”Ce te interesează pe tine ce face unul și altul, tu urmează-mi Mie”

0
87

77432Iubiți credincioși, ș-am zis la început cuvântul Domnului Hristos: “Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încât văzând faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri.”

Asta înseamnă că noi suntem în situația de a se orienta oamenii după noi. Să facem în așa fel încât să aibă după cine să se orienteze, să se orienteze oamenii după lumina noastră, să fim noi înșine o lumină pentru credincioșii de rând, care și ei trebuie să fie lumină din lumina noastră, așa cum se spune la Paști, când sunt chemați credincioșii: “Veniți de luați lumină”. Să le dăm lumină din lumina noastră, ca și să lumineze.

Iubiți credincioși, vă pun o întrebare la care răspundeți fiecare în gând. Știți care sunt ultimele cuvinte rostite de Domnul Hristos și pe care le găsim în Evanghelia de la Ioan? Adresate Sfântului Apostol  Petru, sunt ultimele cuvinte din Evanghelie – pe care le cunoaștem noi – rostite de Domnul Hristos. ”Ce-ți este ție? Ce te interesează pe tine ce face unul și altul, tu urmează-mi Mie”. Să-i urmăm Domnului Hristos cu situația de absolvenți de Teologie. Gândiți-vă că această situație rămâne în veșnicie,  nu rămâne numai pentru vremelnicie. Ce ești? Licențiat în teologie, foarte bine, dar cum ai ajuns? Ai ajuns că ești absolvent de Teologie, ai dreptul să fii licențiat în Teologie și dacă n-ai fi absolvent, n-ai putea fi licențiat, n-ai putea să fii doctorand și n-ai putea fi doctor în Teologie, ci  ai fi un om oarecare. Mulțumiți-I lui Dumnezeu că v-a învrednicit să faceți o școală în care se vorbește despre Dumnezeu, o școală care nu are comparație, nu există un termen de comparație pentru o școală teologică. Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru toate acestea și completați-vă cunoștințele teologice din școală cu cunoștințele din școala credinței noastre, din Filocalie, din Pateric, din sfintele slujbe.

Harul Domnului nostru, Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea sfântului Duh să fie cu noi cu toți, totdeauna, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin. Dumnezeu să vă ajute!

”Gânduri care duc spre lumină”, Arhimandrit Teofil Părăian

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here