Arta de a critica

0
292

criticaCritica poate fi făcută cu multă artă și atunci devine un mesaj de mare ajutor transmis de omul respectiv.

Aceste tip de critică făcută cu artă se concentrează asupra a ceea ce persoana respectivă a făcut și a ceea ce poate face, nu a remarcării unui defect dintr-o treabă prost făcută. ”Un atac, cum ar fi acela să faci pe cineva prost sau incompetent, este total lipsit de sens. Cel vizat intră în defensivă, deci nu mai este receptiv la ceea ce ai să-i spui și cum ar putea să îndrepte lucrurile”. Acest sfat, evident, este valabil și în cazul cuplurilor căsătorite, care trebuie să-și dezamorseze neînțelegerile.

În privința motivației, atunci când oamenii cred că neajunsurile lor se datorează unei deficiențe ce nu poate fi depășită, ei își pierd speranța și nu mai încearcă. Trebuie să nu uitați că acea convingere care stă la baza optimismului constă în faptul că obstacolele sau eșecurile se datorează întâmplărilor pe care le putem modifica, obținând soluții mai bune.

Harry Levinson a dat următoarele sfaturi în privința artei de a critica, legată intrinsec de arta de a lăudă:

Fiți la obiect

Alegeți o întâmplare semnificativă, un lucru care ilustrează o problemă cheie ce trebuie modificată sau un model de dificulate, cum ar fi incapacitatea de a face bine anumite lucruri. Pe oameni îi demoralizează să audă doar că greșesc”ceva”, fără să afle ce anume, pentru a putea modifica situația.

Concentrați-vă asupra unor date precise, menționați-i persoanei ce a făcut bine și ce nu și cum ar putea modifica situația. Nu vă ascundeți după degete, nu faceți comentarii indirecte sau evazive, în final mesajul va fi mult prea neclar.

Levinson subliniază că: ”Precizarea la obiect este la fel de importantă atât când lăudăm cât și când criticăm. N-aș spune chiar că o laudă vagă n-are nici un efect dar fără îndoială că nu este unul de amploare și nu se poate învăța mult din ea”.

Oferiți o soluție

Critica, la fel ca oricare feedback util, trebuie să indice o cale de rezolvare a problemei. Altfel, cel care o primește rămâne frustrat, demoralizat sau lipsit de motivație. Critica poate deschide o ușă spre anumite posibilități de care persoana respectivă nu și-a dat seama că există sau pur și simplu o poate sensibiliza asupra unor neajunsuri care, cu puțină atenție, pot fi drese – dar pentru asta trebuie să existe și sugestii în legătură cu rezolvarea problemelor.

Fiți prezent

Criticile, ca și laudele, sunt mai eficiente atunci când sunt făcute între patru ochi. Cel care evită să aducă reproșuri – laude – vrea să-și ușureze povara comunicând la distanță ca, de exemplu, în scris. În acest fel însă comunicarea va fi prea impersonală și lipsește persoana vizată de a da șansa unui răspuns sau de a clarifica lucrurile.

Fiți sensibil

Acest lucru se referă la empatie. Reglați-vă impactul a ceea ce veți spune și cum îi veți spune pesoanei respective. Managerii care nu au destulă empatie sunt sortiți să ajungă să ofere un feedback în mod jignitor, prin puneri la punct excesive. Ca urmare, acest tip de critică este unul distrugător: în loc să deschidă o cale de corectare a situației, se creează loc pentru resentimente emoționale puternice, pentru supărări serioase, pentru o atitudine defensivă și pentru distanțare greu de recuperat.

Critica trebuie socotită o informație valoroasă pentru a îndrepta lucrurile, și nu un atac la pesoană. Trebuie evitat impulsul de a recționa defensiv în loc de asumarea răspunderii. Dacă se ajunge la supărări majore, e mai bine să se ceară o amânare a întâlnirii respective, pentru a se înghiți acest mesaj dureros și pentru puțină liniștire. De asemenea, critica este o ocazie de a lucra împreună cu autorul criticii pentru rezolvarea problemei și nu pentru a se ajunge la o situație de adversitate. Acest sfat înțelept evident că își găsește ecoul și în cazul cuplurilor căsătorite, care încearcă să-și stăpânească nemulțumirile fără a-și distruge permanent relația. La locul de muncă este la fel ca în căsnicie.

Inteligența emoțională aplicată, Daniel Goleman

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here