Am devenit prieteni fideli și ascultători ai lenei, am devenit sclavii săi

0
337

prietenii lenei,,Nimic nu este mai distructiv ca sedentarismul, ca trândăvia. Pentru aceasta Dumnezeu ne-a orânduit legea muncii. Trândăvia strică toate, înşişi mădularele trupului nostru. Dacă ochiul nu-şi împlineşte treaba – sau gura, sau stomacul sau oricare altă parte a trupului nostru, o boală grea ne paşte. Dar mai mult decât pentru toate, acestea se adeveresc pentru suflet.’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cei mai mulți dintre noi ne-am împrietenit cu lenea care este un păcat dintre cele șapte de moarte și îi suntem fideli, îi suntem prieteni devotați, nu îi înșelăm niciodată așteptările, înfăptuim tot ce ne dictează ea și suntem obedienți când ne poruncește să fim trândavi, nepăsători cu viața noastră duhovnicească, nepăsători cu mântuirea noastră.

Când suntem oare prietenii fideli și ascultători ai lenei? Când suntem sclavii lenei?

Suntem leneși când nu suntem bravi ostași ai Lui Hristos, când ne lenevim să luptăm cu vrășmașul diavol care vrea să-i slujim și să-i dăruim inima noastră, când nu conștientizăm că victoria în războiul duhovnicesc nu e a leneșilor, ci a celor râvnitori, care au drept scop al vieții – mântuirea. Starețul Leonid de la Optina spunea că dacă luptăm împotriva lenei fără hotărâre nu o vom putea birui niciodată și că atunci când ,,te-ai ridicat impotriva ei cu hotărâre neclintită, cu ajutorul Lui Dumnezeu, deși nu fără suferințe, poți câștiga biruința. A rezista chiar dacă ești atacat este semnul unui oștean bun și credincios; dar a renunța de fiecare dată este trăsătura unui purtător de arme nepăsător.’’ Când ești prietenul lenei nu mai ești oșteanul vrednic și curajos al Lui Hristos, care se nevoiește pentru a împlini poruncile Lui Dumnezeu și a dobândi virtuțile creștine, ci ești soldatul fricos, fără putere trupească și sufletească, ești soldatul diavolului care a devenit generalul vieții tale și devii robul lui, legat cu lanțurile amânării faptelor bune, cu lanțurile plictiselii și nepăsării, cu lanțurile lâncezelii sufletești, cu lanțurile indolenței și egoismului.

Suntem leneși când nu ne rugăm, când nu oferim nici o bucățică din timpul nostru pentru a- L slavoslovi pe Dumnezeu, când nu ne plecăm genunchii trupești și genunchii inimii la rugăciune pentru a intra în comuniune cu Acesta, când credem că timpul vieții noastre trebuie dedicat doar pentru a oferi trupului toate plăcerile acestei lumi vremelnice, iar sufletul ni-l lăsăm flămând și însetat duhovnicește fiindcă ne e lene să-l hrănim și să-l adăpăm spiritual, fiindcă ne e lene să citim Sfânta Scriptură, Scrierile Sfinților Părinți, Viețile Sfinților, ș.a, uitând de cuvintele Mântuitorului Hristos: „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura Lui Dumnezeu’’. Ne e lene să citim despre cele duhovnicești sau dacă uneori citim, ne mulțumim doar cu cititul, fără să punem nimic în practică în vederea sporirii duhovnicești, asemânându-ne așa cum a spus Cuviosul Paisie Aghioritul ,,cu agricultorii aceia care se îngreuiază să pună mâna pe plug, ci stând la umbră deasă citesc mereu cărţi despre agricultură şi învaţă multe lucruri teoretice, dar rămân nelucrători şi nefericiţi.’’ Rămânem așadar cu o credință uscată, nelucrătoare, cu o credință fără fapte bune și plăcute Bunului Dumnezeu, din cauza nelucrării, fiindcă lenea ne-a cuprins mintea, sufletul, inima și trupul, făcându-ne sclavii ei. Așadar noi trăim creştinismul într-un mod lumesc, superficial, nu ne place osteneala trupească sau sufletească, fiind doar creştini secularizaţi, nici reci, nici fierbinți, ci doar căldicei, uitând că Bunul Dumnezeu dorește de la noi roadă oricând, uitând  că niciodată nu trebuie să încetăm a ne osteni în a face binele și că neîntrerupt trebuie să ne străduim în desăvârșirea noastră ,,căci cine știe să facă binele și nu îl face, păcat are’’ (Iacob 4, 17).

