Cu toţii căutăm libertate – oare nu fiindcă ne simţim robi? Da, robi, dar nu din hotărârea Ziditorului, ci din propria noastră vină. Domnul ne-a menit să domnim peste toate, însă noi ne-am obrăznicit şi am căzut în lanţurile robiei şi ale strâmtorărilor din toate părţile. Nelibertatea exterioară încă nu este mare pierdere: pierderea esenţială stă în aceea că suntem încătuşaţi lăuntric, că nu mai suntem stăpâni pe noi înşine şi în noi înşine. Altcineva stăpâneşte în om şi asupra omului, iar omul nici vorbuliţă nu cutează să spună împotrivă şi împlineşte cu supunere tot ce-i insuflă acela cu stăruinţă. Dar necazul de căpetenie e că nici nu conştientizează faptul că este rob: aşa-i de terminat!
Dă-ţi seama, deci, de nobleţea ta şi cere-ţi drepturile! Ca început al acestei lucrări pune simţământul robiei, simţământul pocăinţei şi al frângerii de inimă. Dacă vor apărea lacrimi, e cel mai bun lucru care se poate întâmpla: ele sunt foc ce arde legăturile patimilor, iar mărturisirea este asemenea unor lovituri de sabie prin care retezăm ba o verigă, ba alta a lanţului păcatelor. Pasărea care izbuteşte să se smulgă din laţ îşi ia zborul cu bucurie şi pluteşte în spaţiul fără oprelişti al văzduhului: şi sufletul care s-a smuls din legăturile păcatului şi patimilor începe să lucreze cu bucurie pe nemărginitul tărâm al voii lui Dumnezeu. Prorocul a cunoscut din proprie experienţă lucrul acesta când a zis: Umblat-am întru lărgime, că oruncile Tale am căutat (Ps. 118,45).
Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Sfântul Teofan Zăvorâtul
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi:
Ce înseamnă „a lumina mintea”?
