Cel mai înalt loc din lume în care crește Bujorul de Stepă este Zau de Câmpie

0
1305

Rezervația Botanică de la Zau de Câmpie care adăpostește Bujorii de Stepă, denumiți științific ‘Paeonia Tenuifolia’, este considerată a fi unicul loc din România și din interiorul Arcului carpatic unde crește această floare și este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri.

bujor 1Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie au înflorit în acest an mai devreme cu trei săptămâni și, de regulă, rămân înfloriți doar șapte zile, au o înălțime între 10 până la 30 de centimetri și au florile de culoarea roșu aprins. ‘Dacă anul trecut primele flori de bujor de stepă au fost în data de 23 aprilie — eu sunt de la prima floare, întotdeauna, în rezervație, o notez, o pozez și ultima floare a fost în data de 18 mai — în anul acesta primele flori au fost în data de 1 aprilie. Bujorul de stepă și-a făcut de cap, de Păcăleală au înflorit 10 odată’, a declarat pentru AGERPRES Octavian Călugăr, custodele rezervației.

Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost prezentată la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei. Rezervația mureșeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie și a fost înființată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul școlii românești de botanică, iar suprafața inițială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariție și a extins suprafața rezervației la 3,5 hectare, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.

Cel care și-a dedicat viața salvării bujorilor de stepă, Marcu Sâncrăianu, a spus că pasiunea sa pentru bujori a început în ziua de 10 mai 1923, de Ziua Regelui, când oamenii au ieșit la iarbă verde. La petrecere, a fost invitat și academicianul Alexandru Borza, care a povestit despre aceste flori. Marcu Sâncrăian, care își însoțea tatăl — primar al comunei Zau de Câmpie — a ascultat cu atenție povestea profesorului. Acesta a spus că, în momentul în care profesorul și-a exprimat temerea că bujorii de la Zau ar putea dispărea, a exclamat: ‘Nu te teme!’, iar lumea din sat s-a amuzat pe seama lui, însă câțiva ani mai târziu a început să-l ia în serios, întrucât se deplasa zilnic la rezervație pentru a îngriji florile.

Din acel moment, Marcu Sâncrăianu și-a dedicat viața gingașelor flori și a învățat din cărți, deși avea doar șase clase, cum să îngrijească bujorii de stepă. Aproape zi de zi de atunci — mai ales în perioada de înflorire și de însămânțare — până în anul în care s-a stins din viață, la vârsta 91 de ani, Marcu Sâncrăianu a fost lângă florile sale și a avut grijă să-și pregătească din timp un ucenic la fel de devotat, care a preluat treptat custodia rezervației.

Octavian Călugăr, fost primar al comunei Zau de Câmpie timp de opt ani, este custodele onorific al Rezervației de bujori de stepă de la Zau de Câmpie, începând din anul 2005, și și-a făcut ucenicia alături de ‘părintele bujorilor’ timp de 31 de ani.

‘Anul acesta am 10 ani de când mă ocup, însă am fost ucenic la cel care a fost timp de 60 de ani custodele rezervației, Marcu Sâncrăianu, care a decedat în 2008, în august. I-am fost ucenic din 1974 până în 2005, 31 de ani. Apoi am preluat custodia rezervației, după cum am spus, în 2005, deci vin la rezervație de peste 40 de ani. În Rezervația de la Zau de Câmpie sunt două loturi: lotul A, declarată Grădină Botanică, în 1932, de marele academician Alexandru Borza — profesorul a înființat și Grădina Botanică din Cluj Napoca. Venea la Zau încă din 1925, când era profesor la Blaj, iar după aceea a fost profesor la Cluj. Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din anul 1932 rezervația de sus (de pe deal, n.r.), de 2,5 hectare a fost declarată Grădină Botanică. Rezervația lotul B, cu suprafață de 1 hectar, a fost declarată Grădină Botanică în 1959-1960. În cele două locații, pe 3,5 hectare, la Zau sunt peste 50.000 de bujori de stepă, ‘Paeonia tenuifolia’, care au ajuns la maturitate ca urmare a unei munci titanice cu zeci și zeci de ani în urmă. Dacă în rezervația de sus, unde sunt 2,5 hectare, înainte de 1950 erau sub 10.000 de exemplare, acum, în anul acesta — eu fac inventarierea plantelor tot din 5 în 5 ani, deci am făcut în 2009 și acum, în martie 2014 — în rezervația de sus avem peste 20.000 de exemplare și în rezervația de jos, unde este numai un hectar, aici avem peste 30.000 de exemplare. Deci în total avem peste 50.000 de exemplare. Dacă jos, pe o suprafață de hectar, în 1959-1960 erau sub 100 de exemplare, acum sunt peste 30.000′, a declarat Octavian Călugăr.