Suntem leneși când nu cercetăm Biserica, corabia mântuirii, locașul sfânt unde ne putem întâlni cu Hristos care ne cheamă cu iubire la Sfânta Liturghie pentru a cina cu El. Ne lenevim să mergem la întâlnirea cu Hristos, preferând să stăm acasă în patul confortabil și să dormim, sau să privim la televizor, sau să ascultăm muzică, sau să facem altceva ce aduce plăcere trupului, adormindu-ne conștiința, transmițându-i tot felul de scuze: că vremurile au evoluat și noi nu mai putem fi precum creștinii de odinioară care mergeau în fiecare sfântă sărbătoare la Biserică, că noi avem servicii solicitante și trebuie să ne odihnim duminica, pentru a ne încărca bateriile pentru o nouă săptămână de muncă. Dar oare puterea de muncă, puterea trupească și sufletească, oare luminarea minții necesară pentru a ști cum să iei deciziile corecte la serviciu și în viața de zi cu zi, oare pacea, bucuria, liniștea, necesare pentru a putea înfăptui bine multe lucruri frumoase nu îți sunt dăruite de Bunul Dumnezeu în Sfânta Biserică unde Harul Său e prezent?

Suntem leneși când nu ne spălăm Haina Botezului cu lacrimi de pocăință, suntem leneși când amânăm spovedania, calea spre mântuire, când nu ne cercetăm cu luare aminte conștiința pentru a ne descoperi toate greșelile, păcatele și patimile noastre, făcând voia diavolilor, care ne învață să amânăm pe mâine ce putem face bun, astăzi, fără să ne dăm seama de nesăbuința, nebunia și primejdia amânării pocăinței. Suntem leneși când nu alergăm de fiecare dată cînd sufletul e plin de mâlul răutăților noastre la duhovnicul nostru, doctorul sufletelor noastre, să ne spovedim sincer, curat, complet, suntem leneși când amânăm intrarea în spitalul spovedaniei și boala noastră sufletească se cronicizează iar jugul greu al păcatelor ne afundă tot mai mult în nepăsare, neputință, nelucrare, orbire și adormire spirituală.

Suntem leneși când nu luptăm să părăsim spațiul morții al lumii consumeriste în care trăim, când ne risipim timpul în zadar și nu trăim în chip duhovnicesc fiecare clipă a vieții noastre, cu gândul la mântuire, având drept scop al vieții, dobândirea Duhului Sfânt și ancorarea în spațiul Învierii Lui Hristos, trăind în Duhul Lui Dumnezeu, iubindu-L pe acesta și pe aproapele, neprecupețind nici un efort pentru a fi urmasii Mântuitorului Iisus Hristos. Suntem leneși când slujirea Bunului Dumnezeu și a aproapelui ni se pare o corvoadă greu de înfăptuit, la fel și împlinirea poruncilor Lui Dumnezeu. Plini de egoism, lipsiți de grija de mântuire, toropiți duhovnicește, trândavi în lucrarea virtuților, așteptăm să fim doar slujiți și nu știm ce înseamnă iubirea necondiționată, nu știm ce înseamnă compasiunea, nu știm ce înseamnă mila, nu știm ce înseamnă solidaritatea și prietenia, fiindcă dacă am ști ce înseamnă toate acestea și cum e să nutrești astfel de sentimente, am fi râvnitori în a lucra fapte bune cu multă iubire de Dumnezeu și semeni. Nu am mai avea inimile împietrite de nepăsare și indiferenșă de egoism și individualism, nu am mai trăi doar pentru noi, ci am trăi pentru a fi adevărați mărturisitori ai Lui Hristos, am trăi doar pentru a fi izvoare de iubire, bucurie, milostivire, pace, credință, frumos, hărnicie, ș.a. și am conștientiza că e un mare păcat să putem face binele și să nu-l facem din cauza comodității noastre.

Suntem leneși când nu ne înmulțim talanții primiți în dar de la Bunul Dumnezeu și îi îngropăm în nepăsare, trândăvie și egoism, fără teama că vom da socoteală Bunului Dumnezeu care ne va judeca și răsplăti în funcție de roadele faptelor noastre. În cazul nostru, al leneșilor vom fi lipsiți de viața veșnic fericită în Împărăția Sa cerească, precum a zis: ,,Împărăția cerurilor se ia prin străduință și cei ce se silesc o răpesc pe ea’’ (Mat. 11, 12) și vom fi condamnați pentru veșnicie la iadul întunecat, după cuvintele Domnului: ,,Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde nu am semănat și adun de unde nu am împrăștiat? Trebuia să dai argintul meu la zarafi și venind eu, aș fi luat al meu cu dobândă. Luați deci de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților’’ (Matei 25, 24.30).

