Arta de a iubi – Mintea rănită

0
253

arta de a iubiArta de a iubi – Mintea rănită

Poate că nu v-aţi gândit niciodată la acest lucru, dar pe un nivel sau altul suntem cu toţii maeştri. Suntem maeştri pentru că avem puterea de a crea şi de a ne conduce propriile vieţi aşa cum dorim.

La fel cum civilizaţiile îşi creează mitologii incredibile, noi ne creăm propriile noastre mitologii, populate cu eroi pozitivi şi negativi, cu îngeri şi demoni, cu regi şi cerşetori.

Noi creăm în mintea noastră o întreagă populaţie, inclusiv diferite personalităţi ale noastre, după care ne folosim de o imagine sau alta, în funcţie de circumstanţele în care ne aflăm. Devenim astfel adevăraţi artişti  dramatici, proiectând în exterior diferite imagini ale noastre şi controlând cine şi ce  dorim să fim.

Atunci când ne întâlnim cu alte persoane, le clasificăm imediat,  atribuindu-le un rol sau altul în viaţa noastră.

Creăm astfel o imagine a lor, în funcţie  de rolul pe care li-l atribuim. Iar acest proces se repetă cu absolut toate persoanele din  jurul nostru. Noi avem puterea de a crea. Această putere este atât de mare, încât tot ceea ce credem se transformă pentru noi în realitate. Noi ne creăm pe noi înşine şi devenim cei care credem că suntem. Suntem ceea ce suntem pentru că asta credem noi despre noi înşine. Întreaga noastră realitate este în întregime creată de noi înşine. Aceeaşi putere o au însă şi ceilalţi oameni.

Singura diferenţă dintre noi şi o altă persoană constă în felul în care folosim această putere, în destinaţia pe care o dăm puterii noastre creatoare.

Chiar dacă semănăm cu unii sau cu alţii, nu există totuşi nimeni în întreaga lume care să îşi trăiască viaţa exact la fel ca noi. În acest fel, noi jucăm de-a lungul întregii vieţi un anumit rol, pe care am ajuns să-l jucăm atât de bine încât am devenit maestrul propriei noastre realităţi. Ajungem astfel să ne controlăm personalitatea, convingerile, fiecare acţiune, fiecare reacţie a noastră.

După ce am practicat ani de zile, am ajuns maeştrii propriei noastre lumi subiective, a propriei noastre realităţi.

Dacă veţi ajunge să înţelegeţi că fiecare om este propriul său maestru, veţi înţelege şi tipul de control pe care îl exercitaţi personal. De pildă, atunci când suntem copii şi cineva ne creează probleme, noi ne supărăm pe el sau pe ea.

Într-un fel sau altul, mânia noastră face că problema să dispară (cel mai adesea  în subconştient); în acest fel, noi atingem rezultatul dorit (problema a dispărut).  Când situaţia se repetă, noi ştim deja cum trebuie să reacţionăm – prin mânie – pentru ca problema să dispară. Şi astfel, noi continuăm să practicăm arta mâniei, până când devenim adevăraţi maeştri ai ei.

În mod similar, noi învăţăm să devenim maeştri ai geloziei, ai tristeţii, ai lipsei de încredere în sine.

Toată drama noastră existenţială, toate suferinţele noastre, se învaţă prin  practică. Noi facem un legământ cu noi înşine şi continuăm să practicăm acest  legământ până când atingem un control absolut asupra lui. Felul în care gândim, în  care simţim şi în care acţionăm devin atât de rutiniere încât nu mai avem nevoie să fim atenţi la ceea ce facem. Comportamentul nostru a devenit un tipar, o reacţie de  acelaşi fel la stimulii exteriori.

Ca să devenim maeştri ai iubirii, noi trebuie să practicăm arta de a iubi.

La fel  ca şi orice altă manifestare, arta relaţiilor interumane se învaţă prin practică, iar cei  care practică suficient de mult pot atinge un control perfect asupra ei. Aşadar,  controlul unei relaţii de cuplu sau de prietenie ţine de acţiune, nu de cunoaştere sau de teoretizare. Totul este legat de acţiune.

Sursa: ”Arta de a iubi”, Don-Miguel-Ruiz

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here