Frați credincioși,
De când răsare soarele deasupra pământului, răsare și peste cei drepți și peste cei nedrepți. Răsare și peste cei buni – cum obișnuit spunem noi – și peste cei răi, și peste cei bogați și peste cei săraci. El nu alege. Luminează și palatul bogatului și bordeiul săracului. Dar oricât de luminoase sunt razele sale, nu mai poate încălzi inima omului ca să-l facă mai bun, mai drept, mai milos, mai iubitor față de tot ceea ce-l înconjoară. De altfel este destul de darnic și nu numai atât. Pentru că din prisosul razelor sale trimite pământului, și nu pământului, cât nouă oamenilor tot ceea ce el are; pentru a ne face mai fericiți și pentru a ne face să înțelegem câtă bucurie se strânge în inimile noastre față de dărnicia sa binefăcătoare.
Dar darnicia aceasta pe care noi o primim uneori cu o bucurie de nedescris, pornește din altă parte. Și anume pornește din izvorul tuturor dăruirilor, care a dat soarelui rază să încălzească și pământului brazdă să hrănească. Și toate acestea Dumnezeu le-a facut. Și le-a facut pentru om. I le-a dăruit fara să precupețească ceva. Din comorile bunătăților Sale nenumărate a luat și ne-a dat ca omul să aibă, și mai mult să aibă. Dar cu toată această darnicie, bunurile Sale nu au căzut peste tot la fel. Unii dintre noi am primit mai mult, alții mai puțin, dar toți am primit din darnicia Sa nemărginită și din bunătatea Sa nesfârșită. O asemenea dărnicie a sădit-o Dumnezeu și în inima omului. Din prisosul său îl îndeamnă să dea și celui ce are mai puțin, prea puțin, sau deloc. Într-un cuvânt suntem îndemnați ca din bunurile noastre să dăm fără precupețire și celor ce sunt lipsiți, sunt săraci.
„Păcate și virtuți” – Pr. Petre Teodor
Jurnal Spiritual
