Preistorie înseamnă, literal, perioadă de timp de la formarea lumii până la apariţia primelor izvoare scrise, adică undeva în jurul secolului al IV-lea lea î.Hr.
Lentila nimrud si Antikythera
După cum am aflat în ultimii ani, cunoștințele strămoşilor noştri erau mult mai dezvoltate decât s-a crezut până acum. Două descoperiri notabile recente sunt lentila nimrud și faimosul mecanismul antikythera, informează site-ul http://listverse.com/.
Veche de trei mii de ani, lentila nimrud, a fost descoperită în 1850, în timpul unor săpături lângă palatul Nimrud, Irak, de omul de ştiinţă John Layard. Unii experți cred că obiectivul a fost parte dintr-un telescop vechi. Acesta ar fi fost utilizat de babilonieni, atestând prin urmare, cunoștințele lor avansate de astronomie.
Celebrul mecanismul antikythera, care se pare că datează din 200 î.Hr, a fost creat pentru a calcula mișcările soarelui, lunii și planetelor pentru a prezice evenimente celeste.
Din păcate, putem doar specula multe din căile prin care aceste dispozitive, Lentila nimrud si Antikythera, au fost create şi utilizate precum și de ce cunoștințele beneficiau oamenii timpurilor de mult apuse, multe informaţii referitoare la ei au dispărut de mii de ani.
Orașele Harappa și Mohenjo Daro
În ciuda războaielor și invaziilor, istoria antică a Indiei a fost în mare măsură conservată. În Valea Indusului, au fost descoperite orașele Harappa și Mohenjo Daro.
Orașele au fost atât de sofisticate și atent construite, încât arheologii care le-au studiat cred că au fost concepute ca un întreg, înainte de începerea construcțiilor. Cultura Harappa rămâne, de asemenea, o enigmă, originile precum şi motivele declinului sunt astăzi inaccesibile, dialectul nu este cunoscut iar izvoarele scrise sunt indescifrabile.
Conform sit-ului arheologic nu existată diferențe de clasă socială sau temple şi edificii religioase. Nici o altă cultură, inclusiv cele din Egipt și Mesopotamia, a dezvăluit același grad de planificare și dezvoltare.
Considerat de chinezi a fi a IX minune a lumii antice, originea celor 24 de peşteri descoperite este încă un mister. Dăltuirea a respectat întocmai modelele găsite pe ceramică, datate între 500 și 800 î.Hr. Sculpturile din piatra şi pilonii pot fi acum admirați în peștera, care a fost deschisă pentru vizitare publică. Există, de asemenea, un zvon cum că șapte dintre aceste peşteri au un model de distribuție care se potrivește cele șapte stele din Carul Mare.
Orașul antic Nan Madol
Este din insula Pohnpei, Micronezia, construit exclusiv din roci colosale. Fiecare are o greutate de până la 50 tone. El este aşezat pe un recif, străbătut de o mulţime de canale şi conectat printr-o reţea de tuneluri scufundate. Datorită structurii sale megalitică a fost comparată cu Marele Zid din China și Marea Piramidă din Egipt. Datarea cu carbon radioactiv, a pus construcția oraşului în jurul anului 200 î.Hr. Originea rocilor de bazalt, care au peste cinci metri şi care alcătuiesc orașul este necunoscută. Așa sunt şi metodele utilizate pentru a le transporta acolo și a le stivui.
Din Scoția până în Turcia, sunt sute de așezări neolitice, dar arheologii au descoperit dovezi care atestă existenţa unei rețele extinse de tuneluri subterane.
Au lungimi de 700 metri, în Bavaria și de 350 metri în Austria. Aceste tuneluri supraviețuiescde mai bine de 12.000. Aceasta nu este decât o mărturie a abilității de care au dat dovată constructorii.
Chiar dacă ele nu sunt conectate, experții cred că oamenii au folosit aceste tuneluri pentru a călători în condiții de siguranță, indiferent de tipul pericolelor cu care s-ar fi confruntat. De-a lungul timpului se pare că acest sistem a fost utilizat și ca spatii de depozitare și de locuit.
Pumapunku
Este complex de ruine megalitice situate în orașul antic precolumbian, Tiwanaku din America de Sud. Vârsta lui este extrem de controversată. Se pare că datează de acum 1.000 de ani, fiind mai vechi decât binecunoscutele pramide egiptene. Cercetările arheologice au arătat că pietre au fost tăiate atât de precis încât constructorii au deținut în mod clar cunoștiințe extrem de sofisticat de modelare a pietrelor. De asemenea, orasul a avut un sistem de irigare funcțional; linii de canalizare impermeabile și mecanisme hidraulice. Cum nu există nici o înregistrare despre locuitorii săi sau despre metodele folosite, tehnologiile și procesele utilizate în timpul construcției sunt încă o necunoscută.
În urma cercetărilor efectuate, arheologii au dedus că unele civilizații vechi, precum Pumapunku sau cele din Egiptul Antic au utlizat pentru ridicarea construcțiilor impunătoare cleme metalice. Deși la prima arheologii au crezut că aceste cleme au fost aduse și introduse în caneluri, scanările recente au arătat că metalul a fost turnat în aceste crestături. Aceasta înseamna constructorii au avut topitorii portabile. Se pune așadar întrebarea de ce această tehnologie, precum și altele asemenea utilizate pentru aceste construcții, s-au pierdut în negura timpului.
Situl arheologic Baalbek din Liban
Este unul dintre cele mai bine conservate ruine romane din lume. Denumit, Heliopolis în antichitate, ruinele templului sunt cu adevărat o încântare pentru ochii. Ceea ce le face cu adevărat speciale este ruina megalitică peste care romanii au construit templul.
Privite astăzi, ruinele par lipsite de însemnătate,în comparație, cu acești monoliți care pot cântări până la 1200 de tone fiecare; ele sunt cele mai mari dale de piatră lucrate din lume. În afară de misterul cu privire la modul în care aceste pietre au fost aduse de la locul de unde au fost extrase, specialiștii în domeniu susțin că nici tehnologiile de ridicare cunoscute pentru noi astăzi nu ar putea ridica și poziționa aceste pietre .
Creșterea bruscă a civilizației egiptene, în mileniul al III-lea î.Hr. a condus mulți experți să creadă că aceasta este o moștenire a unei civilizații anterioare, apuse.
Sfinxul
Egiptologii, care a analizat construcțiile din regiune, sunt de părere că formele Sfinxului se datorează eroziunii datorate ploii. Climatologii spun că asta s-ar fi putu întâmpla în jurul anilor, 9000-7000 î.Hr., cu mult înainte ca zona să devină deșert.
Datând de la sfârșitul ultimei erei glaciare, Göbekli Tepe, este un sanctuar recent descoperit în sud-estul Turciei care a fost numit cea mai importantă descoperire arheologică din timpurile moderne. La prima vedere, cercurile Göbekli Tepe, variază între trei și zece metri în diametru; sunt înconjurate de ziduri de piatră dreptunghiulare de aproximativ șase metri înălțime. Mulți dintre pilonii sunt sculptați cu imagini în relief ce înfățișează figuri de animale. Săpăturile au arătat că sanctuarul a fost construit în două etape. Cea mai veche structură, dateaza din în jurul anului 9000 î.Hr și a fost finalizată în jurul anului 8000 î.Hr.
Emanuela P.
Jurnal Spiritual
