Basmul este o narațiune tot atât de veche ca și omenirea, ce își are rădăcinile în substanța mitului. Începuturile basmului, ca specie folclorică, se pierd în timp, așa cum remarca însuși Eminescu: „Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii”. Fiecare popor se regăsește cu sensul originalității sale în lumea ritualică a basmului, în care elementele reale se împletesc cu cele care țin de fantastic sau miraculos. În timp, acest tip de narațiune a căpătat o tentă moralizatoare, care este rezultatul experienței omenești.
Culegători români de folclor
Temele basmelor sunt de multe ori aceleași, originală devine doar modalitatea de narare. Petre Ispirescu este cel mai cunoscut culegător de folclor românesc, basmele sale fiind rezultatul acestui interes intens pentru povestirile orale ale poporului român, repovestite cu mare har. Culegerea sa cu „Legendele sau basmele românilor” se găsește cred în fiecare bibliotecă, după cum a prevăzut marele poet Vasile Alecsandri.
Ion Creangă și Mihai Eminescu nu s-au rezumat doar la a culege folclorul, ci au creat basme într-o modalitate cultă. „Făt Frumos din lacrimă” și „Harap Alb” sunt exemple de basme destinate spre a fi citite, nu ascultate, ele adresându-se în aceeași măsură văzului și auzului.
Trăsătura esențială a basmului este universalitatea. El este o metaforă a timpurilor străvechi, care sintetizează viața, dorințele, mentalitatea înaintașilor noștri. Schematismul este înlăturat de nuanțele particulare și de parfumul specific fiecărei realizări. În vremurile arhaice spunerea basmului a avut un rost practic. El avea o funcție protectoare, aducătoare de belșug. Astăzi, basmul apare ca amuzament, ca povestire ce dezvoltă imaginația copiilor, propunând un model de comportament eroic.
Basmul – definiție și caracteristici
Savoarea basmului reiese din amestecul dintre realitate și fantastic. Scriitorul și criticul literar George Călinescu a propus următoarea definiție a basmului: „Basmul este o operă de creație literară cu o geneză specială, o oglindire în orice caz a vieții în moduri fabuloase” („Estetica basmului”). Procedeele de încifrare, de poetizare a realității de dincolo de real devin alegoria, fabulosul, feericul, miraculosul. Se naște astfel o lume pe care o acceptăm ca lume dată, o lume de la care imaginația noastră poate ajunge oriunde. Basmul combină, într-o modalitate știută numai de adevărații creatori, detaliul realist și observația socială cu fantasticul pur.
„De mi-ar mai spune unul povestea îndrăgită
L-aș asculta cu-aceeași plăcere negrăită.” (La Fontaine)
Basmul dezvoltă imaginația copiilor
Deși cititul este o preocupare mai puțin gustată în zilele noastre, basmele dezvoltă imaginația copiilor și le deschid noi orizonturi. Cu atâtea tentații în jur, părinților le este greu să-i determine pe cei mici să ofere mult timp lecturii, dar puțină insistență poate da rezultate frumoase. Prin lectură adultul de mai târziu va avea o privire de ansamblu asupra realității. El va vedea viața din mai multe perspective, alegând-o pe cea potrivită drumului său.
Te invit să citești și
Start-ul literaturii contemporane – Romanul psihologic al secolului al XX-lea (2).
Leonardo da Vinci – Geniul a cărui minte a cuprins toată inteligența omenirii.
Mihaela Mușetescu
