Alfred Hitchock : “Marele meu noroc în viață a fost să fiu o persoană fricoasă”

0
144

08130826354719926“Norocul este totul. Marele meu noroc în viață a fost să fiu o persoană fricoasă. Sunt fericit că sunt un laș pentru că un erou nu poate face filme bune când vine vorba de suspans” declara marele regizor Alfred Hitchcock.

Născut la 13 august 1899, la Leytonstone, Londra, Marea Britanie, a regizat peste 50 de filme trecând prin toate erele cinematografiei fiind considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influență asupra posterității.

Și-a început cariera de regizor în Regatul Unit, în 1922, și abia din 1939 a început să lucreze în Statele Unite ale Americii. A locuit împreună cu familia sa în Scotts Valley, California (1940-1972).

Șase dintre filmele regizate de el au fost nominalizate la Premiile Oscar și anume ”Rebecca” în 1941, ”Suspicion” în 1942, ”Lifeboat” în 1945, ”Spellbound” în 1946, ”Rear Window” în 1955 și ”Psycho” în 1960. Filmele sale au ajuns celebre pentru originalitate și mai ales pentru suspansul provocat.

A crescut într-o familie săracă. Părinții săi, William și Emma erau partizanii unei educații stricte catolice. Educația și aspectul său fizic nefericit au făcut, ca de mic copil, să fie timid și rușinos, lucru ce l-a urmărit toată viața sa. La vârsta de 7 ani a fost dat la colegiul iezuit St. Ignatius din Londra, unde domnea un regim foarte sever. Pe când avea vreo 5 ani, tatăl l-a pedepsit într-un mod foarte original, trimițându-l cu un bilețel la o circă de poliție locală. Polițistul a citit biletul scris de domnul William Hitchcock și l-a închis într-o celulă pe copilul ”neastâmpărat” pentru câteva minute. Tot restul vieții, Hitchcock s-a temut de polițiști și, din această cauză, n-a condus niciodată mașina.

Hitchcock era pasionat de călătorii. Cum însă familia sa nu avea mijloacele financiare pentru a pleca în concedii, Hitchcock citea mersul trenurilor, memorând orarul sosirilor, și-și petrecea timpul admirând intrarea și plecarea trenurilor din gară. Se spune că nu învăța pe de rost numai mersul trenurilor, ci și pe cel al navelor care soseau și plecau din port. Era fascinat de locomotivele cu aburi, susținând că singurele trenuri adevărate erau cele cu locomotive cu aburi și că, spre dezamăgirea sa, motorul diesel a privat omenirea de un anumit element dramatic.

Pentru el, locomotivele cu aburi erau o manifestare dramatică a furiei și ferocității, pe când motoarele diesel erau întruchiparea calmului gentlemanului britanic, chiar și când zburau la viteze năucitoare. Căile ferate și locomotivele cu aburi, frecvente în filmele sale, probabil reprezintă o expresie a amintirilor și experiențele prin care a trecut. După moartea tatălui său a abandonat colegiul, pentru a studia ingineria și navigația. După absolvire a început să lucreze la Compania Telegrafică Hanley.

Regizorul britanic a fost mereu un admirator înfocat al lui Charles Dickens și Edgar Allan Poe și un îndrăgostit de cinema, mai ales după ce a văzut ”nașterea unei națiuni” de David Wark Griffith. În 1920 făcea afișe diverselor filme mute ce erau vizionate în Famous Players Lasky. Această muncă ocazională a pus stăpânire pe el puțin câte puțin și tânărul Hitchcock a început să fie pasionat de lumea cinematografiei și să participe ca monteur, regizor artistic și scenarist în filmele lui Donald Crisp și Hugh Ford.

În această companie a cunoscut-o pe Alma Reville care, muncea ca monteuză și cu care urma să se căsătorească în 1926. Alma a fost regizor secund și scenaristă la numeroase filmele ale soțului său. Hitchcock suferea din cauza obezității sale și era convins că nici o femeie nu-l va iubi vreodată. Când s-a căsătorit, la 27 de ani, n-a mai avut ochi decât pentru soția sa. Dorințele refulate s-au transformat în complexe pe care, Hitchcock le-a ”răzbunat” într-un mod original în filmele sale, în care imaginea femeii era ”concurată” de cuțit, zăbrele, cătușe, foarfece, ghilotină. Mai ales blondele îl înfuriau și-l făceau să-și piardă cumpătul. Hitchcock era foarte neputincios în fața problemelor vieții cotidiene și nu se descurca deloc fără soția sa, Alma Reville. Pe 7 iulie 1928 s-a născut Patricia, care a jucat ca actriță în filmul ”Strangers on a train”.