Suntem leneși când nu ne stabilim în viață un scop util și creator, când nu avem un crez pe care să-l împlinim, când abandonăm ușor orice acțiune care ne-ar putea ajuta să ne împlinim visurile frumoase și de folos nouă și semenilor noștri și nu conștientizăm așa cum spunea Parintele Gheorghe Calciu că: ,,creştinismul e religie activă. Iisus Hristos a fost activ. El a venit în lume pentru că a vrut să ne mântuiască pe noi toţi. Şi a făcut tot ceea ce trebuie: S-a îngrijit de cele spirituale, dar şi de cele materiale. A vindecat pe cei bolnavi, a dat vedere orbilor, a curăţat pe leproşi, a înviat morţi, a ridicat din patul durerii pe cel păcătos şi pe cel care era paralizat, a stat de vorbă cu femeile pierdute, a stat de vorbă cu păcătoşii şi cu vameşii.’’ Deci, fiecare la locul nostru, loc rânduit de Bunul Dumnezeu, fiecare după calităţile, abilităţile, puterile şi talanţii cu care am fost înzestraţi, trebuie să lucrăm totul cu hărnicie, responsabilitate, dragoste şi credinţă, cu bucurie în suflet, ca să putem molipsi pe toţi din jurul nostru cu toată această răvnă, bucurie şi dragoste de a sluji Lui Dumnezeu şi aproapelui nostru, ca să fim adevărate modele de slujire a Bisericii şi de mărturisire a Mântuitorului Iisus Hristos în societate şi în familie.

Să nu uităm așadar că toți cei care îşi înmulţesc talanţii sunt slujitori ai adevăratei credinţe în Dumnezeu. Sunt cu adevărat cu totul dăruiți Lui Dumnezeu şi păzesc cu străşnicie legea Lui. Păstrează tradiţiile părinţilor lor şi lucrează cu mult îndemn pentru slava numelui Lui Dumnezeu. Sunt iubitori ai lucrărilor vrednice de laudă şi cu dorinţă aprinsă se silesc a urma cele bune. Merg cu multă râvnă pe calea virtuţii şi sârguiesc la îndeletnicirile cele mai bune. Ard de dorinţa de a răspândi cuvântul Domnului, de a întări credinţa şi de a duce la bun sfârşit lucrarea Bisericii, de a face să rodească mai mult învăţătura dată de Dumnezeu şi de a statornici împărăţia Lui pe pământ. Lucrează, se mişcă şi slujesc neostenit. Râvna lor mai tare se aprinde cu cât mai mult slujesc şi făptuiesc binele şi cu cât mai mult Îl iubesc pe Dumnezeu. Ostenindu-se nu se lasă biruiți, lucrând nu se descurajează, trudind nu simt istovire, cheltuindu-se nu se isprăvesc, nu deznădăjduiesc nicicând. Pururea înfloresc şi sunt plini de viaţă, binevoitori şi curajoși, avântându-se mereu spre o nouă muncă. Arzând de râvna lor dumnezeiască ei caută a-şi spori lucrările şi a le răspândi în toată omenirea. Îmboldiți de iubirea lor pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, pe toate le fac cu iubire şi cu jertfire de sine.

