Un monah, nevoitor la lucrarea faptelor bune, a dobândit din tinereţe multe fapte bune, dar din necunoştinţă nu se hrănea din osteneala lui şi nici nu dădea din ea altor monahi, după datoria monahicească şi după porunca Apostolului, ce zice: Mai fericit este a da decât a lua (Fapte. Ap. 20, 25). Iar el, nepriceputul, lua numai şi nu dădea deloc. Venind apoi despărţirea sufletului de trup şi urcând prin vămile văzduhului, iată că au venit aceia care îi dăduseră lui milostenie, zicându-i:
– Părinte, părinte, ajută-ne nouă acum, precum şi noi ţi-am ajutat la nevoile tale, când trăiai în lume. îngerul, povăţuitorul lui, l-a întrebat:
– Ce strigă aceştia către tine?
– Cer răsplata milosteniilor lor acum, fiindcă în lume mi-au ajutat la nevoile trupeşti, a răspuns el.
Şi îngerul a zis:
– Precum ei te-au miluit, cu adevărat şi tu eşti dator să le ajuţi acum.
– Acum n-am nimic, fiindcă sunt gol. Ce să le dau? a zis iarăşi călugărul.
– Să le dăm din nevoinţele tale pe care le ai, ca să plătim datoria milosteniei pe care ai primit-o de la ei, a zis îngerul.
Şi aşa îngerul a luat atâtea fapte bune ale monahului, încât să cumpănească cu măsura milosteniei primite. Şi s-au împuţinat nevoinţele monahului şi până să ajungă la a şaptea vamă, s-au sfârşit faptele cele bune ale lui. Şi rămânând încă 13 vămi, la care monahul nu mai avea cu ce să plătească, îngerul a zis:
– Acum ce facem? Şi văzând monahul că a rămas dator şi gol de fapte bune, îşi plângea nenorocirea. Atunci îngerul s-a depărtat de la el, iar el numaidecât a căzut din acea înălţime cu strigare şi cu sunet mare în adânc şi s-a aflat în pântecele iadului.
O, întâmplare jalnică şi osândă înfricoşată! Pentru aceasta să ne păzim, fraţilor, şi să ne hrănim din rucodelia noastră, ca să nu rămânem goi de fapte bune în ceasul morţii şi datori la vameşii cei nemilostivi, şi astfel să ne osândim din lenevirea şi neluarea aminte a noastră.
Dumnezeu să ne izbăvească de această pierzare!
Fapte minunate de la părinţi atoniţi, Arhimandrit Ioanichie Bălan
Jurnal Spiritual
