Artă, falsuri, Casa Regală şi moşNeagu’ Djuvara

0
405

Loreta Popa

Banii nu constituie condiţia sine qua non pentru a deveni, treptat, un colecţionar. E necesar să te instruieşti prin lecturi, prin frecventarea muzeelor şi a expoziţiilor, a atelierelor pictorilor, prin învăţarea ştiinţei de a colecţiona opere de artă. E un drum lung, adesea cât o viaţă, pe care nu mulţi se încumetă să-l parcurgă, dar plin de satisfacţii sufleteşti şi intelectuale. Şi cu siguranţă vârsta nu are nicio legătură. 

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”][fblike url=”http://bit.ly/1jFhMzA” style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Dacă nu ai fost niciodată la o licitaţie, sentimentul care te cuprinde este unul de emoţie, de teamă. Acesta dispare când observi că locul este arhiplin. Domni, doamne şi domnişoare de o eleganţă discretă stau în linişte pe scaune, cu palete de licitaţie în mâini, dar şi cu cataloage – de multe ori adevărate albume de artă. Ele conţin o informaţie foarte preţioasă: valoarea estimativă a operei, o informaţie extraordinar de bună pentru cei care au moştenit o mică colecţie de artă şi se hotărăsc să o pună în vânzare. Pe măsură ce tabloul sau obiectul este adus pe podium, el apare şi pe un display uriaş. De sub ochii tăi dispar astfel câteva tablouri, cumpărate într-o linişte deplină, la preţuri ameţitoare.

Povestea pe care o împărtăşesc a început în octombrie, când am primit din partea revistei Cariere o invitaţie la conferinţa „Au oamenii nevoie de libertate?” susţinută de filosoful Gabriel Liiceanu la Marriott. În cadrul acelei conferinţe am primit un catalog al unei case de licitaţie care avea pe copertă fotografia Reginei Maria.

Câteva zile mai târziu, când am deschis subiectul de faţă cu câteva persoane care cunoşteau îndeaproape atât casa de licitaţie, cât şi modalitatea de a achiziţiona obiectele respective, unul dintre colegi mi-a semnalat un incident petrecut chiar în timpul unei licitaţii cu obiecte aparţinând familiei regale a României.

Adi Buga si regina AnaS-a aprins un bec ce nu mai voia să se stingă, atât de măcinat de curiozitate era. Am săpat şi am descoperit că numele domnului Neagu Djuvara era prins în această poveste. I-am telefonat, i-am spus cine sunt şi ce doresc, iar domnia sa a programat o întrevedere. Apoi, am căutat să aflu cine se ocupă de imaginea şi relaţia cu presă din partea casei de licitaţii. Am stabilit o întâlnire şi acolo.

Din păcate, întâlnirea cu istoricul Neagu Djuvara s-a amânat cu câteva zile deoarece nu se simţea prea bine. În acest timp am avut prilejul de a mă întâlni cu domnul Valeriu Sângeorzan, director de comunicare al casei de licitaţii Artmark. Ne-a luminat puţin, deşi numele celui care a încurcat oarecum planurile, care crease acel incident, nu apărea deloc în discuţia noastră. „Un jurnalist”, ne-a spus domnul Valeriu Sângeorzan, „nu-şi divulgă sursele niciodată şi sunt sigur că veţi reuşi să daţi de personajul al cărui nume nu vi-l voi spune.

Vă pot ajuta, de asemenea, dându-vă contactele experţilor noştri, care se ocupă cu asta şi care vă pot spune cu subiect şi predicat concluziile lor legate de acest subiect. Ceea ce ţine de comunicare depinde de mine. Nu toată lumea se pricepe la tot, dar mai găseşti astfel de oameni care fac asta. Experţii noştri sunt pe domenii. Fiecare are specialitatea lui.