Ce mai înseamnă trândăvia? Olivier Clement spunea că: ,,Trândăvia înseamnă uitarea, adică neputinţa de a se uimi, de a se minuna, sau pur şi simplu de a vedea… de a nu mă mai opri, cuprins de emoţie, la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slavă şi mulţumire Lui Dumnezeu pentru ele pentru că totul mi se cuvine. Când nu-mi pasă că totul este înrădăcinat în taină şi că taina locuieşte în mine. Când uit de Dumnezeu şi de creaţia Lui. Când nu mai ştiu să mă accept ca o creatură cu destin veşnic. Când uit de moarte şi de ceea ce i-ar putea urma.’’ Asa e, am devenit leneși în a admira întreaga creație a Lui Dumnezeu, fiindcă nu mai iubim simplitatea, fiindcă ne e lene să ne mai plimbăm în natură, fiindcă am devenit comozi și mulți dintre noi ne deplasăm peste tot numai cu mașina. Nu mai dorim să socializăm unii cu alții, să fim legați unii de alții prin firele iubirii și comuniunii, suntem dependenți de tehnologie, de mijloacele moderne de comunicare, am devenit comozi până în măduva oaselor. Ne măgulim mereu lenea și nepăsarea față de împlinirea datoriilor noastre și uităm că: ,,omul se naște spre osteneală, precum puii vulturului pentru a zbura în înălțimi’’ (Iov 5, 7) și nu conștientizăm cât rău ne poate provoca lenea, dacă am devenit sclavii ei. Bernard de Clairvaux compara distrugerea pe care lenea o aduce vieții sufletești și trupești: ,,cu fierul care ruginește dacă nu este folosit; cu aerul care se strică și dă naștere la boli, când nu e primenit prin mișcare mai multă vreme; cu apa stătătoare care putrezește și aduce tot felul de insecte’’
Concluzionând, pot spune că lenea și amânarea lucrului bun ne caracterizează pe cei mai mulți dintre noi, că amânarea este boala de care suferim toți. Dacă nu am întârzia mereu să ne apucăm de orice lucru pe care ar trebui să-l facem, spunând: O să am timp mai târziu, dacă nu am abandona uneori cu desăvârşire lucrul nostru fiindcă ni se pare prea împovărător, dacă nu am gusta din dulceaţa nelucrării, dacă nu am umbla uneori fără rost, dacă nu am am amâna rugăciunea, dacă nu am amâna pocăinţa, dacă nu am amâna săvârşirea tuturor faptelor celor bune, am alunga trândăvia, neluarea-aminte, toropeala și lâncezeala, șovăiala în cugetare și lucrare din viaţa noastră și am împlini porunca apostolului: ,,nevoieşte-te cu nevoinţa cea bună întotdeauna’’ (I Tim. 6, 12). Am conştientiza, că pentru mântuirea noastră trebuie să fim mereu râvnitori și gata de lucru, că nu trebuie să ne lăsăm puterile să se risipească în zadar. Am conștientiza că de multe ori un singur ceas de osteneală cu sârguinţă ne poate ajuta să câştigăm Raiul, precum şi contrariul, un ceas de trândăvie poate duce la pierderea acestuia, am conştientiza aşa cum spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul: ,,că precum un vierme încetul cu încetul roade copacul, aşa şi trândăvia, dacă se prelungeşte pe nesimţite mistuie şi nimiceşte înşişi nervii vieţii duhovniceşti. Cu ajutorul ei, diavolul ştie să întindă mreje şi să aşeze curse ale ispitei pentru orice om, şi se străduieşte să facă aceasta cu grijă deosebită şi viclenie pentru râvnitorii vieţii duhovniceşti, ştiind că cel leneş şi trândav lesne se pleacă poftelor, precum este scris: ,,Întru pofte este tot cel leneş’’ (Pild. 13, 4) și lenea, zice înţeleptul Sirah e dăscăliţa dracului, căci „multe răutăţi a învăţat ea pe oameni” (Sirah 33, 32).

Așadar să trăim creștinismul ca o religie activă, să avem o credință lucrătoare, să fim pomi roditori, fiindcă Mântuitorul a zis că ,,orice pom care nu aduce roadă bună se taie și în foc se aruncă” (Matei 7, 19). Să iubim munca care este o poruncă divină, fiindcă ,,din pădurea sălbatecă, munca face lanuri de grâu, din mlaştină face grădină, din pustiu ogor…Şi tot prin muncă omul însuşi încetează a mai fi o pădure sălbatecă şi un pustiu nesănătos. Orice muncă adevărată e o sfântă rugăciune’’ (Thomas Cariyle).

În Sfânta Scriptură lenea este înfierată. Înţeleptul Solomon îl îndeamnă pe leneş cu următoarele cuvinte: ,,Du-te leneşule la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte! Ea, care nu are nici mai mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor, îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi strânge la seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, căci deşi e slabă în putere, e minunată cu iscusinţa. Până când, leneşule, vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? Puţin somn, încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat cu mâinile încrucişate! Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar. Dar dacă nu vei lenevi, atunci va veni secerişul tău ca un izvor, iar lipsa va fi departe de tine”.

Să ne rugăm așadar cu multă osârdie, pentru a ne izbăbi de patima lenei, așa cum ne-a învățat Sfântul Efrem Sirul: ,,Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie!’’

Să ascultăm și de sfatul Sfântului Simeon Noul Teolog care ne îndeamnă: ,, intră cu sârguință în locul obișnuit al rugăciunii tale și căzând la iubitorul de oameni Dumnezeu, roagă-te din inimă cu suspine, întru durere și lacrimi, cerând izbăvirea de povara trandăviei și a gândurilor rele; și ți se va da degrabă ție, celui ce bați și stăruiești cu osteneală, izbăvirea de acestea.’’

Cristina Toma

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here