Filmul “O umbră de nor” de Radu Jude este câştigătorul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj ALTER-NATIVE, care s-a încheiat duminică la Târgu Mureş.
Potrivit Mediafax, în cadrul ceremoniei de sâmbătă seară, pelicula “Camera 606” (regia Peter Volkart, Elveţia) a primit premiul oferit de Consulatul General al Ungariei din Miercurea Ciuc; “Pastila fericirii” (Felmeri Cecília, România) a câştigat Premiul televiziunii Erdely TV; “Welkom” (Pablo Munoz Gomez, Belgia) – Premiul Ministerului Culturii; “Strada lui Raffael” (Alessandro Falco, Italia) – Premiul oferit de municipiul Târgu Mureş.
Premiul In Memoriam Simo Sandor pentru cel mai bun film de debut este oferit de Uniunea Democrată a Tinerilor Maghiari (UDMT-MADISZ) cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi stiloul oferit de comisionerul educaţional al Ungariei i-a revenit filmului “Micul blond cu un miel alb” al lui Eloi Henriod (Franţa).
Festivalul ALTER-NATIVE nu îşi doreşte să moară.
Directorul artistic al festivalului, Gasparik Attila, a declarat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor că, pornind de la o replică din film, “Dar ea doreşte să trăiască, nu să moară”, poate spune că nici Festivalul ALTER-NATIVE nu îşi doreşte să moară, “cum a murit Festivalul Peninsula”.
El a adăugat că la a XXII-a ediţie, de anul viitor, invitatul special la ALTER-NATIVE va fi “intelectualul mureşean”. Vor fi invitati atât artişti, cât şi politicieni. Sunt destui cei care se plâng că există un vid cultural în municipiu.
Festivitatea a fost urmată de un concert de muzică klezmer, susţinut de Hakeshet Klezmer Band din Oradea.
Este prima formaţie de acest gen din Romania. Ediţia din acest an a festivalului a avut ca invitat special Israelul.
La ediţia din acest an a festivalului au fost înscrise aproape 900 de scurtmetraje din toată lumea. In urma preselecţiei au intrat în concurs 60, dintre care o mare parte de animaţie.
Atât Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj ALTER-NATIVE de la Târgu Mureş, cât şi ediţia de la Târgu Mureş a Festivalului TIFF au fost cuprinse în acest an în cadrul manifestărilor prilejuite de centenarul Palatului Culturii din municipiu – un edificiu reprezentativ pentru oraş, declarat monument istoric.
Ana Grama