Acest conflict în opinia mea este fals şi provocat de alte interese decât onoarea profesională şi lucrul bine făcut. Nu vreau să folosesc nume, dar personajul care a creat acest conflict nu a respectat nişte norme suficient de profesioniste în abordarea acestei probleme. Aş zice chiar necivilizată. Improprie pentru tipul de relaţie pe care îl presupune arta. Rafinamentul abordării pe care ar trebui să-l aibă. Acest personaj s-a dus la domnul Djuvara şi i-a povestit altceva decât credem noi în continuare că ar fi trebuit să spună. Din interese personale. Fiind un negustor de artă, e foarte posibil să nu ne iubească prea tare. Aceste obiecte au trecut prin mâna a doi oameni cu o reputaţie neştirbită până acum şi care ne reprezintă, fac expertize, domnul Alin Ciupală şi domnul Mircea Hortopan, directorul Muzeului Peleş.

Încerc să conturez poziţia Artmark între două opinii. Opinia unui tânăr negustor de artă care a considerat necesar şi probabil interesant să facă acest demers cu domnul Neagu Djuvara – am fost confruntaţi chiar în timpul evenimentului cu acest demers – şi opinia celor doi care au un cuvânt greu de spus. În contextul acesta ne-am dus la domnul Djuvara şi i-am propus să prezinte acele obiecte, am luat opinia experţilor noştri ca fiind sigură. Nu ştiu să spun ce ştie dumnealui şi ce nu ştie. E vorba de un istoric de renume.

Te aştepţi când mergi la el nu să dai lecţii, ci să iei. Încărcătura istorică şi emoţională a unor obiecte pe care cine le putea evoca mai bine decât un personaj de 97 de ani rafinat, cultivat. Ce s-a întâmplat, incidentul din timpul licitaţiei, se datorează acestui domn tânăr, al cărui profesionalism şi pricepere n-o contestă nimeni, cel puţin eu unul nu sunt în măsură. Intuitiv spun că la vârsta aceasta, cu facultatea terminată acum un an, ocupându-te ca meserie cu arta, devin suspicios. Atâta tot!

Când compar opiniile a doi oameni cu a lui, merg spre cea dintâi şi fac cu sufletul deschis operaţiunea de vânzare. Există reguli. Senzaţia mea este că şi noi, şi domnul Djuvara suntem victime. A existat timp suficient pentru ca personajul de care vă vorbesc să studieze şi să vină la noi, înainte de licitaţie, ca să ne spună părerea sa. În mod miraculos şi surprinzător, abia în timpul licitaţiei apare acest tip de manifestare. Daţi-mi voie să am mari semne de întrebare că aici s-a discutat de onoarea şi de credibilitatea domnului Djuvara. Am mari îndoieli că acesta a fost scopul, că s-a avut acest nobil gând, pe care şi noi îl împărtăşim. Nici noi nu ne dorim să afectăm în vreun fel imaginea nimănui, darmite a domnului Djuvara. Îl respect şi ţin mult la domnia sa. Ar fi o mare trăsnaie să ni se pună în cârcă ceea ce nicio clipă nu am gândit.

DSC_1644Am apelat la un demers de bun simţ, ca modalitate de abordare şi rezolvare directă, am propus o discuţie între cei doi specialişti ai noştri şi personajul despre care am vorbit, care are alte argumente. Urmează să facem această întâlnire la care eu, dacă voi asista, am marea curiozitate să aflu argumentele pro şi contra acestei cravaşe şi a acestui topor de munte. Pentru că o astfel de discuţie ar trebui să fie lămuritoare şi argumentele celor două părţi puse în balanţă. Apropo de notorietate…

Am discutat atunci cu domnul Neagu Djuvara, dar intuiţia mă pune să mă întreb ce s-a întâmplat în acea oră de un om la o anumită vârstă să poată fi scos din casă şi adus la licitaţie. Am un soi de respect faţă de acest tânăr colecţionar de artă, pentru că trebuie să fii foarte convingător în demersul tău încât să poţi influenţa astfel pe cineva. Dificultăţile sunt legate de faptul că domnul Hortopan stă în Sinaia, nu la Bucureşti. Nu face naveta zilnic, are momente când vine. Am încercat să vă explic cât mai clar faptul că şi noi, şi domnul Djuvara suntem puşi în această situaţie de personajul de care vă spun.

