Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!

0
1492

ce tie nu-ti placeOmule, vrei tu ca altul să-ţi fure lucrul tău? Sau să te ocărască, sau să te necinstească, sau să se răzbune, sau să-ţi facă alt rău? Deci, dacă nu vrei, nu fă nici tu la altul!

Eu nu vreau ca altul să mă vorbească de rău; deci nu trebuie să-l bârfesc nici eu! Eu nu vreau ca altul să mă duşmănească; deci nu trebuie să-l duşmănesc nici eu! Eu nu vreau ca altul să-mi fure din grădina mea sau din via mea; deci nu fur nici eu de la altul! Eu n-aş vrea ca cineva pe copilul meu să-l batjocorească în public; să nu fac nici eu aşa. Eu n-aş vrea niciodată, când mă duc undeva să mă treacă cineva cu vederea, ci aş vrea să-mi zică bună ziua, să mă cinstească şi să-mi dea atenţie; deci să fac şi eu tot aşa!

Iată măsura dreaptă pe care n-o poate tăgădui nimeni; ce voiesc să-mi facă altul, să-i fac şi eu lui, şi atunci se păstrează caldă toată dragostea de aproapele şi dreptatea lui Dumnezeu.

După ce a arătat Mântuitorul aceasta dreptate şi aceasta cumpănă a Evangheliei, a trecut la o învăţătură şi mai desăvârşită. Adică să iubim nu numai pe prieteni, ci şi pe oricare om, fie chiar şi pe vrăjmaşi. Căci auzi ce zice: Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce dar este vouă? Şi păcătoşii fac acelaşi lucru. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce dar este vouă?Că şi păcătoşii dau cu împrumut, ca să primească înapoi întocmai; adică aceia dau împrumut, dar cu împrumut, ca să primească înapoi întocmai cât dau.

Se mai spune în Evanghelie: iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi ceva în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi răi. Să faci bine celui care te urăşte, să iubeşti pe acela care te duşmăneşte. Şi Apostolul ne învaţă în chip asemănător, sfătuindu-ne că nu se biruieşte răul cu rău, ci răul se biruieşte cu binele.

Dar noi păcătoşii zicem: Cum să binecuvântez sau cum să-l iubesc pe acela care mă ocărăşte şi mă bate şi mă răneşte şi pururea mă prigoneşte? Cum să-i fac eu bine aceluia? Deci să zicem că este cu neputinţă aceasta. Că nu pot eu să-l mai iubesc pe acela care mi-a dat o palmă, sau m-a ocărât, sau mi-a luat ceva, sau m-a batjocorit, sau m-a vorbit de rău faţă de altul. Da, aşa este! Noi nu putem, pentru neputinţa noastră. Dar să nu credeţi că lucrul este în orice fel cu neputinţă. Lucrul este cu putinţă prin Dumnezeu, Care ne stă pururea în ajutor, dacă noi ne silim. Cu puterea noastră nu putem face nimic bun. Dar cu puterea lui Dumnezeu, toate se pot. Căci zice Mântuitorul: Toate sunt cu putinţă celor ce cred.

Dacă porunca aceasta înaltă n-ar fi împlinit-o nimeni în Legea Darului şi nici mai înainte de ea, am putea socoti această învăţătură peste putinţă. Păgânii şi alte popoare necreştine spun că este cu neputinţă să iubim pe cel ce ne face rău. Dar noi nu avem dreptul să zicem aceasta!

Vedem multe pilde şi în Vechiul şi în Noul Testament, care dovedesc că mulţi aleşi ai lui Dumnezeu au împlinit această Evanghelie cu desăvârşire, încă din vechime. Apostolii ce spun? Când erau huliţi şi prigoniţi, răspundeau prin vorbe de bine şi mângâiere. Şi nici unul nu se răzbuna cu rău, ci biruiau răul cu binele. Deci şi ei împlineau această poruncă a Evangheliei. Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a împlinit-o mai înainte de toţi cei din Legea Darului. Căci atunci când era pe Sfânta Cruce răstignit, se ruga pentru aceia care îi băteau cuie în mâini şi picioare şi zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Deci Mântuitorul şi cu fapta ne-a învăţat că putem să iubim pe vrăjmaşi.

Dumnezeu, dacă n-ar face acest lucru cu oamenii şi cu popoarele de pe faţa pământului, n-ar mai fi nici un om pe tot globul. Oare cum plouă El peste toate popoarele pământului care n-au cunoscut pe Dumnezeu? Cum plouă El peste creştinii, care numai cu numele sunt creştini, şi-L răstignesc în toată clipa cu fărădelegile lor? Îl înjuram, Îl batjocorim, Îl hulim, ne abatem de la credinţă la ură; cum plouă peste noi?

Ar trebui să plouă numai în grădina celui ce-L cinsteşte pe El; ar trebui să răsară soarele numai pentru cei drepţi, iar la ceilalţi, la păcătoşi, să fie întuneric.

Dar nu este aşa! Dumnezeu, fiind prin fire prea bun şi prea milostiv, răsare soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi şi plouă şi peste drepţi şi peste nedrepţi.

Dacă Dumnezeu s-ar judeca cu oamenii şi dacă ar aduce mânie în toate zilele pentru păcatele noastre, ar trebuie să stăm mereu fără să răsară soarele şi fără să avem picătură de apă pe faţa pământului, pentru că toţi şi în toată vremea suntem vrăjmaşii lui Dumnezeu, pentru că nu împlinim poruncile Lui, şi-L urâm şi ne împotrivim voii Lui.

Dar Dumnezeu nu face aşa şi nu ţine socoteală de păcatele noastre. În bunătatea Lui cea nemărginită, acoperă cu milă şi dragostea Sa toate neputinţele, răutăţile şi fărădelegile lumii.

