„Un Balzac al obiectivului foto“
Primul dintre cei mai valoroşi 10 fotografi – Eugène Atget este considerat părintele fotografiei moderne: într-adevăr, acesta a deschis calea către şcoala de fotografie documentară, care avea să ajungă la apogeu alături de Auguste Sanders, în Germania, şi Walker Evans, în Statele Unite. Pe parcursul secolului, ca un contracurent la fotografia oficială, care caută să imite pictura, Atget imortalizează Parisul şi pe locuitorii săi în cadre înguste, cu jocuri de reflexii şi linii de fugă, precum un „Balzac al camerei foto”, aşa cum a afirmat fotograful american Bérénice Abbott.
Cântăreţul la orgă, 1898.
Pionierul fotografiei artistice
Alfred Stieglitz, artist şi negustor de artă american, a fost primul care a considerat fotografia ca pe o artă. El este autorul seriei Equivalents, clişee celebre cu nori de o frumuseţe poetică. Deopotrivă proprietar de galerii, Stieglitz ajută la descoperirea lui Picasso şi Matisse în Statele Unite şi organizează expoziţii de fotografii care vor deveni faimoase, aşa cum s-a întâmplat şi cu Photo-Sécéssion, în 1902.
În revista Camera Work, el publică sute de fotografii, devenite astăzi lucrări de referinţă.
„Fotografia este o artă? Nici nu trebuie să ne întrebăm dacă este o artă, arta este desuetă, avem nevoie de altceva. Trebuie să vedem cum lucrează lumina. Lumina este cea care creează”.
Mai întâi dadaist şi apoi suprarealist, Man Ray este autorul lucrării Vioara lui Ingres (1924), o fotografie care surprinde spatele lui Kiki de Montparnasse, supraimprimat cu două deschideri de rezonanţă de pe faţa unei viori. Astfel, fotografii experimentează fără întrerupere noi tehnici, precum expunerea multiplă, radiografia sau tehnica solarizării, descoperită de Lee Miller, prietena sa şi viitoare reporter de renume. În treizeci de ani de carieră, Ray a realizat o operă pe cât de erotică, pe atât de gravă, întotdeauna ciudată şi onirică, jucându-se cu corpurile şi cu obiectele cu o preocupare permanentă de a deconcerta percepţia asupra realităţii.
Le Collfichet, anii ’20.
Parisul noaptea
Brassaï (Gyula Haläsz) face parte, alături de André Kertesz, Robert Capa şi Läszlö Moholy-Nagy, din grupul de artişti unguri exilaţi la Paris, care au dus fotografia secolului XX pe culmile gloriei. La Montparnasse, fotograful i se alătură lui Miller, Fargues şi Prévert. Explorează Parisul pe timp de zi şi de noapte, captând esenţa oraşului şi fotografiindu-i pe marii săi artişti.
„Ochiul secolului”
Henri Cartier-Bresson
„A fotografia înseamnă să aşezi sub acelaşi orizont, pe aceeaşi linie, capul, ochiul şi inima. A fotografia este un mod de viaţă”, spunea cofondatorul agenţiei Magnum, în 1947. Deopotrivă călător şi reporter, acesta surprinde în compoziţiile sale, caracterizate de o geometrie perfectă, toate ambiguităţile epocii sale, fascinaţia pentru Africa, tragedia republicanilor spanioli, realitatea zilnică din China comunistă sau chipurile contemporanilor săi: Gandhi, Camus sau Giacometti.
Frumuseţea evadează din modele trecătoare
Robert Doisneau. „Toata viaţa mea m-am distrat, mi-am creat propriul teatru”, mărturisea fotograful înainte de a muri. Aceasta bucurie de a trăi şi această energie vitală ţâşnesc din cele 450 000 de negative pe care ni le-a lăsat moştenire. El preferă momentele trecătoare, micile bucurii de la colţul străzii, cu o insolenţă şi o libertate cu greu disimulate de o tandreţe infinită.
„Portretul ca un reportaj”
În anii ’30, Gisèle Freund fuge din Germania nazistă pentru a se stabili în Franţa. Apoi, ea începe să lucreze pentru revista Life (1936-1947), înainte de a intra în agenţia Magnum, în 1948. Excelentă portretistă, îi fotografiază pe toţi marii scriitori ai secolului, de la Virginia Woolf, Marguerite Yourcenar, Jean Coteau, Samuel Beckett şi până la Boris Pasternak. În 1938, Freund este una dintre primii care folosesc pelicula color.
Capa, în război
Robert Capa a surprins toate marile conflicte, de la Războiul Civil din Spania până la cel din Indochina, şi chiar şi Debarcarea din Normandia. Capa a devenit arhetipul fotografului de război până într-atât încât unele dintre imaginile surprinse de el, cum ar fi Moartea unui soldat republican (1936), sunt astăzi opere fundamentale. A murit pe teren, spulberat de o mină în Indochina.
Femeile lui Helmut Newton
În mod neîndoios, australianul Helmut Newton le-a fotografiat pe cele mai frumoase femei ale secolului XX: Catherine Deneuve, Grace Jones, Charlotte Rampling sau Cindy Crawford. Stilul său foarte personal, subiectiv şi senzual, i-a deschis paginile revistei Vogue, în a cărei echipă de redacţie a devenit un nume de marcă.
„Aş vrea ca imaginile mele să transmită un mesaj.”
Rigoarea şi preocuparea sa de a surprinde totul au făcut din Eugene Smith modelul fotografului dăruit. „Nu am realizat nicicând o fotografie – bună sau rea – fără să fiu nevoit să o plătesc cu un zbucium emoţional.”
Americanul a surprins scene din al Doilea Război Mondial în Pacific, viaţa industrială cotidiană din Pittsburg şi otrăvirea cu mercur din golful Minamata, din Japonia (Baia lui Tomoko, 1971). Pentru acest reportaj, Smith a petrecut patru ani la faţa locului, riscând chiar să-şi piardă vederea.
Golful Minamata, 1971
Informații suplimentare puteți găsi și aici.
Alte articole care v-ar putea interesa aici.
Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère
