Află ce fructe reduc riscul de diabet de tipul II

0
73

Află ce fructe reduc riscul de diabet de tipul II

Persoanele care mănâncă fructe, în special afine, struguri şi mere, au un risc mai redus de a suferi de diabet de tipul II, susţin oamenii de ştiinţă britanici.

În timp ce trei porţii de fructe pot reduce cu 2% riscul de apariţie a acestei boli, afinele pot scădea cu 26%. Pentru a vedea care este legătura dintre consumul de fructe şi apariţia diabetului de tipul II, specialiştii din Marea Britanie, cei din SUA şi din Singapore au analizat datele obţinute de la alte trei studii mari.

afineAstfel, la cercetare au participat aproximativ 187.000 de persoane din SUA. Pe perioada studiilor, 6,5% dintre participanţi au dezvoltat diabetul de tipul II, mai exact 12.198 de persoane.

La fiecare patru ani participanţii au răspuns la mai multe întrebăpri privind obiceiurile alimentare, în special consumul de fructe şi numărul de porţii. În cele mai multe dintre cazuri, participanţii au consumat struguri, piersici, prune, banane, mere, pere, căpşuni şi afine.

În funcţie de răspunsurile la chestionare şi de starea de sănătate, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că afinele, merele şi strugurii au fost fructele care au ajutat la scăderea riscului de apariţie a diabetului de tipul II.

,,Dintre fructe, afinele, merele şi strugurii sunt cele care conţin doze mai mari de fibre, antioxidanţi, dar şi alţi nutrienţi care reduc riscul de apariţie a diabetului. Important de ştiut este că fructele aduc benefici dacă sunt consumate proaspete, nu sub formă de sucuri naturale. Prin procesul de stoarcere, sucul se consumă şi se digeră mai rapid, ceea ce face ca nivelul de zaharuri din organism să crească semnificativ”, a precizat Qi Sun, profesor la Şcoala Publică de Sănătate Harvard.

Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Medical Britanic.

Sursa: Click Sănătate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here