Invenţii care au schimbat lumea din perioada iluminismului – Bateria electrică (1800)

0
1496

bateria electricaBateria este unul dintre acele dispozitive inventate de mai multe ori. Există dovezi că în Irak şi Egipt existau baterii rudimentare cu 200 de ani înainte de Hristos. Erau utilizate în meşteşugul auritului şi argintatului. Bateria modernă, cea pe care o ştim astăzi, a apărut însă de-abia în secolul al XVIII-lea. Benjamin Franklin a fost cel care a botezat-o, descriind prin cuvântul „baterie” un set de pile electrice.

În anii 1790, Luigi Galvani, un profesor italian de anatomie, a des-coperit că putea produce contractarea muşchilor unei broaşte dacă atingea nervii cu un metal încărcat electrostatic. În experienţele ulterioare a observat că putea stimula contracţia musculară cu diferite metale fără sarcină electrostatică. De aici a presupus că ţesutul corporal al animalului conţinea o forţă vitală înnăscută, denumită de el „electricitate animală.  Alessandro Volta nu a fost de acord cu teoria lui Galvani şi a conceput  în 1800  o experienţă pentru a o infirma. A construit o pilă voltaică  demonstrând că electricitatea nu venea de la ţesutul animal, ci era generată de contactul dintre metale diferite într-un mediu umed. Pila voltaică alterna discuri de cupru şi zinc cu bucăţi de carton înmuiate în apă sărată, aşezate între straturile de metal. Acest dispozitiv aparent nepromiţător chiar a reuşit să producă un curent electric. A fost prima baterie electrică umedă.

Toată lumea este de acord că pila voltaică reprezintă inventarea bateriei; a fost primul dispozitiv capabil să producă un curent electric continuu.

Bateria lui Volta a condus la dezvoltarea electrochimiei, a electromagnetismului şi a întregii game moderne de aplicaţii a electricităţii. Voltul, unitatea de măsură a forţei electromotoare, şi-a primit, pe bună dreptate, denumirea de la Volta.

Aşa cum s-a întâmplat cu multe alte invenţii, şi aceasta a fost îmbunătăţită în timp de alţi oameni. În 1836, John Daniel a inventat pila Daniel, utilizând doi electroliţi, sulfat de cupru şi sulfat de zinc. Pila Daniel prezenta mai multă siguranţă decât pila Volta şi era mai puţin corozivă. La scurtă vreme după aceasta, s-au făcut experienţe cu electrozi lichizi.

 În 1859, Gaston Plante a conceput primul acumulator cu plumb şi acid reîncărcabil funcţional; aceasta a devenit acumulatorul auto standard al secolelor XX şi XXI. În 1881, Cari Gassner a inventat prima baterie uscată cu succes comercial. În 1901, Thomas Edison a inventat bateria alcalină.

Cu greu s-ar putea exagera importanţa bateriei electrice. Folosim baterii la o varietate imensă de aparate şi unelte de care avem nevoie în activitatea cotidiană: lanterne, ceasuri, aparate de fotografiat, telefoane mobile, laptopuri. Confortul vieţii de zi cu zi depinde de existenţa bateriilor.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here