Dar ca să fie mai lesne de înţeles de către toţi cuvântul meu, vă îndemn, dacă vreţi, să aduc în faţa voastră pe cei care intră pe uşa cea largă şi merg pe calea cea lată, şi să vedem ce sfârşit au avut, şi să aduc şi pe cei ce intră pe uşa cea strâmtă şi pe calea cea îngustă, şi să vedem ce bunătăţi au primit şi aceştia, la rândul lor. Punând în faţa voastră unul din cei care au intrat pe uşa aceasta largă şi unul din cei care au mers pe calea cea strâmtă şi îngustă, să arătăm adevărul spuselor Domnului, folosindu-ne chiar de o parabolă a Domnului. Cine este dar acela care a intrat pe uşa cea largă şi a mers pe calea cea lată? Că se cuvine să vă arăt mai întâi cine este acesta şi câtă cale a mers pe calea cea lată. Atunci veţi vedea ce sfârşit a avut. Îmi dau seama că aţi şi înţeles despre cine am să vă vorbesc, pentru că sunteţi sprinteni la minte! Totuşi, trebuie să v-o spun şi eu!
Bogatul…
Aduceţi-vă aminte de bogatul acela, care se îmbrăca în fiecare zi în porfiră şi vizon , şi întindea mereu mese strălucite, care hrănea trântori şi linguşitori, bea vin mult, neamestecat cu apă, îşi umplea pântecele în fiecare zi, care chefuia şi petrecea mereu; intrase pe uşa cea largă şi avea parte de toată dulceaţa şi fericirea vieţii. Toate bunătăţile îi curgeau ca dintr-un izvor: slugi multe, desfătare nespusă, sănătate trupească, avuţie mare, onoruri de la toată lumea, laude de la linguşitori; nu era nimic deocamdată care să-l întristeze. Şi ceea ce este mai mult de atât e că, ducând-o zilnic în beţii şi îmbuibări, nu numai că se bucura de sănătate trupească şi de toată tihna, dar trecea fără nicio milă pe lângă săracul Lazăr, care zăcea la poarta lui, fiind plin de bube, înconjurat şi lins de câini şi sleit de foame, şi nu-i dădea nici măcar fărâmiturile.
Intrase pe uşa cea largă şi mergea pe calea cea lată, aceea a chefurilor şi a petrecerilor, a desfrâului, a râsului, a tihnei, a îmbuibării, a beţiei, a averii, a hainelor moi. Şi multă vreme, tot timpul vieţii acesteia, a mers pe calea cea lată; nu 1-a încercat durerea, ci avea totdeauna numai zile bune; şi pentru că mergea mereu pe o cale lată, alerga în toată voia. Nicăieri stânci primejdioase, nicăieri prăpăstii, nicăieri stânci ascunse în mare, niciun naufragiu, nicio schimbare în rău, ci necontenit drum drept şi bătut. Aşa a dus-o toată viaţa! În fiecare zi era acoperit de valurile păcatelor, dar nu simţea; în fiecare zi era sfâşiat de poftele cele păcătoase, şi mai mult se bucura; necontenit era împresurat de desfrânare, de lăcomia pântecelui, de nebunia averilor, dar nu-şi dădea seama de grozăvia lor, nici nu putea să ştie mai dinainte sfârşitul acestei căi. Gusta plăcerea prezentă, dar nu-şi dădea seama de durerea continuă. Amăgit, ca să spun aşa, mergea pe calea cea lată şi nu-şi putea da seama, din pricina cumplitei lui amăgiri, că se grăbea spre prăpastie.
Fericirea din viaţă, înecându-i judecata, i-a orbit ochiul minţii şi ca şi cum ar fi avut privirile stinse, aşa mergea, neştiind încotro se îndreaptă. Poate că nici nu avea bănuială de necazurile ce pasc firea omenească, o dată ce nu avusese nicio greutate în viaţă! Într-adevăr, nu numai că chefuia şi benchetuia, dar era şi bogat; nu numai că era bogat, dar se bucura şi de sănătate trupească; nu numai că se bucura de sănătate trupească, dar avea şi multe slugi; nu numai că avea multe slugi, dar şi vedea că toate-i curg ca dintr-un izvor şi că o ducea într-o petrecere continuă. Aţi văzut, iubiţilor, de câtă fericire s-a bucurat cel care a intrat pe uşa cea largă şi a mers numai pe calea cea lată? Dar nimeni din cei ce aud acestea să nu înceapă a-l ferici înainte de sfârşit, ci să aştepte sfârşitul lucrurilor, şi atunci să rostească hotărârea!
Săracul…
Dar, dacă vreţi, să aduc în faţa voastră şi pe cel ce a intrat pe uşa cea strâmtă şi a mers pe calea cea îngustă, şi aşa, văzând sfârşitul amândurora, să rostim hotărârea cuvenită fiecăruia. Pe cine altul am să-l aduc acum decât pe Lazăr, pe cel care zăcea la poarta bogatului, pe cel plin peste tot de bube, pe cel care vedea cum îi ling câinii rănile, dar n-avea putere să-i alunge ? După cum acela a intrat pe uşa cea largă şi mergea pe calea cea lată, tot aşa şi fericitul acesta – că-1 numesc de pe acum fericit, pentru că a ales să intre pe uşa cea strâmtă – a intrat pe uşa cea strâmtă, care era întru totul potrivnică celeilalte. După cum acela chefuia şi benchetuia mereu, tot aşa şi acesta lupta cu foamea mereu. Acela, în afară de petreceri şi de sănătate trupească, se mai bucura şi de mari bogăţii şi le cheltuia în toate zilele în beţii şi îmbuibări; acesta, în afară de foame, de sărăcie cruntă, de boală continuă şi de bube de nesuferit, nu avea nici hrana de neapărată trebuinţă, ci dorea fărâmiturile ce cădeau de la masa bogatului, şi nici de acelea nu se învrednicea.
„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste articole
