Ce înseamnă realitate?

0
244

realitateÎn actul cunoașterii putem aminti de realitate pentru că este tocmai ceea ce voim să cunoaștem. Ce este și cum arată realitatea? Ne întrebăm nu atât în sens de natură, de esență, ci ne referim mai mult la alcătuirea și cuprinsul ei.

Realitatea este una, care dusă până în limita posibilă, ea este ˝una cu existența˝. Dar realitatea este și diversă, ceea ce face cu putiință prezența mai multor realități în planuri deosebite. Avem o realitate materială și una spirituală, una morală și una socială; ele sunt dimensiuni sau fețe ale realității integrale.

Grecii antici, prin cei 3 mari filosofi, Socrate, Platon și Aristotel, au înțeles bine problema unității și pluralității lucrurilor (existenței), evitând în acest fel uniformizarea și platitudinea eleaților sau pe aceea a sofiștilor. Când ei au vorbit de unitate, au vorbit și de diversitate, ceea ce a dus la echilibru și armonie.

Dacă în acest fel stau lucrurile, sigur că această problemă a cunoașterii devine dificilă și că avem nevoie de variate mijloace. Nevoile cunoașterii, multiple și variate, sunt cerute de însăși structura realului. Lumea este simplă și diversă, ordonată în trepte ierarhice, de la cele mai elementare și inferioare, la cele mai complexe și superioare forme ale existenței. Simplificarea mijloacelor, fapt petrecut în filosofia modernă, poate duce la certitudine, dar nu la cunoașterea adevărului.

Filosofia, știința, arta, toate caută să exprime adevărul, dar acesta nu apare și nu este durabil fără să-și aibă izvoarele în realitate , realitatea concretă, plastică și completă. Mai întâi trebuie să existe ceva pentru ca acesta să poată fi gândit.

Abstracțiunea care a fost o importantă cucerire este în funcțiune de realitatea , abstracțiunea devine ceva fără temei și steril.

Dar mai există un pericol care privește cuprinsul realității. După Renaștere, gândirea modernă, pornită din raționalism și ancorată până la sfârșit în materialism, a socotit realitate tot ceea ce cădea sub simțuri și putea fi măsurat într-un fel sau altul; nimic mai mult, pentru că nu putea fi cuantificat. Timpul, însă, a impus un alt punct de vedere, mai larg și mai cuprinzător, prin care realitate înseamnă mai mult decât ordinea materială a lumii; realitate înseamnă mai mult decât ordinea materială a lumii; realitate înseamnă un plus de date și însușiri, un plus de compoziție și chiar de mister (alungat după Renaștere), care depășesc nu numai simțurile, dar și logica.

Realitatea supusă observației noastre este densă în conținut și de o mare varietate de forme; ea este mai mult decât ˝natura˝ oamenilor de știință fizico-matematică și biologică, mai vie și mai profundă decât pot cuprinde elementele formale ale logicienilor și calculele inginerilor.

Realitatea este așadar, ceva complex; ceva care se manifestă într-o mare bogăție de forme aparținând unor zone existențiale diferite și care au sensul și rostul lor propriu, pe care numai cercetătorii avizați și hrăniți la izvoarele metafizicii, artei și religiei o pot cuprinde și exprima, pe măsura disciplinelor respective; întâi printr-un act spontan și imediat de intuire – pe care Poincaré îl vede necesar  și în domeniul matematicii – și apoi prin unul de rezolvare, explicație și reprezentare.

 Ernest Bernea, Trilogie Filosofică

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here