În Transilvania din cauza situaţiei de sclavie în care au fost ţinuţi românii până la 1918 nu s-a putut dezvolta o artă a arhitecturii ortodoxe în aceeaşi măsură ca în Ţara Românească şi Moldova iar modestele biserici româneşti de zid construite aici au suferit mai mult decât cele din restul ţării influenţa bisericilor romane şi gotice ale naţionalităţilor conlocuitoare.
Cele mai vechi biserici ortodoxe, care ni s-au păstrat în Transilvania, sunt cele de piatră, din ţinutul Hunedoarei şi Zarandului, construite în secolele 13-16. Ca plan şi structură, acestea sunt foarte variate. Unele din ele ca cele din (Denuş, de lângă oraşul Haţeg) amintesc monumente mult mai vechi din arhitectura creştină orientală (naos aproape pătrat, acoperit cu turlă de tip romanic pe baza cubică şi susţinută de patru stâlpi de piatră aşezaţi în mijlocul navei şi legaţi între ei prin arcuri centrale, altar semicircular, cu încăpere dreptunghiulară pe latura de sud). Atât la Streiu cât şi la Denuş s-au folosit ca materiale de construcţii pietre din vechile construcţii daco – romane învecinate. Biserica Seghişte are acelaşi plan ca şi aceeaşi din Remetea cu deosebire că altarului celei dintâi e semicircular. Biserica din Gura-Sada are forma unui patrulater acoperite cu bolţi cilindrice şi calote., peste care se ridică o turlă prismatică, pătrată, cu o calotă suspendată. În a doua jumătate a secolului al -16- lea, călugărul Nicodim şi ucenicii lui din Ţara Românescă zidesc biserica mănăstirii Prislov singura biserică de tip treflat (cu turlă pe naos) din Transilvania. Celelalte biserici mănăstireşti sau parohiale, atestate de documente în acea vreme, (mănăstirea din Cuhea, din Peri şi cea ortodoxă din Scorei întemeiată de Mircea cel Bătrân la 1391, biserica Sfânta Parascheva din Răşinari zidită de Radi 1), au dispărut de mult. În cursul secolului al 15-lea bisericile din Criscior (1404), Ribiţa (1417), Zlatna (1424) continuă planul şi formele celor din secolul anterior. Elemente gotice găsim şi la vechea biserică de zid din Roşcani (Hunedoara), construită la fel în secolul al – 16 – lea şi refăcută în 1766. Biserica din Streiu – Sângeorgiu (1409) are planul în cruce cu un turn lanternă peste punctul de întretăiere al braţelor crucii. Biserica fostei mănăstiri Râmeţ (1487) adoptă planul bizantin drept (fără turlă), adăugând la faţada de vest un turn masiv de apărare, cu trei nivele. Din aceeaşi epocă datează biserica Sfântului Nicolae din Hunedoara (plan de cruce greacă înscrisă în dreptunghi, cu turn – clopotniţă masiv la faţada de vest.
Unele biserici ctitorite de Ştefan Cel Mare în nordul Transilvaniei, precum sunt cea din Feleac şi cea din Vad (stil moldovenesc, plan treflat) şi cea ctitorită de voievozii ţării în sud – a lui Neagoe Basarab de la Sfântul Nicolae – Schei in Braşov şi de la Zărneşti şi aceea a lui Radu de la Afumaţi, din Geoagiu – datează de la sfârşitul secolului 15- lea sau începutul secolului al 16-lea Ctitoriile ulterioare din sudul Transilvaniei ale voievozilor Ţării Româneşti din secolul al 17-lea, ca biserica din Porceşti a lui Matei Basarab sau bisericile brâncoveneşti din Sâmbăta, Poiana Mărului şi Făgăraş (Sfântul Nicolae 1697) aparţin modelului muntenesc din epocile respective. Din acelaşi secol avem şi biserici transilvănene de piatră sau de zid, ctitorite de localnici, cu plan longitudinal al bisericilor de lemn asemănător celor din Bucium- Făgăraş, Sârbiseni din Maramureş, Silavaşul de Sus, Cluj- Mănaştur ş.a. Acelaşi plan îl adoptă în general bisericile de sat din secolele următoare, de exemplu, cea din Avrig (secolul 18-lea).
„Biserica Ortodoxă” – Svetlana Rudzievskaia
Jurnal Spiritual