Hitchcock a lucrat trei ani ca regizor secund al lui Graham Cutts. În 1923, începe filmarea la scurtmetrajul ”Number 13” (niciodată terminat). Posibilitatea unui lungmetraj apare abia după ce a fost în München. Aici regizează primul său film, ”The Pleasure Garden”, o coproducție germano-britanică, foarte populară. Imediat după aceea, regizorul londonez va face și primul film cu sonor din Anglia, ”The Blackmail” (1929). Filme ca: ”Murder” — 1930, ”The Man Who Knew Too Much” — 1934 și, în special, ”The 39 Steps” — 1935, l-au transformat într-o emblemă internațională a noului cinematograf britanic.

Era celebru pentru glumele sale proaste pe care le făcea mai ales actorilor. Din cauza defectelor fizice și a sensibilității sale rănite, Hitchcock a fost din copilărie un singuratic. Devenind regizor celebru, el evita în mod demonstrativ orice recepție sau petrecere.

Pe 22 august 1937 a vizitat cu familia sa New York-ul și a reușit să stabilească o întâlnire cu David O. Selznick, producătorul filmului ”Pe aripile vântului”. Condițiile de producție l-au convins pe Hitchcock să se mute cu familia în Statele Unite ale Americii în 1939. Aici, și-a început cariera prin adaptarea, în 1940, a romanului ”Rebecca” de Daphne Du Maurier, o melodramă ce exploatează temerile și iluziile unei tinere soții care, se mută în Anglia și care trebuia să lupte cu un bărbat distant, o menajeră excesiv de posesivă și mai ales cu memoria fostei soții, frumoasa și misterioasa Rebecca. Acest film a obținut unsprezece nominalizări la Premiile Oscar.

Alfred Hitchcock își rezerva în filmele sale o scurtă apariție. Aparițiile sale pasagere în filme au devenit, repede, o parte a jocului pentru Hitchcock și o provocare pentru marele public. În 1941, și-a început prietenia cu Cary Grant, cel care va reprezenta un model pentru actorii din filmele sale. Hitchcock mai avea preferințe pentru James Stewart și Gregory Peck. În 1944 creează propria sa casă de producție împreună cu Sidney Berstein — ”Transatlantic Pictures”. În același an începe să lucreze cu Ingrid Bergman, prima blondă de care era fascinat. A regizat ”Notorius” (1946) care îl avea în distribuție și pe Cary Grant, apoi Ingrid Bergman și Gregory Peck au fost protagoniștii filmului ”Spellbound” (1945). În 1948, Bergman deja începuse să lucreze și cu Roberto Rossellini.

În 1958, primește numeroase premii: Globul de aur pentru cel mai bun serial și Concha de Plata la Festivalul de la San Sebastián pentru ”Vértigo” (1958) ce îi are ca protagoniști pe James Stewart și Kim Novak. Din nefericire în același an, soția sa a fost diagnosticată cu cancer, ceea ce l-a afectat foarte mult. În 1959, filmează unul din cele mai bune filme ale sale ”North by Northwest” cu Cary Grant și Eva Marie Saint. Urmează ”Psycho” (1960) cu Anthony Perkins și Janet Leigh, unul dintre cele mai mari succese din cariera sa, care conține o scenă ce a impresionat și a influențat istoria celei de-a 7 arte, asasinarea protagonistei la duș, la jumătatea filmului.

În 1963, regizează ”The Birds” cu Tippi Hedren și Rod Taylor, artista convertindu-se în noua sa ”muză blondă” regizorul având o atitudine foarte posesivă, cu ea turnând mai târziu ”Marnie” (1964, unde a jucat alături de Sean Connery). 

Între 1966 și 1969, criticii s-au năpustit asupra lui, peliculele ”Torn Curtain” (1966) cu Paul Newman și Julie Andrews și ”Topaz” (1969) cu Frederick Stafford și Claude Jade nu au avut succes. Se impunea schimbarea stilului. Însuși Hitchcock a căutat acest lucru, ca argument pentru această căutare sunt numeroase imagini din ”Frenesí” (1972) cu Jon Finch, unde întâlnim tehnici cinematografice de o actualitate surprinzătoare. Proiectul s-a dovedit prea revoluționar și prea riscant, putând să pună capăt definitiv carierei de regizor a lui Hitchcock. Studiourile Universal Pictures i-au respins proiectul. Chiar dacă nu a primit niciodată un Oscar în competiție, întotdeauna a fost considerat ca ”maestrul suspens-ului”.

În 1979, American Film Institute i-a decernat premiul pentru viața sa închinată artei cinematografice. În același an primește titlul de Sir. La 29 aprilie 1980, moare, în casa sa din Los Angeles, la vârsta de 80 de ani, în urma unei insuficiențe renale.

În memoria marelui regizor, în 2012, este realizat filmul biografic ”Hitchcock” regizat de Sacha Gervasi și bazat pe cartea non-fiction ”Alfred Hitchcock and the Making of Psycho” scrisă de Stephen Rebello.

Filmul prezintă relația dintre regizorul Alfred Hitchcock (interpretat de Anthony Hopkins) și soția sa Alma Reville (interpretată de Helen Mirren) în timpul realizării filmului ”Psycho”.

Sursa: agerpres.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here