Nu ne-am mai confruntat niciodată cu aşa ceva. Vorbe există tot timpul. Nicio casă de licitaţii nu scapă de ele. Dintotdeauna există un comerţ deloc la vedere, dar el s-a diminuat foarte mult după 2007. Există, se fac tranzacţii, nu la vedere, cu efecte şi cu consecinţe nu întotdeauna fericite. E riscul celor care fac aşa ceva. Depinde de cine scoate acea vorbă. În general, ele sunt marginalizate aşa cum le este destinul să se întâmple. Aici e doar un pretext”, a încheiat domnul Valeriu Sângeorzan.

Principele Radu si Adi BugaÎn urma discuţiei, recunosc că nu am înţeles despre cine este vorba, cine era acest personaj negativ. Sfatul domnului Sângeorzan mi-a prins bine totuşi, căci, aşa cum îi stă bine unui jurnalist, am început să sap şi mai adânc. Domnul Neagu Djuvara era pregătit să stea de vorbă cu mine. E drept, domnia sa spunea povestea altfel, ceea ce m-a pus pe gânduri: „Aveţi toată libertatea din partea mea să scrieţi ceea ce trebuie pentru a nu se crea un precedent. Eu am descoperit abia după incident unele amănunte despre obiectele respective. Că lemnul nu era atât de vechi, că hâr, că mâr, motive erau multe. Am lămurit chestiunea la Athénée Palace, pentru că buna mea credinţă a fost surprinsă. Mi s-a spus «Vă dăm o cravaşă a Reginei Maria», subiectul era oricum altul, cravaşa nu era esenţialul, mi s-a părut fără importanţă. Dar dacă mi s-a spus că este un fals, bineînţeles că m-a plictisit şi am ţinut ca să fie rectificată chestiunea la acea licitaţie.

Culmea este că nu a împiedicat vânzarea ei. A fost o discuţie adâncă, aproape în genunche, cu domnul care dirija licitaţia, că-l plictisea să nu se facă vânzarea. E greu să apar că sunt un naiv şi un necunoscător, dar asta a fost situaţia. Nu am avut cunoştinţa suficientă pentru a-mi da seama că acest obiect e un fals. Un cunoscător cum este domnul Adrian Buga imediat a văzut că lemnul este prea recent, coroana este pusă de două ori, una a regelui Carol I, cealaltă a regelui Carol al II-lea, care nu avea ce căuta pe această cravaşă regală a Reginei Maria. Multe detalii care trebuie spuse, iar eu, Neagu Djuvara, regret că am fost oarecum păcălit, că am fost «le dindon de la farse», curca din poveste…

djuvaraDin necunoştinţă, pentru că nu poate să le ştie pe toate moşNeagu’ Djuvara, nu am dibuit că mi se dă un obiect în mână pentru a face la televiziune impresia că într-adevăr era vorba despre obiecte care au aparţinut familiei regale şi când colo era un fals. Sunt anumiţi indivizi care pentru vânzare fabrică fel de fel de lucruri artificiale. Puteţi spune toată povestea aceasta ca să se afle că am fost păcălit. Există o întâmplare fabuloasă cu André Malraux, fostul ministru al Culturii din Franţa, expert în artă.

André Malraux, un tip de o inteligenţă superioară, a făcut un lucru necuvenit: când s-au descoperit templele de la Angkor Wat, şi-a «apropriat» nişte pietre de acolo. Când s-a descoperit, lucrul acesta l-a murdărit, ca să zic aşa. Opinia publică a fost drastică cu el. Ceea ce nu l-a împiedicat pe generalul De Gaulle când a ajuns preşedinte al ţării să-l preia pe lângă el ca ministru al Culturii. Ce a păţit acesta? A fost invitat la o casă de licitaţii în Japonia şi acolo i s-au arătat fotografii după toate obiectele.

