Povestea unui bătrân sărman și a florii primite în dar de la Dumnezeu
Un bătrân a primit o păpădie pentru milostenia lui
Demult, trăia un bătrân singur și sărman. Într-o zi s-a gândit că după ce el nu va mai fi pe lume nu va avea cine să-i facă o pomană creștinească. Așa că, a strâns bani și a cumpărat toate cele necesare pentru un praznic. A chemat la el tot satul, însă sătenii s-au gândit că i-ar face o pagubă prea mare dacă s-ar duce să-i mănânce mâncarea. „ E un bătrân sărac. După ce că de-abia are el ce mânca ne mai ducem și noi să-i mâncăm bucatele. E mai bine să nu mergem!”, au spus ei. Și nu s-a dus niciunul.
Bietul bătrân s-a supărat, dar a găsit o altă soluție. S-a dus la fiecare răspântie și a lăsat câte o farfurie cu mâncare, băutură în pahare și câte o lumânare. Chiar în acele momente, treceau pe lângă sat Dumnezeu și Sfântul Petru, cărora le era foame și sete. Au văzut mâncarea aburindă și au mâncat pe săturate. Și-au potolit setea cu vinul din pahare. În semn de răsplată pentru bătrân, Dumnezeu a lăsat la răspântie niște frunze verzi în formă de cerc cu flori mici și galbene în mijloc. Aceste flori sunt păpădiile, care îi întâmpină pe călători asemenea unor lumânări aprinse.
Păpădia și o parte din virtuțile sale terapeutice
Păpădia este o plantă ierboasă, cu rozetă bazală din frunze în formă de lance. Tulpina este goală pe interior și inflorescența este galbenă. Frunzele, rădăcinile și florile se utilizează în fitoterapie și gastronomie. Acolo unde există un dezechilibru glandular, se întrebuințează păpădia. Este recomandată în obezitate, afecțiuni ale aparatului respirator, în boli cardiace, în probleme biliare și hepatice. Păpădia stimulează secreția pancreatică și este detoxifiantă. În plus, normalizează peristaltismul ureterelor și asigură eliminarea pietrelor. În cosmetică se aplică suc de păpădie pentru curățarea tenului și îndepărtarea petelor și a pistruilor.
Te invit să citești și Povești de vacanță – Legenda Florii-Soarelui.
Legendă auzită și repovestită de…
Mihaela Mușetescu