Tăcerea ne face mai virtuoși

0
90
bogăţiaTăceţi la auzirea acestor cuvinte? Mă bucur mai mult de tăcerea aceasta decât de aplauze; căci aplauzele şi laudele mă fac pe mine mai strălucit, pe când tăcerea aceasta vă face pe voi mai virtuoşi. Ştiu că supără spusele mele, dar au mare şi nespus câştig.

Bogatul acela, dacă ar fi avut pe cineva care să-l sfătuiască, dacă n-ar fi avut linguşitori care să-i vorbească pentru a-i face plăcere şi pentru a-l târî la chefuri şi petreceri, n-ar fi ajuns în iad, n-ar fi îndurat chinurile acelea de nesuportat, nu s-ar fi căit de bogăţia sa, mai târziu fără de folos. L-au dat focului, pentru că toţi i-au vorbit ca să-i facă plăcere. De-ar da Dumnezeu ca totdeauna şi mereu să cugetăm şi să vorbim aşa de gheenă! În toate cuvintele tale, spune Scriptura, adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi în veac să nu păcătuieşti!; şi iarăşi: Găteşte spre ieşire lucrurile tale şi pregăteşte-te de drum! Dacă ai răpit ceva cuiva, dă înapoi şi zi ca Zaheu: Dau împătrit cele răpite!.

Dacă ai năpăstuit pe cineva, dacă ai vreun duşman, împacă-te înainte de a ajunge în fața judecăţii.

Pune în rânduială aici totul, ca să cauţi fără grijă la scaunul de judecată. Cât suntem aici, pe pământ, avem nădejde de mântuire; dar după ce am plecat dincolo, nu ne mai putem pocăi, nici şterge păcatele. De aceea, trebuie să ne pregătim neîncetat pentru ieşirea din lumea aceasta. Dacă Stăpânul a hotărât să ne cheme diseară? Dacă a hotărât să ne cheme mâine?

Viitorul nu e cunoscut, tocmai ca să fim totdeauna gata de luptă şi pregătiţi pentru plecarea aceea, aşa precum Lazăr acesta era totdeauna pregătit: suferea şi răbda, de aceea a şi fost dus cu atâta cinste. A murit şi bogatul şi a fost îngropat Sufletul îi fusese îngropat în trup, ca într-un mormânt, şi purtase trupul, de colo până colo, ca pe un mormânt. Trupul îi era legat de beţie şi de lăcomie ca şi cu un lanţ, aşa că era mort şi nelucrător. Nu trece, prea iubite, cu uşurinţă pe lângă cuvântul a fost îngropat.

Gândeşte-te că totul s-a stins, totul s-a veştejit! Toate cenuşă, toate pulbere!

Ci, când auzi acest cuvânt, gândeşte-te la mesele cele ferecate în argint, la paturi, la covoare, la cuverturi, la toate cele din casă, la parfumuri, la aromate, la vinul cel de frunte, la feluritele mâncăruri şi bucate, la bucătari, la linguşitori, la oamenii din suită, la slugi şi la tot fastul lui! Gândeşte-te că totul s-a stins, totul s-a veştejit! Toate cenuşă, toate pulbere! Jale şi plânsete!

Nimeni nu-l mai poate ajuta, nici aduce înapoi sufletul plecat! Atunci s-a văzut ce poate aurul, ce poate bogăţia cea mare! Din atât de mare strălucire, a plecat gol şi singur. Din atât de mare bogăţie, n-a putut să ia de aici nimic; a fost dus gol, lipsit de orice apărare. Niciunul din cei care-l slujeau, niciunul din cei care-l ajutau nu era ca să-l scape de chin şi de pedeapsă; ci, smuls de lângă toţi aceia, a fost luat numai el ca să îndure acele pedepse de nesuportat.

Cu adevărat, Tot trupul şi toată mărirea omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut, iar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac!

Sărăcia şi bogăţia nu sunt decât nişte măşti.

A venit moartea şi le-a stins pe toate. Luându-l ca pe un captiv, aşa îl ducea: cu capul plecat, căutând în jos, plin de ruşine, neîndrăznind să deschidă gura, tremurând, cuprins de frică, ca şi cum în vis s-ar fi bucurat de toate desfătările acelea; şi se roagă, deci, bogatul de sărac şi cerşeşte de la masa săracului; de la săracul acela care murea de foame şi care zăcea aruncat în gura câinilor. Faptele s-au schimbat, şi toţi au cunoscut cine-a fost bogatul şi cine-a fost săracul! Au cunoscut că Lazăr era mai bogat decât toţi, iar bogatul, mai sărac decât toţi! Întocmai ca pe scenă, când actorii îşi iau mască de împărat, de comandant, de doctor, de retor, de sofist, de ostaş, fără să fie ceva din aceştia, tot aşa şi în viaţa aceasta, sărăcia şi bogăţia nu sunt decât nişte măşti.

 După cum, când eşti la teatru şi vezi pe un actor că are mască de împărat, nu-l fericeşti, nici nu-l socoteşti împărat şi nici nu doreşti să fii ca el, ci, ştiind că actorul este unul din cei care-şi pierd vremea în piaţă, poate un împletitor de funii, sau un fierar, sau un altul la fel, nu-l fericeşti din pricina măştii şi a îmbrăcămintei, nici nu-i judeci viata lui după îmbrăcăminte, ci-l dispreţuieşti din pricina celeilalte vieţi pe care o duce în lume, tot aşa şi în viaţa aceasta, de pe pământ: trăim în lume ca într-un teatru şi-i vedem pe oameni jucând ca pe o scenă; când îi vezi pe mulţi că se îmbogăţesc, nu socoti că au bogăţia cu adevărat, ci că au măşti de bogaţi.

Bogatul, de multe ori este mai sărac decât toţi oamenii.

După cum actorul face pe scenă pe împăratul sau pe generalul, dar, în realitate, de multe ori nu-i decât o slugă, sau unul din cei ce vând smochine şi struguri în piaţă, tot astfel şi bogatul, de multe ori este mai sărac decât toţi oamenii.

Dacă îi iei masca şi-i cercetezi conştiinţa, de intri în sufletul lui, vei vedea că-i sărac de orice virtute şi mai necinstit decât toţi oamenii. După cum la teatru, la lăsarea serii, când pleacă spectatorii şi ies afară din teatru, actorii îşi leapădă măştile, şi împăraţii şi generalii de pe scenă se arată tuturor ceea ce sunt, tot aşa şi la venirea morţii, când se termină spectacolul vieţii omeneşti, când toţi oamenii leapădă măştile bogăţiei şi ale sărăciei şi pleacă dincolo, atunci toţi se arată numai cu faptele lor. Atunci se vede cine au fost cu adevărat bogaţi, cine săraci, cine plini de slavă, cine fără de slavă.

„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here