Apreciere în China pentru cercetarea românească: descoperitorul telocitelor, premiat la Shanghai

0
122

În China se studiază intens telocitele, celulele descoperite acum trei ani de echipa de la Institutul „Victor Babeş“ condusă de academicianul Laurenţiu M. Popescu şi, în semn de recunoaştere, Guvernul de la Shanghai i-a oferit specialistului român una dintre cele mai înalte distincţii pentru cooperarea în cercetare.

academicianDistincţia primită de acesta din partea Guvernului Municipalităţii Shanghai, „Magnolia Alba“,vine ca o recunoaştere absolută a oamenilor de ştiinţă chinezi pentru descoperirea noilor celule umane, telocitele, realizată de Laurenţiu M. Popescu, dar şi pentru întreaga cooperare ştiinţifică, în vederea identificării unor noi tratamente pentru afecţiuni grave cu ajutorul telocitelor.

Acad. Laurenţiu Popescu a fost singurul distins pentru cercetarea în domeniul medical, alături de el numărându-se preşedinţi de mari companii din SUA, Marea Britanie, Japonia, Germania, Franţa, Olanda şi Italia. Astfel, Institutul Naţional „Victor Babeş“ din Bucureşti a fost încadrat în categoria celor mai importante centre de cercetare, alături de coloşi din diverse domenii, precum Siemens, Philips, HP, Panasonic, SKB, Bayer sau Boehringer.

Anul trecut, cercetătorul român a primit un alt premiu, „Medalia de Aur 2012“, din partea Academiei Internaţionale de Cercetări Cardiovasculare, cu sediul în SUA, distincţie considerată ca un Nobel al cardiologiei.

Ce sunt telocitele

Telocitele sunt sunt celule interstiţiale cu prelungiri foarte lungi, numite telopode, care au fost descoperite  până în prezent în 25 de organe ale corpului.

Descoperirea lor este extrem de importantă pentru că, potrivit descoperitorului lor, ele sunt cheia succesului tratamentelor cu celule stem în viitor.

„Cu toţii avem un respect dogmatic, aproape religios pentru celulele stem. Nimeni nu-şi poate închipui că se poate face medicină regenerativă altfel decât cu celule stem. Totuşi, tratamentele cus celule tem care se folosesc de mai mulţi ani au mai mult sau mai puţin succes. De fapt, rezultatele unora dintre ele sunt cel mult încurajatoare. Iar această formulare se foloseşte, de obicei pentru a ambala frumos un eşec“, spune prof. dr. Popescu.

El crede că tratamentelor cu celule stem le lipseşte ceva pentru a fi cu adevărat eficiente, iar acel ceva ar putea fi telocitele. „În unele imagini surprinse cu microscopul se vede că telocitele ocrotesc celulele stem, ceea ce sugerează că avem de-a face cu un tandem“, explică specialistul.

Sursa: Adevărul.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here