Cannes 2014: Filmul “Le Meraviglie”, cu românca Alexandra Lungu – marele premiu al juriului

0
67

6739097-afp-mediafax-foto-valery-hacheLungmetrajul “Le Meraviglie”, de Alice Rohrwacher, în care tânăra româncă Alexandra Lungu deţine rolul principal, a fost recompensat, sâmbătă, cu marele premiu al juriului la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Într-un sat din Umbria, vara este pe sfârşit. Gelsomina, interpretată de Alexandra Lungu, trăieşte alături de părinţi şi de trei surori mai mici într-o fermă, unde se ocupă de apicultură. Fetele sunt ţinute voluntar la distanţă de restul lumii de tatăl lor, care cultivă un raport privilegiat cu natura. Însă viaţa familiei va fi tulburată de sosirea lui Martin, un tânăr infractor pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reintegrare în societate, dar şi de filmările unui joc televizat care au loc în regiune.

În film, o coproducţie Italia-Elveţia-Germania, joacă, printre alţii, Monica Bellucci, Sam Louwyck, Alba Rohrwacher şi Sabine Timoteo.

Alexandra Lungu are 13 ani, este din Vrancea şi se află la prima sa apariţie într-un film. Locuieşte cu familia sa în Italia din 2006.

Despre tânăra actriţă, regizoarea filmului povesteşte: “Nu ştiam exact cum doream să fie personajul Gelsomina, însă ştiam că o voi recunoaşte când o voi vedea. Şi exact asta s-a întâmplat. După mai multe luni de căutare, nu am avut niciun dubiu când am văzut-o pe Maria Alexandra Lungu la ora de religie (…) Avea 11 ani. De origine română, a trăit dintotdeauna în Italia. Nu a jucat niciodată comedie. Am petrecut mult timp cu albinele pentru ca, la fel ca personajul său, să stăpâneasă perfect gesturile apicultorilor”.

“Să lucrez cu ea a fost o adevărată bucurie şi cele mai importante lucruri sunt prezenţa sa generoasă şi faptul că i-a plăcut să lucreze cu noi”, a mai spus Rohrwacher, potrivit site-ului oficial al Festivalului de la Cannes.

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a debutat pe 14 mai şi se va încheia duminică.

La gala de premiere de sâmbătă seară, regizorul turc Nuri Bilge Ceylan a câştigat marele trofeu Palme d’Or, pentru lungmetrajul “Winter Sleep”.

Sursa: mediafax.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here