Acesta și-a exprimat satisfacția că bujorului de stepă îi merge foarte bine la Zau de Câmpie, întrucât dacă acesta a mai fost semnalat și în alte locuri din Europa, treptat a dispărut. ‘Bujorul de stepă, după documente făcute atât de academicieni români, cât și străini, din Viena, Budapesta, Germania, se presupune că a ajuns la Zau de Câmpie acum 10.000 de ani, în perioada postglacială. Cum a fost adus? Sămânța a fost adusă de apă, vânt sau de păsări. Acum, aici, la Zau, nu numai în locul unde este rezervația acum, ci toată valea Botei Mari a avut bujor de stepă, inclusiv dincolo de lac este un sat care se numește Bujor, de la bujorul de stepă. La Varna, în Bulgaria, este o localitate care se numește Bujoriște, de la bujorul de stepă. Ei nu îl mai au acolo, pentru că am avut din Bulgaria, oameni din Rusia și din Ucraina care au venit să-l vadă la Zau de Câmpie. Ei, nemaiavând aceste flori în rezervație, nu au crezut că la Zau avem peste 50.000 de exemplare pe 3,5 hectare’, a susținut Călugăr.

Acesta a spus că, începând din 1970, toată valea, în care se află azi rezervația, a fost plină de bujori, că oamenii chiar tăiau bujorul de stepă de la rădăcina porumbului, însă cu timpul suprafața s-a redus considerabil, iar bujorul a mai rămas doar în cele două loturi ale rezervației. Octavian Călugăr susține că bujori de stepă mai existau și în comunele vecine, Valea Largă din județul Cluj, inclusiv pe Valea Săcălușii, precum și în Poiana Frății. Custodele rezervației spune că bujorii din Valea Largă erau mult mai frumoși decât cei de la Zau de Câmpie, însă au dispărut, pentru sunt plante extrem de firave și au nevoie de o îngrijire specială.

‘Bujorul e o plantă foarte firavă, nu ajungi cu ea până în sat și ea moare, dar moare toată planta. Noi am avut grijă multă. Este o muncă onorifică, dar e o muncă care aduce satisfacție în fiecare primăvară, prin turiștii care ne vizitează, din țară, din străinătate — Franța, Germania, Italia, am avut chiar din Florida, SUA. Se duc de aici încărcați pozitiv, văd un lucru fantastic la Zau. Asta ne bucură și asta ne răsplătește, l-a răsplătit și pe nenea Sâncrăianu, care a decedat la vârsta de 91 de ani, și s-a ocupat de rezervație 60 de ani, și mă răsplătește și pe mine de 10 ani, de când mă ocup de rezervație’, a arătat custodele.

bujor 2Călugăr susține că, în fiecare an, în luna iunie, bujorul își termină ciclul, își pregătește sămânța, iar el o urmărește foarte atent când ajunge la maturitate și o recoltează când aceasta are o culoare maronie spre negru. Procesul de recoltare trebuie să fie foarte exact în privința recoltării seminței, nu trebuie recoltată nici prea devreme, nici prea târziu, iar de la plantare până la înflorirea bujorului este o perioadă extrem de lungă, cuprinsă între 7 și 14 ani, în funcție de altitudinea la care e plantată. ‘Dacă nu-s activ și nu vin repede, el are tendința de a arunca sămânța din capsulele în care o ține și nu o mai pot recolta. Dar reușesc să o recoltez, să o duc acasă, să o selectez, apoi revin în rezervație și o plantez. Dacă am cârtiță, sunt cel mai fericit, dar după cum vedeți nicio cârtiță nu mai am prin rezervație, toate au plecat. Așa că mă duc la vecini, aduc pământ afânat, fac o gaură, pun sămânța, astup cu pământ și așa fac și înmulțirea artificială, pe lângă cea naturală. Se face și înmulțire naturală pentru că și așa a crescut numărul de bujori de stepă la Zau de Câmpie. Ei vegetează foarte greu; în rezervația de jos, de când pui sămânța până când înflorește trebuie să treacă 7-10 ani, în schimb în rezervația de sus, care are o altitudine de 455 de metri, acolo trebuie să treacă 10-14 ani, vegetează foarte greu și de aia trebuie să avem grijă de bujorul de stepă’, a accentuat Octavian Călugăr.

