Sculptorul Ioan Astăluş din Târgu Mureş, supranumit părintele sculpturii vegetale din România de către Asociaţia Artiştilor Plastici din Străinătate, a declarat marţi, că singura sămânţă pe care nu o poate ciopli şi să îi dea alt chip este bobul de grâu, întrucât acesta are chipul lui Iisus Hristos.
Ioan Astăluş a declarat că orice sămânţă poate fi sculptată, începând de la bobul de mac, continuând cu orezul, sămânţa de strugure, până la castană – din care a şi realizat o serie de expoziţii – însă bobului de grâu nu i se poate atribui alt chip, decât cel cioplit de natură.
‘Este una dintre seminţele pe care nu pot să le cioplesc. În schimb am descoperit un lucru pe care-l ştiau şi bunicii mei, că în fiecare bob de grâu este chipul lui Iisus. Dacă-l priveşti din partea unde germinează vei vedea trăsăturile chipului lui Iisus şi de aceea cred că nu poate fi cioplit, din moment ce l-a cioplit natura’, a arătat sculptorul.
Ioan Astăluş susţine că în orice sămânţă germinativă există un chip – şi în bobul de orez, şi în cel de porumb, şi în cel de fasole etc. – şi că a reuşit astfel să cioplească chipul poetului Mihai Eminescu în bob de orez, iar sculptura respectivă, care a necesitat mai bine de două luni de muncă, a ajuns la Sidney, în Australia, în colecţia particulară a unui pasionat de sculptură miniaturală.
Cea mai mare realizare a sa, ca sculptor sau cioplitor în seminţe, i-a adus-o tot orezul, întrucât a reuşit să vândă în Franţa chipurile celor 12 apostoli, alături de cel al lui Iisus Hristos şi a Maicii Sfinte, la un preţ destul de mare.
Acesta a spus că dintr-un kilogram de orez nu poate alege mai mult de 6-7 boabe care se pretează la a fi cioplite, iar din cele 6-7 boabe alese numai din unul poate ieşi cu adevărat un chip.
Sursa: AGERPRES
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]