Încearcă oamenii să se îndreptăţească în fel şi chip şi caută să explice celor mulţi necredinţa lor sau uşurătatea cu care privesc mântuirea. Dar iată că Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune tranşant cum stau lucrurile. Se spune pe bună dreptate că oamenii se împart doar în două categorii: acei care vor şi acei care nu vor. Lumea nu se împarte în bogaţi şi săraci, deştepţi şi proşti, frumoşi sau urâţi ci în cei ce vor să se mântuiască şi cei ce nu vor să se mântuiască. Dar a vrea nu este suficient de aceea trebuie pus în practică această voinţă spre mântuire căci în înţelepciunea poporului aşa se spune: „Dai voinţă, iei putere!”
,,Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre”(In. 8, 24).
,,Nu este sub cer un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi’’ (Fapte 4, 12). Avem nevoie să primim iertarea păcatelor, şi n-o putem primi altfel decât prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, cu condiţia să nu dorim a stărui în deprinderile şi faptele păcătoase; fiindcă atunci când păcătuim, numai pe El Îl avem mijlocitor înaintea Tatălui. Cel ce i-a dat cuvântul că se va înfrâna de la păcate trebuie să primească harul împreună-lucrător al Preasfântului Duh, iar acesta s-a pogorât pe pământ numai după ce Domnul, înălţându-se, a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl şi se dă numai celui ce crede în această minunată iconomie a mântuirii noastre şi cu această credinţă se apropie de dumnezeieştile Taine rânduite prin Apostoli în Sfânta Biserică a Domnului.
Aşadar, cel ce nu crede în Domnul aşa cum este El nu poate fi curăţit de păcate. Necurăţindu-se de păcate, va şi muri în ele; iar murind în ele va fi şi judecat după întreaga lor greutate.
Cel ce vrea să facă bine cuiva cu facere de bine care rămâne în veci, să îl călăuzească în credinţa în Domnul, în credinţa cea adevărată, care nu îngăduie filozofări deşarte şi clătinări. Iar cei ce strică făţiş sau pe ocolite credinţa în Domnul trebuie socotiţi ca răufăcători a căror nelegiuire rămâne în veci, fiindcă ei pricinuiesc un rău pe care nimic nu-l poate îndrepta şi a cărui putere se întinde pe întreaga veşnicie.
Nu îi poate îndreptăţi neştiinţa, întrucât cum este cu putinţă să nu cunoşti acel adevăr care este învederat întregii lumi? Nu îi îndreptăţesc părutele lor argumente, căci dacă îi iei la bani mărunţi, puterea lor va începe îndată să se clatine şi se va dovedi că alt sprijin nu poate fi pentru oameni, afară de credinţa în Domnul.
Se leapădă de credinţă cei care nu cercetează cum se cuvine temeiurile şi credinţa şi învăţăturile de care se ţin.
Cercetând în amănunime condiţiile trebuincioase mântuirii, ajungem la convingerea că ele pot fi împlinite numai cu ajutorul lui Dumnezeu Care s-a întrupat, a murit pe cruce şi a trimis pe pământ pe Duhul Sfânt. Aici este esenţa credinţei creştine. Cel care crede asta cu adevărat nu va muri nicicum în păcatele sale, fiindcă poartă în sine acea putere care aduce miluirea; iar cel care nu crede este deja osândit, fiindcă poartă în sine însuşi osândirea.
Extras din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Colecţia Părinţi Ruşi, Editura Sophia, Bucureşti 1999
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
