinteresul autorităţilor pentru susţinerea valorilor culturale, ceea ce a dus la îndârjirea de a nu renunţa la readucerea artei actorului pe locul bine-meritat în peisajul artistic românesc. Pentru că nimic important şi valoros nu se face fără trudă, Teatrul de Artă Bucureşti (TAB), cum a fost denumit, a început prin a fi prezent peste tot în ţară şi a participa la cât mai multe evenimente de calitate artistică. Iniţiatorul a fost George Constantinescu, alături de Paula Chirilă, Liviu Cheloiu, Marin Grigore, Ion Bechet., Ovidiu Niculescu, Marius Cordoş, Cornel Mihalache, Bogdan Huşanu.
Conceptul Teatrului de Artă a fost salutat şi susţinut în primul rând de publicul tot mai numeros, de regizori şi actori precum Oana Pellea, Nae Caranfil, Mihai Ionescu, Vitalie Bantaş, dar şi de personalităţi din show-business şi mass-media, precum Liviu Mihaiu, Dan Byron, Luiza Zan, dar şi Zenith Media.
Dedicat în întregime artei actorului, TAB a demarat producţia de spectacole, ca organism independent, pentru piese precum “Insomniacii”, “Un bărbat şi mai multe femei”, “No Uaman, no crai” (pentru începători), “No Uaman, no crai” (pentru avansaţi), “Pam-Pam”, “Emigreișăn Drim”, “Storyteller”, care s-au jucat cu succes în Bucureşti şi în ţară, atât în spaţii neconvenţionale, cât şi în săli de teatru. Spectacolele s-au bucurat pas cu pas de succes, fiind nu doar comedii autentice, ci şi analize subtile ale societăţii actuale, puse în scenă cu mult talent şi inteligenţă.
Până în anul 1950, pe strada Sfântul Ştefan 21 din Bucureşti, actualul sediu al TAB, a fost un ….grajd.
Timpul şi-a pus amprenta pe zidurile clădirii, devenită peste ani fabrică şi apoi spaţiu de depozitare, până când locaţia a fost preluată şi transformată de echipa Teatrului de Artă în actualul sediu. Din 8 decembrie 2012, TAB a deschis porţile propriei săli de spectacole, micuţă, însă primitoare, cu 75 de fotolii vişinii, autentice, de teatru, aşezate în rampă, care dau spaţiului un aer de rafinament.
TAB a funcţionat fără fonduri sau alte finanţări, este determinat să construiască şi să funcţioneze şi în continuare, indiferent de contextul politic sau de răsturnările economice care au loc la nivel national, dar este în căutarea unor susţinători cu potenţial financiar, din media sau din domeniul cultural. Discuţia noastră cu directorul TAB, George Constantinescu, a venit de la sine, căci realizările trupei sale sunt mai mult decât elocvente.
Ce înseamnă teatrul pentru tine? George Constantinescu, ce te-a determinat să te orientezi către actorie?
Teatrul este o unealtă pentru a face o lume mai bună. Atunci când ne vedem în oglindă, ne corectăm părul, machiajul, mustaţa, cred cu tărie că şi societatea face acelaşi lucru în oglinda „teatru“. Motivul pentru care m-am îndreptat spre teatru este unul emotional, descoperit în copilărie, atunci când tot ce îmi doream era să fiu în faţa oamenilor şi să-i fac să se simtă bine. Motivul pentru care am rămas şi am luptat până acum este că am descoperit şi descopăr continuu frumuseţile artei teatrului prin oameni.
Dar Teatrul de Artă Bucureşti? Cum s-a născut el şi mai ales de ce?
În anul II de facultate, după ce lucrasem în teatrul de stat – nume probabil predestinate -scârbit de modul de funcţionare şi implicit de rezultate, mi-a încolţit pentru prima dată ideea unei trupe de „teatru de mişcare“. Adică a unei trupe total independente. În 2010, după cinci ani de experienţă în sistemul independent am făcut împreună cu bunul meu prieten şi regizor Bogdan Huşanu, Teatrul de Artă Bucureşti.
Povestea lui începe odată cu premiera spectacolul „Un bărbat şi mai multe femei“. La 8 decembrie, după trei luni de muncă (sudat, vopsit, dărâmat şi construit) alături de Silviu Hudini, meşterul magician al făuririi TAB, am inaugurat prima sală a Teatrul de Artă Bucureşti. Ştim că efortul nostru a fost mare, vom lucra şi mai mult în timp ce învăţăm continuu.
Cum alegi textele pentru TAB? Ce te motivează să pui în scenă o anumită piesă?
