– Ați spus că l-ați avut câțiva ani pe Părintele Porfirie drept călăuză și părinte duhovnicesc.
– Într-adevăr, ca duhovnic, a strălucit în mod deosebit. Cu simplitatea și recreativitatea specifice sfinției sale, reușea încă de la început să creeze fiecărui om care i se va afla în preajmă un climat de confort interior și de încredere, obligatoriu pentru Sfânta Taină a Spovedaniei. E demn de remarcat faptul că mulți oameni care aveau dificultăți în a se spovedi în fața altor preoți, lângă Părintele Porfirie se simțeau liniștiți și încrezători. Părintele asculta cu multă atenție oamenii și apoi le vorbea. Cuvântul îi era mereu sobru și succint, fundamentat pe principiul individualizării. Fiecare om era văzut ca unic, personalitate irepetabilă, de o nesfârșită valoare.
Cât despre problemele cu care ne confruntam, Părintele le întâmpina cu multă atenție, cu mult simț de răspundere și cu multă rugăciune. Era lucru obișnuit să-l vezi tăcând în timpul spovedaniei. Simțeai atunci că în clipa aceea se ruga și cerea luminare de la Domnul. Un alt lucru obișnuit era că nu se grăbea să dea răspunsuri cu scopul de a impresiona. Adesea, ne zicea: „Acum nu mai am cunoștință, nu știu”. Și abordam a doua și a treia oară același subiect. Se ruga zi și noapte pentru oameni și pentru rezolvarea problemelor acestora. Și toți cei care s-au învrednicit să comunice cu el și să-i devină fii duhovnicești mărturisesc roadele acestei rugăciuni, datorită căreia problemele lor și-au găsit rezolvarea. Ce ne impresiona foarte mult era și că, de multe ori, în timpul spovedaniei, ne semnala ca fiind rădăcină a problemei noastre un lucru ce, în aparență, nu avea nicio legătură cu aceasta. O astfel de rădăcină o socotea a fi egoismul – cauza tuturor păcatelor și necazurilor omenești (I 78).
„Antologie de sfaturi și îndrumări” – Părintele Porfirie
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste articole