Dar poate va zice cineva: „Dumnezeu poate face aceasta, pentru că este Dumnezeu Atotputernic, dar eu sunt om şi după legea firii eu nu pot să-l iubesc pe cel ce mă urăşte”. Da, nu putem noi, dar poate Dumnezeu. Şi noi, dacă ne rugăm Lui şi dacă rămânem întru El, putem face pururea acest lucru. Căci zice: Rămâneţi întru Mine şi Eu intru voi…, căci fără de Mine nu puteţi face nimic. Dacă ne rugăm Preasfântului şi Preabunului Dumnezeu, El ne ajută şi nouă ca să iubim pe cei ce ne urăsc, să facem bine celor ce ne fac rău, să binecuvântăm pe cei ce ne rănesc pe noi.ce tie nu-ti

Dacă Dumnezeu a făcut aceasta, fiind fără de păcat, noi păcătoşii nu trebuie să ne iubim unul pe altul şi să ne purtăm sarcina unul altuia?

Zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dar poate nu poţi să iubeşti pe vrăjmaşul tău când te simţi nedreptăţit de dânsul; poate aceasta nu o poţi face deocamdată. Dar măcar taci, rabdă şi roagă-te lui Dumnezeu. Măcar nu te răzbuna pe el şi măcar în suflet poartă cu înţelegere neputinţa acestuia în vremea lui de tulburare. După aceea te vei ruga cu lacrimi lui Dumnezeu şi-ţi va da ţie dar şi putere să-l iubeşti din toată inima pe cel ce ţi-a făcut rău. Dar întâi şi întâi te roagă!

Sunt cinci feluri de iubiri. În Evanghelie se vorbeşte de dragostea de Dumnezeu şi de iubirea aproapelui. Sfântul Maxim spune că sunt cinci feluri de iubiri şi din cele cinci, două sunt bune, una mijlocie şi două sunt de lepădat. Cele două bune sunt: Să iubim pe Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul şi din toată puterea, iar pe aproapele să-l iubim ca pe noi înşine.

O altă iubire este dragostea cea firească, pe care o au părinţii pentru copii şi copiii pentru părinţii lor, din dragostea pe care o au fraţii şi surorile şi rudeniile după trup între ei, adică de origine firească. Aceasta nu este de condamnat, adică nu trebuie să o ocolim, dar nici să câştigăm mare lucru din ea, fiind firească şi sădită de Dumnezeu în om.

Apoi mai sunt două feluri de iubiri: cea trupească, când cineva iubeşte cu patimă pe altcineva; şi cea însoţită cu iubirea de argint, când cineva iubeşte pe altul pentru că îi dă bani sau îi dă altă avere. Acestea sunt pătimaşe şi sunt de lepădat.

Ne spun Sfinţii Părinţi: „Caută la firea ta, omule, şi, dacă voieşti să-ţi facă altul bine şi să-I fie milă de tine, când eşti tulburat şi ispitit şi necăjit, să-ţi fie şi ţie milă de altul, deopotrivă cu tine.

Şi el este om, şi el este ispitit, şi el are necazuri, şi el are diavoli care îl asupresc, şi el are patimi înăuntru şi în afară!” Deci să nu-l urăşti, că şi tu mâine vei avea aceleaşi încercări! Şi aşa vom învăţa dragostea de aproapele, dacă vom socoti cele ale firii, că suntem adică de o fire cu dânsul.

Dar să privim spre noi şi spre porunca Evangheliei de astăzi. Dacă noi nu numai că nu iubim pe cei ce ne fac rău, nu numai că nu binecuvântam pe cei ce ne blesteamă, nu numai că nu dăm cu împrumut la aceia de la care trebuie să nu ne gândim să luăm înapoi, ci chiar căutăm să ne răzbunăm numaidecât asupra celui ce ne-a făcut rău, atunci nu mai suntem fiii lui Dumnezeu, ci fiii urgiei şi ai mâniei lui Dumnezeu! Căci avem în mintea noastră gândul de a ne răzbuna pe cel ce ne-a făcut rău.

Atunci nu mai este Duhul lui Dumnezeu în noi şi nici nu mai este dragostea lui Iisus Hristos în inimile noastre. Ci suntem nişte tâlhari, nişte ucigaşi de bună voie, chiar dacă n-am făcut ucidere, odată ce pândim să ne răzbunăm cu răutate asupra fratelui şi căutam să dărâmăm slava lui, sau cinstea lui, sau orice din ale lui care sunt date de Dumnezeu. Suntem ucigaşi mai înainte de a face ucideri. De ce? Căci ucidem slava şi cinstea lui, averea lui şi altele ca acestea.

De aceea bine a spus Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om este! Chiar dacă n-a ucis cu mâna sau cu băţul, dar cu gândul îl urăşte şi caută să se răzbune şi pândeşte pe fratele său să-i facă vreun rău.

El este un ucigaş în inima sa şi de îl va găsi moartea aşa, vai şi amar! Că ucigaş este şi cu ucigaşii va avea parte. Dacă a murit cineva întunecat la inimă şi nu a iertat pe fratele său, nu poate să primească iertare în ziua judecăţii şi în ceasul morţii. Căci zice Domnul: De nu vom ierta din inimă greşelile fratelui nostru, nici Tatăl nostru cel din cer nu ne va ierta nouă greşelile noastre!

De aceea să ne fie milă unul de altul; să purtăm sarcina unul altuia, ca să împlinim legea lui Hristos, adică legea dragostei care ne porunceşte iubirea de vrăjmaşi. Pe toţi să-i miluim, pe toţi să-i iertăm pentru dragostea lui Hristos.

 Sursa “Ne vorbeşte Părintele Cleopa” – vol.8

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here