Indienii Navajo, din America de Nord, sărbătoresc Anul Nou, adunându-se într-un luminiș din pădure, pe care îl îngrădesc cu crengi de brad. Îmbrăcați în alb, ei dansează în jurul focului, purtând în mâini bețe împodobite la un capăt cu pene. În timpul dansului penele se aprind, nu în mod intenționat, ci datorită mișcărilor dansului, ceea ce presupune că aduce noroc tot anul. În timpul acestei adunări, o sută şaisprezece bărbați voinici fixează un glob roșu în vârful unui brad. Toată adunarea strigă „S-a născut un soare noi, a sosit Anul Nou!”. Apoi, taie deschideri în îngrăditura de brad, spre cele patru puncte cardinale, pentru ca soarele să lumineze întreg pământul.
La chinezi, Anul Nou este sărbătorit oficial la sfârșitul lunii ianuarie sau la începutul lunii februarie.
Ele este precedat de alungarea demonilor și se spectacole de teatru. Se aduc ofrande zeilor și strămoșilor.
Tibetanii
Sărbătoresc Noul An, în luna februarie cu ospețe și îndulcirea disciplinei monastice. Cele mai multe sărbători ale Anului Nou au caracter pur religios. În India de Sud, Anul Nou, care se numește Tamil, este sărbătorit la solstițiul de iarnă, timp de trei zile. Festivalul Pongal este marcat prin pelerinaje religioase și fierberea rituală a orezului nou.
Birmania
Anul Nou se sărbătorește în luna aprilie și durează patru zile. Cea mai importantă manifestare este „sărbătoarea apei”, când cei apropiați sunt stropiți cu apă ca simbol al hărniciei.
Japonia
Cea mai răspândită sărbătoare a Anului Nou, este între 1 – 3 ianuarie. În unele regiuni rurale este sărbătorit după calendarul lunar-solar, la date variind între 20 ianuarie și 19 februarie. Tradițiile legate de sărbătoare confirmă legătura sa la origine șu venirea primăverii și renașterea naturii. Sărbătoarea japoneză este, de obicei, celebrată, prin ceremonialul curățirii casei, ospețe, schimburi de vizite ți daruri. Deasupra ușii de la intrare sau a porții, împodobite cu ferigi, portocale amare și homari, simbolizând norocul, prosperitatea și longevitatea, se atâtnă o funie sacră făcută din paie de orez, ca să îndepărteze spiritele rele.
Anul nou la eschimoși
Există obiceiul ca de Anul Nou, un bărbat și o femeie să meargă din casă în casă, să stingă luminile, care sunt reaprinse apoi de o lumină nouă. Eschimoșii spun că aceasta reprezintă „un soare nou, o lumină nouă”. La ei, când apare pentru prima dată soarele la orizont, după lunga noapte arctică, copii care sunt martori ai acestui eveniment, aleargă acasă și sting lumina, în schimb, primesc de la mama lor daruri.
Regatul sudanez al Wadailor
In această noapte, se stingeau toate focurile din sat, iar cenușa din toate casele, era strânsă în ziua care precede festivalul Anului Nou. La începutul anului, era aprins din nou focul, prin frecarea a două bețe, unul de altul, în marea colibă de paie, unde se adunau toți bărbații satului. Fiecare participant lua câte o ramură aprinsă pentru a-și aprinde focul de acasă.
La swahili din estul Africii
Anul Nou este cea mai mare sărbătoare a anului și cade în a doua jumătate a lunii august. Și aici, sunt stinse, la un moment dat, toate focurile, pentru a fi reaprinse de la o flacără obținută prin același procedeu. Cenușa veche este strânsă și dusă la răspântii, oamenii se scaldă dimineața în mare, rugându-se să fie sănătoși tot anul care vine.
Beatrice Kiseleff, Crăciunul – tradiții și legende
Jurnal Spiritual
