Ce urmăreşte Dumnezeu

0
137

 

dumnezeu-tatalPână la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde, şi pe câmpuri de bătaie şi se poate dobândi şi din iad; şi se poate pierde oriunde: şi în mănăstiri, şi în ceata Apostolilor, şi s-a pierdut şi în rai.

Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în rai, şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Orbul din naştere căpătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau, zicând că-I păcătos (Domnul) şi are drac.

Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inima înfrântă şi smerită, însă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea, înfruntând mândria, a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea „drepţilor” în Împărăţia Cerurilor şi că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce (Luca 15, 7).

Această întoarcere urmăreşte Dumnezeu să ne-o câştige, însă nu poate, dacă nu ne învoim şi noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi şi ne cheamă cu tot felul de surle şi, dacă trebuie, ne grăieşte când cu tunul, când cu bombe.

Ceea ce urmăreşte Dumnezeu în tot chipul, e mântuirea sau întoarcerea noastră duhovnicească spre El şi Acasă, chiar dacă mai rămânem şi în viaţa aceasta. Oamenii însă, legaţi în neştiinţă, scurţi la minte şi slabi în credinţă, urmăresc viaţa pământească, şi toată mâhnirea lor e pentru trup (Sirah 41,14). „Cel ce nu primeşte necazurile care îl depărtează de patimi, acela fuge de ceea ce nu trebuie să fugă”. Drept aceea, până nu vom ajunge de aceeaşi părere cu Dumnezeu despre viaţa noastră pământească, precum şi despre cealaltă, de pe celălalt tărâm, nu vom avea linişte în suflet, nici unii cu alţii, nici sănătate în trup şi nici în orânduirea omenească.

Trebuie să ne plecăm înţelepciunii atotştiutoare a lui Dumnezeu, Care, în tot ce face, numai bine face, ori pricepem aceasta, ori n-o pricepem. Când ne plecăm capul şi vrem şi noi ce a vrut Dumnezeu, în clipa aceea căpătăm liniştea sufletului orice ar fi dat peste zilele noastre. Căci El e Stăpânul vieţii şi al morţii, de El ascultă zidirea şi de El se teme iadul, şi din porunca Lui ascultă dracii de satana al lor. „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea Cerului şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: Ce faci?” (Daniel 4, 32).

Când a vrut să mântuiască pe Adam şi pe toţi drepţii, din iad i-a scos şi poate să scoată din ghearele morţii pe oricine vrea, de aceea au zis Părinţii, mângâind pe oameni: „Că păcătos ca un drac de ai fi, nu deznădăjdui de puterea lui Dumnezeu”, fiindcă oricine, care în primejdie de moarte fiind, va chema numele lui Dumnezeu (Ioil 2, 32), îşi va mântui sufletul, căci în ce-l va fi aflat moartea în aceea va fi în veci. Iată de ce, neştiindu-ne sfârşitul, suntem datori a ne afla mereu în pocăinţă ca într-însa să fim socotiţi în veci.

Dumnezeu ne caută, ne cheamă, dar dacă nu vrem să înţelegem, începe să ne urmărească cu primejdii şi cu năpaste.

Sursa” O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca”

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here