El nu şi-a dat seama din fotografii că sunt falsuri, obiectele s-au vândut la preţuri fabuloase doar pentru că el a girat cu numele lui şi nu le-a controlat. Apoi a fost unul dintre cele mai mari scandaluri pe piaţa internaţională legate de folosirea unui personaj cu mare renume în jocurile caselor de licitaţii. De atunci toţi marii oameni de cultură nu mai fac acest demers de a-şi lăsa imaginea să le fie folosită pentru vânzarea unor obiecte”.

neagu-djuvaraAflasem ceva nou, pe lângă amănuntele legate de incidentul din timpul licitaţiei. Numele personajului despre care domnul Sângeorzan ne povestise. Dar cum nu există coincidenţe, iar eu trebuia să predau alte câteva materiale, nu am avut timpul să-l caut imediat. Am avut surpriza să mă caute el pe mine, dornic să-mi povestească incidentul de-a fir a păr.

Expert atestat al Ministerului Culturii și consultant pe probleme de artă al Casei Regale a României, Adrian Buga, în ciuda tinereţii, este foarte bine pregătit. De altfel, o scurtă privire aruncată pe cataloagele editate de el spune clar că nu ai de a face cu cineva care nu cunoaşte lumea artei sau nu are abilităţile necesare.

„Tot timpul merg la aceste licitaţii. Aici poți să vezi obiecte care au aparţinut membrilor Familiei Regale a Romaniei din perioada 1866-1947 sau să studiezi obiecte care au directă legătură cu regalitatea. În urmă cu două săptămâni am vizitat expoziţia casei de licitaţii Artmark şi am sesizat câteva loturi cu «mici probleme». În catalogul licitaţiei apăreau, şi încă sunt, două obiecte pe care eu le-am considerat de la bun început ca fiind falsuri. Pot dezvolta tehnic, dar nu e cazul acum. Pe 22 octombrie, chiar în ziua licitaţiei, am primit un telefon din partea unui bun prieten: «Adrian, ai văzut ce au făcut cei de la casa de licitaţie? Au folosit obiectele de care îmi spuneai că sunt cu probleme pentru a-şi face reclamă într-un scurt documentar, i le-au înmânat lui Neagu Djuvara să povestească despre ele».

În perioada în care România era Regat, nouă, românilor, ne-a făcut o mare onoare să asociem astfel de obiecte cu un simbol – Monarhia. Apoi, comuniştii au reuşit să falsifice istoria, iar acum unii falsifică obiectele Casei Regale, nu numai istoria. Folosim aceste simboluri în scopuri mercantile şi, mai mult decât atât, ne folosim de un ilustru istoric, Neagu Djuvara, de 97 de ani, căruia i le punem în braţe. Cum ştim, dumnealui vorbeşte extraordinar despre membrii Familiei Regale plecând de la aceste obiecte, dar fără să cunoască detaliile ascunse. E un lucru trist, reprobabil. Nu cred că experţii Casei au ştiut ceva, pentru că avem de-a face cu un «joc» – falsificatorii încearcă să păcălească ochiul experimentat al expertului.

Un mare povestitorDe data asta, cei de la casa de licitaţii probabil au avut prea multe obiecte propuse, iar timpul a fost prea scurt. Ei sunt profesionişti, dar e evident o greşeală, nu te poţi juca cu obiecte care au aparţinut, se pare că au aparţinut, nu au aparţinut sau sunt false, şi apoi să i le înmânezi profesorului Djuvara. De data asta falsificatorii au reuşit să treacă de această probă de foc şi, în plus, au reuşit să stârnească şi multe polemici. Nu sunt singurul, după reacţia mea au mai apărut şi altele.

După ce am fost atenționat de prietenul meu, l-am sunat pe profesorul Neagu Djuvara şi i-am explicat cum stau lucrurile și mi-a spus:  «Domnule Buga, vă rog să veniţi până la mine şi să stăm de vorbă. Amân toate întâlnirile pe care le am şi chiar mă interesează să rezolv problema». Am ajuns la domnul profesor, am discutat şi s-a consultat cu un consilier al său, de altfel o doamnă foarte bine informată, care i-a spus: «Domnule profesor, cel mai bine este să vă urcaţi într-un taxi, dacă domnul Buga este de acord să vă însoţească, să vă duceţi la această casă de licitaţii şi să le cereţi să oprească aceste obiecte, să nu le mai pună în licitaţie şi să scoată respectivul film unde dumneavoastră le prezentaţi, urmând ca apoi să dea o dezminţire».

