Cum putem să devenim buni

0
253

Arhim. Teofil PărăianArhim. Teofil Părăian raspunde intrebarilor

Cum se face că oameni care au responsabilităţi în diferite segmente ale societăţii luptã pe de o parte, să aibă bunătate în suflet, adică să ierte totul, dar in acelaşi timp sunt persoane cu autoritate, care trebuie să facă dreptate, sã sancţioneze, să pedepsească. Cum credeţi că poate un creştin care are şi responsabilităţi în societate să împace aceste două lucruri care aparent sunt contradictorii: să manifeste o bunătate desăvârşită, şi în acelaşi timp sã-şi manifeste autoritatea cu care este investit?

Arhim. Teofil Părăian: 

A fi bun nu înseamnă a întrelăsa nişte îndatoriri. Dacă te-a pus Dumnezeu să fii conducător, trebuie să fii conducător şi să ştii că prin faptul dea fi conducător îţi lucrezi şi binele tău vremelnic, şi pe cel veşnic . Bineînţeles cã sunt situaţii şi situaţii… în orice caz, să te gândeşti totdeauna cã de tine depinde binele care, poate, se face în continuare. Să fii în aşa fel cã omul sa înţeleagă că şi el, dacă ar fi în locul tău, tot aşa ar face.

Dar lucrul acesta să nu-l faci cu pripeală; adică aşa, dintr-o dată, cum iţi vine, ci sã te gândeşti, să amâni anumite lucruri pe care nu le poti rezolva în clipa aceea, să-l tratezi pe omul de lângă tine ca pe trimisul lui Dumnezeu, ca pe omul cel mai însemnat, să cauţi să-l ajuţi, nu să cocoloşeşti nişte lucruri pentru ca i-ar conveni celui care a făcut răul să fie trecut cu vederea. Dacă tolerăm anumite păcate, tolerăm şi urmările păcatelor. Or aceasta este spre dauna nu numai a noastră – poate mai puţin a noastră – dar în orice caz spre dauna celor care depind de omul acela pe care nu l-ai oprit din calea râului.

Ăsta-i rostul! De altfel, Sfântul Apostol Pavel chiar spune cã dregătorii sunt puşi pentru binele altora, dregătorii sunt puşi ca să nu existe anarhie. Fiecare să-şi înţeleagă rostul şi să se creadă lucrător spre bine ca trimis al lui Dumnezeu. Deci să nu-L excludă pe Dumnezeu din socotelile pe care şi le face el. Iar dacă nu ştie ce are de făcut, să încerce să se verifice cu o conştiinţă străină şi superioară conştiinţei proprii.

„Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele” se referă la botez şi la spovedanie?

Arhim. Teofil Părăian:

Nu. Domnul Hristos n-a vorbit simbolic atunci. Domnul Hristos a vorbit atunci având în vedere concret ceea ce se întâmplă cu omul în latura fizică.

Sfântul Apostol Petru, care n-a vrut să-L lase pe Domnul Hristos să-i spele picioarele, când a aflat de la Domnul Hristos că numai în condiţia în care se lasă să-i spele Domnul Hristos picioarele poate avea parte cu Domnul Hristos, atunci el, aşa, dintr-o râvnă, a zis: Doamne, dar dacă-i vorba de aşa ceva, păi atunci nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul. Iar Domnul Hristos a zis: „Cel care a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele” (Ioan 13, 10). Domnul Hristos vrea să spună în general despre situaţia fizică a omului. Aşa încât chestiunea aceasta simbolică este o chestiune posibilă, dar sigur Domnul Hristos n-a avut în vedere spovedania sau altceva.

– Este posibil ca întreaga societate să fie creştină cu adevărat? Nu a vorbit Mântuitorul totdeauna în termeni de opoziţie între credincioşii cei puţini şi lume?

Arhim. Teofil Părăian:

– Ba da, aşa a vorbit Domnul Hristos şi aşa va fi toată istoria omenirii: şi cu buni, şi cu răi, şi cu creştini, şi cu credincioşi, şi cu credincioşi mai puţin credincioşi, şi cu necredincioşi… Aşa va fi tot timpul. Ceea ce ne interesează pe noi este să avem partea credincioşilor.

– Ȋntr-una dintre pildele despre împărăţia cerurilor, din Sfânta Evanghelie de la Marcu, în capitolul al 4-lea, Mântuitorul spune că sămânţa, deci cuvântul lui Dumnezeu, răsare şi creşte cum nu ştie omul, şi că pământul, adică sufletul omului, rodeşte de la sine. Ȋnseamnă că tot ce trebuie să facă omul este să-şi împroprieze cuvintele Evangheliei şi acestea vor lucra singure? Iar în continuare, afirmaţia că „atunci când rodul se coace, îndată trimite secera”, înseamnă că omul moare când este la maturitate duhovnicească?

Arhim. Teofil Părăian:

– Cred că sunt nişte lucruri pe care Domnul Hristos le-a avut în vedere pe altă latură. Şi anume, când Domnul Hristos a spus că sămânţa se aruncă în pământ, şi omul doarme şi se scoală şi trece vreme, şi omul nu mai face nimic din partea lui ca să crească sămânţa, iar sămânţa creşte cumva de la sine şi aduce întâi iarbă, după aceea spic şi după aceea sămânţă deplină, rod deplin, a vrut să spună de puterea cuvântului, puterea pe care-o are cuvântul Său în inima omului şi-n viaţa omenească. Că nu-i numai lucrarea omului, ci e şi lucrarea Domnului.

De altfel, să ştiţi că mie tare mult îmi place să spun – şi spun adeseori – că pâinea este rod al muncii omului şi al binecuvântării Domnului, în sensul că lucrează şi Dumnezeu, lucrează şi omul. De la Dumnezeu avem sămânţa. Dumnezeu face să încolţească, să crească, iar omul ajută ca cele care se înmulţesc, care cresc, să fie apoi aduse în situaţia de a putea fi pâine pe masă.

Cred că aşa ceva e şi în chestiunea aceasta, din Sfânta Evanghelie de la Marcu. De altfel, e singura pildă din Sfânta Evanghelie, prezentată numai de Sfântul Evanghelist Marcu. E o pildă care ne dă încredere în lucrarea lui Dumnezeu mai presus de posibilităţile omului. Deci omul seamănă, şi Dumnezeu face să crească.

Din ospăţul credinţei, răspunsuri la întrebări ale credincioşilor, Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here