Ascultare – Împăratul care a vrut să-și schimbe destinul – Dacă ceva îți este menit, va fi al tău – Nimeni nu poate trăi în locul tău
Pilda despre ascultare
„Odinioară, un împărat credincios cercetă o mănăstire în care trăiau niște călugări mult îmbunătățiți. Văzându-le viața cea bine petrecută, împăratul își arătă curtenilor săi gândul de a părăsi domnia și a veni să-și petreacă rămășița zilelor în acea mănăstire. Curtenii, dându-și seama că, în felul acesta, împărăția și-ar pierde pe bunul ei îndrumător, merseră în ascuns la starețul mănăstirii și-l rugară să nu lase pe împărat a-și înfăptui acest gând. Starețul le făgădui.
Împăratul cere sfatul starețului
Când împăratul veni la stareț și-i ceru să fie primit în mănăstire, starețul îi răspunse:
– Te primesc, împărate, cu dragă inimă…
Împăratul îi mulțumi, iar curtenii rămaseră în uimire de întâmplarea aceasta, crezând că starețul i-a înșelat. Dar tot atunci, starețul grăi:
– Dar, mărite împărate, cum viața monahicească mai ales ascultare înseamnă. Iată, după ce te-am primit printre monahii acestei mănăstiri, îți poruncesc în numele Domnului, să mergi din nou pe tron. Și acolo, călăuzit mereu de Dumnezeu, să duci mai departe împărăția, pe căile cele plăcute Lui…
Împăratul a înțeles gândul cel bun al starețului și a mers din nou la conducerea împărăției, pe care a îndeplinit-o cu încă și mai mare credință.”
„Cartea cu pilde”, Al. Lascarov-Moldovanu, Editura Semne
Nimeni nu poate lua ce este al tău
Această pildă este intitulată Ascultare, dar înțelesul său este unul mai profund. Ea ne arată că destinul este inexorabil. Demonstrează punctual că dacă un lucru trebuie să se întâmple într-un fel, exact în acel fel se va întâmpla. Iar dacă ceva îți este menit, va fi al tău, indiferent de modalitatea prin care îți este dat să ajungi acolo. În acest caz, destinul împăratului este să conducă țara și, oricât s-ar eschiva sau ar dori o altă viață, tot la conducerea țării ajunge.
Umberto Eco ne descrie în „Numele trandafirului” „destinul” unui ciorchine de strugure frumos și zemos. Un călugăr care păzea poarta mănăstirii primește un ciorchine mare de strugure, dar nu-l mănâncă, ci îl dă în dar altui frate-călugăr. Nici acesta nu-l mănâncă, îl dă mai departe altui călugăr bolnav. După ce „trece” din mână în mână de vreo câteva ori, strugurele ajunge iarăși la cel care l-a primit inițial. Abia atunci călugărul care stătea de pază decide să-l mănânce, înțelegând că darul chiar lui i-a fost menit. Tot astfel și cu drumul nostru în viață, indiferent de câte rute ocolitoare parcurgem, tot pe cărarea ce ne este destinată ajungem. Mai triști, mai vlăguiți, mai veseli, mai optimiști, depinde ce știm să luăm din experiențele trăite. Nimeni nu îți poate lua ce este al tău, după cum nimeni nu poate trăi în locul tău. Gândește-te la asta!
Te invit să citești și Sfântul Ioan Botezătorul.
Mihaela Mușetescu