Asta am şi făcut. La Athénée Palace am fost întâmpinaţi de cei de la casa de licitaţii – ştiau că venim, i-am anunţat cu aproape o oră înainte de licitaţie. Mi-au spus că încearcă să mă ajute într-un timp atât de scurt, s-au arătat destul de înţelegători, numai că atunci când am ajuns acolo lucrurile s-au blocat. Nu am fost primiţi cum ne așteptam, ne-am așezat în primul rând unde am fost abordați de reprezentanţii casei de licitaţii: «Domnule Buga, lăsaţi, nu e timp, mai vorbim, mai discutăm!»

Atunci, domnul profesor a spus: «Adrian, îmi dau seama că ei nu vor să scoată aceste obiecte, nu vor să scoată nici filmul. Nu se poate ca imaginea mea să fie folosită în felul acesta. Haideţi să ne ridicăm în picioare, să spunem că nu recomandăm ca aceste obiecte să fie cumpărate şi nu suntem de acord cu folosirea imaginii mele pentru a fi promovate respectivele falsuri!» Pentru a-l proteja de emoţii l-am rugat mă lase pe mine să mă ridic, el susţinându-mă. Am spus ce am avut de spus, în faţa tuturor clienţilor. Au fost câteva aprobări din partea unor experţi care cunoşteau situaţia, dar obiectele s-au vândut până la urmă, cu 1400 şi respectiv 1600 de euro.

_MG_0156Acum pot intra puțin în partea tehnică, numai ca să mă fac înţeles, pentru că încă mai aștept să mă întâlnesc cu experții casei de licitații, de patru ori am discutat cu reprezentanții lor și mi-au comunicat că experții sunt foarte ocupații (!!!). Iată descrierea lor pentru primul obiect, lotul 14 din catalog: Alpenstock (baston pentru excursii montane), cu însemne regale, i-a aparținut Regelui Carol I, sfârșitul sec. XIX lemn și oțel cromat, l=86 cm.

Am câteva întrebări simple: De ce pe acest obiect care spun ei că i-a aparținut Regelui Carol I apare Cifrul Regelui Carol al II-lea ? De ce lemnul nu are nicio urmă de uzură a timpului sau a folosirii ? Ce alt obiect personal al austerului și prusacului Rege Carol I mai are șase elemente aplicate (de două ori Cifrul Său, de două ori coroana regală și o dată portretul Său). Din ce material sunt aceste elemente aplicate ? Dacă este un material bazat pe cositor sau pe ceva similar (se poate testa ușor) de ce nu a trezit suspiciuni de la început, fiind un material pe care falsificatorii îl folosesc pentru a copia rapid însemne originale. Pe ce alt obiect personal al regelui mai apare această coroană. De ce coroana folosită seamănă izbitor cu o coroană aplicată pe medaliile din anii 1930 și foarte important (pentru stabilirea modului de lucru) de ce seamănă foarte mult cu coroanele aplicate pe următorul obiect vândut, lotul 15 din catalog ?

Iată descrierea din  lor: Cravașă cu însemne regale și monograma viitoarei Regine Maria, decorată cu corn de cerb și argint, a aparținut acesteia;corn de cerb, argint, piele și lemn, l=71 cm. Regina Maria vorbește pe larg în paginile memorialistice pe care ni le-a lăsat despre marea ei pasiune față de călărie, ceea ce o aducea de multe ori în conflict cu regele Carol I. Cravașa i-a aparținut în epoca în care era principesă moștenitoare și este alcătuită dintr-un corp de lemn, cu mâner din corn de cerb și partea inferioară din piele. Cifra personală și monograma atestă proveniența.

SCAN0037bunÎn cazul acesta obiectul este vechi, poate chiar din perioada Victoriană, dar aplicațiile (Cifra personală și monograma care nu atestă proveniența) sunt noi. La fel se întamplă și aici, sunt prea multe însemne, total diferite și fără nicio legătură între ele. Printr-o simplă lipire de însemne folosite de Regina Maria, și copiate grosier, un obiect a devenit foarte repede – cravașa Reginei Maria.