Custodele rezervației a spus că în Zau de Câmpie chiar și în pădurea din vecinătate au fost cândva bujori de stepă, fiindcă temperaturile atunci erau mult mai ridicate și erau prielnice dezvoltării plantei, însă și-a restrâns aria și că deși acum temperatura este ceva mai rece, bujorul de stepă s-a adaptat în cele două loturi ale rezervației. ‘Chiar dacă nu-i așa de cald ca în stepele pontice din Rusia și Ucraina, bujorul s-a adaptat la condițiile din zonă. De exemplu, când e cald, e fantastic de frumos, iar când nu-i cald floarea se închide și se păstrează câteva zile mai mult. Dacă nu e cald nu asistăm la o explozie totală a florilor, cum e acum, și atunci le avem înflorite cam 8-10 zile se termină. În rezervația de sus (de pe deal, n.r.), bujorul e mai mic, mai firav, și pentru că e lângă pădure, este foarte multă umbră și din caza umbrei foarte greu vegetează’, afirmat custodele.

Acesta ne-a explicat că planta nu trebuie niciodată tăiată pentru că în acest an își asigură hrana pentru anul viitor, o stochează în niște bulbi de pe tulpină, și că aceasta a fost greșeala fatală comisă de oameni, care a dus la dispariția plantei din Europa. El susține că dacă tai un bujor înflorit ca să îl pui în vază, acesta se va usca în circa 10 minute de la tăiere. Călugăr a mai spus că, din cauza unor hoți care au furat gardul împrejmuitor, în fiecare zi sosește la rezervație cu teama ca nu cumva vreun cioban să își scape oile în acest perimetru. ‘Nu mă tem că îi mănâncă, pentru că sunt urât mirositori, mi-e teamă că îi vor călca și astfel vor dispărea’, a spus custodele, care a precizat că a început plantarea unui grad viu în jurul rezervației, pentru ‘acesta nu-l fură nimeni’.

Octavian Călugăr a ajutat rezervația să dăinuie mai ales pe vremea când a fost primar, în intervalul 2000-2008, când din poziția sa de președinte al comisiei de retrocedare a comunei s-a opus retrocedării suprafeței care adăpostește bujorii de stepă. Atunci a luat decizia de a acorda foștilor proprietari ai terenului o suprafață similară în altă parte a comunei. ‘Rezervația de sus a fost trecută în patrimoniul Primăriei comunei Zau de Câmpie încă din 1932, rezervația de jos a fost terenul cuiva, l-a revendicat, și fiind președintele comisiei de fond funciar, am dat teren în altă parte, de o calitate mult mai bună, și așa am salvat rezervația’, a arătat fostul primar.

Acesta a spus că a decis să își dedice viața bujorilor mai ales după ce a suferit o intervenție pe cord și că în ciuda pericolului prin care a trecut, din 2006 încoace aproape zilnic parcurge distanța de 10 kilometri, dus-întors, cu bicicleta, din sat până în rezervație. ‘Am fost primar din 2000 până în 2008, în 2005 am și preluat rezervația, pentru că am fost foarte supărat. Eu în 2006 am avut o intervenție pe cord, la Târgu Mureș am fost operat de profesorul Radu Deac și de profesorul Horațiu Suciu. Am protezată valva aortă și dacă Dumnezeu mi-a dat sănătate am zis că mă dedic florilor, dar nu credeam că pot să vin, pe jos sau cu bicicleta 5 km, pentru că din centrul comunei până la rezervație sunt 5 km, înapoi iar 5 km, ăia sunt 10 km. Am vrut să predau rezervația la un cadru de specialitate de la Școala Generală din Zau de Câmpie și primul lucru care m-a întrebat a fost: ‘Câți bani primesc?’ Și asta m-a supărat enorm, că-i o muncă care se face onorific, fără bani. Așa că am decis să mă ocup eu’, a mai arătat Călugăr.

bujor 3Grupul de Acțiune Locală (GAL) ‘Zona de Câmpie’, format din 13 comune și orașul Sărmașu, și-a propus, pentru exercițiul bugetar european 2014-2020, promovarea unui proiect pentru includerea în circuitul turistic a Rezervației de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, care acum nu beneficiază de o promovare pe măsura importanței sale, dat fiind faptul că drumul de acces este amenajat doar în parte, iar afluența mare de public ar putea duce la distrugerea unor plante. În acest fel, se dorește pietruirea drumului, construirea unui punct de informare și construirea unor pasarele din lemn, de pe care turiștii să poată vedea bujorii și să îi poată fotografia, fără a le pune în pericol integritatea.

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here