Textul, în 2013, pentru producţia în România a unui spectacol independent, înseamnă peste 50% din succesul acesteia. Nu facem comerţ cultural, drept pentru care producţiile Teatrului de Artă Bucureşti trebuie să ridice teme şi întrebări fundamentale, să fie în acord cu viteza şi modurile de comunicare ale individului modern, cu preocupările lui, şi nu în ultimul rând să emoţioneze catharctic.
Fiecare spectacol poate fi o premieră, fiindcă în sală vin oameni care te văd pentru prima oară jucând… Dă actorul ceva celor care vin să-l vadă sau ia ceva de la ei?
Spectacolul de teatru este în primul rând un schimb energetic capabil de emoţii profunde, chiar intime, care, într-adevăr, nu sunt egale. Probabil că schimbul perfect se întâmplă doar când Divinitatea îl intermediază.
Actorul este cel plătit să emoţioneze acum. David Mammet spunea că actorul este plătit pentru capacitatea de a-i face pe alţii fericiţi. Reuşita oricărei reprezentaţii de teatru ţine atât de calitatea produsului, cât şi de deschiderea reală a publicului către fenomen.
Cum ai descrie într-un cuvânt viaţa de actor?
VIAŢĂ.
Crezi că talentul se moşteneşte sau este un har pe care-l primeşti la naştere?
Probabil că unii îl moştenesc, dar cu siguranţă îl primesc la venirea aici.
Ce înseamnă un rol nou? Cum reuşeşti să croieşti haine pe măsură personajelor tale?
Nu mai am de mult timp pentru a lucra la un personaj atât cât mi-aş dori, dar încerc să contruiesc personajele renunţând la personalitate chiar şi în viaţa de zi cu zi.
Care este rolul care te definește cel mai bine, George Constantinescu?
Rolul meu de om între oameni.
Ceea ce se face pe scenă este mai mult decât ceea ce este în viaţă?
În sensul în care teatrul sincretizează viaţa, da, ceea ce este pe scenă este mai mult decât ceea ce este în viaţă. Dar, la nivel de estetică de joc, în realismul psihologic şi nu numai, rolurile trebuie să fie organice, nu trebuie să se simtă angrenajul său de construcţie.
Cea mai frumoasă amintire din copilărie, care nu-ţi dă pace şi te ajută să mergi mereu mai departe…
Prima dimineaţă pe malul apei, la pescuit. Fiind Taur, probabil că atunci am înţeles cât de puternică este legătura mea energetică cu Pământul.
Când ai ales acest drum ai fost sprijinit, te-a ajutat cineva?
Nu neapărat de la început, dar de când mă ocup de Teatrul de Artă am primit ajutor din partea prietenilor şi oamenilor care au acelaşi gând, care au înţeles ce vreau să fac.
George Constantinescu, ce sfat de la părinţi ai urmat întotdeauna?
Zâmbeşte!
Ce înseamnă credinţa pentru tine?
Sunt parte a energiei universale şi aici trebuie să fac bine.
Care este cea mai frumoasă rugăciune pe care o porți în suflet?
În fiecare zi mai bun!
Se pleacă des de pe pământul românesc spre alte plaiuri, probabil mai atrăgătoare. Oamenii iau viaţa de la zero în speranţa că vor trăi decent, omeneşte. Ce înseamnă pământul acesta românesc pentru tine?
Enorm. Spectacolul „Emigreişăn Drim”, pentru care ne-am luptat opt luni, cel care spune povestea unor români plecaţi după fericire, este un răspuns mult mai bun.
Niciodată, noi, oamenii, nu suntem mulţumiţi pe deplin. Căutăm mereu câte ceva. Ne lipseşte mereu ceva. Uneori ne căutăm un loc doar al nostru, unde să fim liberi, perfect fericiţi. Tu simți că ți l-ai găsit pe al tău?
Încă nu. Simt că acum fac ce trebuie, dar în acelaşi timp mă simt într-o continuă căutare. Nu am înţeles încă de ce suntem aici şi de ce aşa.
De-a lungul vremii, fiecare dintre noi dezvoltă prietenii din întâlnirile cu oameni frumoşi. Dar nu toţi reuşim să întreţinem focul acesta al prieteniei. George Constantinescu, crezi că există un secret pentru asta?
Are prietenia un secret: sinceritatea. Doar fiind sinceri oamenii te văd chiar pe tine. Dacă lor energia le spune să-mi fie alături, prietenia nu are cum să se strice atât timp cât indivizii nu se schimbă.
George Constantinescu, poţi să împărtăşeşti cititorilor un gând…
Teatrul este bun. Pentru cei care nu ne cred, avem dovezi.