Prin urmare povestea este cât se poate de clară. Pentru că au atras foarte mulţi cumpărători la licitaţiile legate de regalitate, cu obiecte care au aparţinut membrilor Familiei Regale, au apărut imediat şi falsificatorii, iar cele două obiecte trebuiau retrase din vânzare. Reprezentanții casei de licitații nu au înțeles că am vorbit în calitate de expert, nu mai pomenesc de insultele aduse, dar repet ce este important din punctul meu de vedere: ACESTE OBIECTE TREBUIAU RETRASE.

Faptul că am venit cu profesorul Djuvara, că ne-am chinuit să le explicăm într-un timp scurt rugămintea noastră, că a trebuit să mă ridic în picioare în fața unei săli pline, toate au fost destul de stresante. Cei de la casa de licitații au crezut că suntem sub impulsul euforiei având în vedere că ne-am ridicat în timpul unei licitaţii, nu înţelegeau cât de gravă este situația și că este ceva care trebuia rezolvat pe loc.  Pentru mine, plăcerea de a investiga şi descoperi, de a aduna informaţie despre fiecare obiect, constituie aici o tentaţie infinit mai puternică decât aceea de a căuta senzaţionalul. Cercetarea în arhive, vizitele în ateliere, chiar şi călătoriile îndepărtate după artişti români uitaţi – toate însumează un mod de viaţă asumat, un reflex şi o bucurie perpetuă.

Acesta este şi scopul pentru care v-am căutat, să lămuresc acest incident. La această casă de licitaţii ponderea obiectelor cu probleme este totuşi foarte mică în comparaţie cu altele din România, le-am remarcat profesionalismul, dar în cazul acesta nu au reuşit să mă convingă. Alipirea unei imagini a unui mare istoric care vorbeşte despre respectivele obiecte e incorectă. Eu nu vreau ca un colecţionar de artă să cumpere acest obiect, să privească videoclipul cu Neagu Djuvara şi apoi, când un alt expert îi spune că acel obiect este fals, să se gândească la faptul că Neagu Djuvara i-a vorbit de acel obiect. Asta s-a întâmplat. Sunt anumite detalii pe care nici măcar un istoric  de anvergura dumnealui nu le cunoaşte când vine vorba de obiectele de artă. Fiind pus în faţa faptului împlinit, a luat de bune aceste obiecte.

Reprezentanții casei de licitație mi-au promis că dacă eu voi face tot posibilul ca domnul profesor să înţeleagă că a fost pus în această situaţie fără intenţie, şi ei, la rândul lor, vor da o dezminţire, vor scoate filmul de pe internet şi vor anula vânzarea. Până acum filmul a fost scos de pe internet, dar obiectele apar ca vândute pe site-ul lor. Ne scăldăm în nişte ape tulburi, dar poate dacă vor înțelege că au greșit, iar în felul acesta nu o să se creeze un precedent.

Mă pot prezenta cu mare interes la întâlnirile cu ei şi le pot demonstra afirmaţiile făcute, dar discuţiile trebuie duse având prezente obiectele la care mă refer”, a încheiat Adrian Buga.

Analizând faptele, am aşezat fiecare piesă a acestui puzzle la locul ei şi am putut privi de la distanţă imaginea. Adevărul poate fi văzut cu ochiul liber, nu este nevoie de lupă sau un alt obiect special pentru a mări imaginea. Cum spuneam la începutul materialului, banii nu constituie condiția sine qua non pentru a fi colecționar, de aceea o pereche de ochi în plus, care să te sfătuiască și să te susțină în alegerea ta, este mai mult decât necesară. În demersul nostru jurnalistic nu am făcut decât să încercăm să lămurim și să descâlcim iţele acestei afaceri interesante, din dorința de a nu se crea un precedent, şi am avut șansa de a-l cunoaște pe unul dintre cei mai de seamă istorici ai ţării noastre, domnul Neagu Djuvara.djuvara

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here