Botezul lui Clovis
Prima dintre cele 20 de date esenţiale ale Evului Mediu este legată de Clovis. Acesta a fost botezat cândva între 496 şi 506, iar exemplul său a fost urmat de către războinicii săi. Influenţa soţiei sale, Clotilda, asupra lui este de netăgăduit, ca şi cea a Sfântului Remi, episcop de Reims, care l-a botezat, cel mai probabil, în preajma Crăciunului: conform unei tradiţii relatate de Hincmar, s-a folosit un mir venit, prin minune, din cer, care, păstrat în sticluţa Sfântului Mir, a fost folosit în timpul ceremoniilor de înscăunare a regilor. Acest act decisiv a făcut din regele francilor singurul suveran catolic din Occident şi i-a conferit, prin acest fapt, un rol preponderent într-o lume în care episcopii reprezentau singura forţă morală şi cea mai mare putere economică: acest eveniment foarte important trebuia, pe de o parte, să consfinţească preluarea puterii în Galia, şi, pe de alta, să pună capăt ereziei ariene, care ameninţa pe atunci să se impună.
Occidentul devenea astfel creştin.
Pepin Cel Scurt, rege al francilor
Anul 754. Pepin al lll-lea, zis „Cel Scurt” este fiul lui Carol Martel, conducător al francilor. Acesta este uns rege al francilor şi patrician al romanilor pe 28 iulie, de către papa Ştefan al ll-lea, în catedrala Saint-Denis. Această ceremonie consfinţeşte sfârşitul dinastiei Merovingienilor şi venirea la putere a Carolingienilor. Pepin cel Scurt moare la Paris, pe 24 septembrie 768, lăsând tronul francilor fiului său, Carol cel Mare.
La stânga: lupta lui Pepin şi a fratelui său Griffon în Bavaria.
La dreapta: încoronarea lui Pepin de către papa Ştefan al ll-lea în catedrala Saint-Denis, în 754.
Încoronarea lui Carol cel Mare
Anul 800. După moartea tatălui său, Pepin cel Scurt, în 768, Carol cel Mare devine rege al francilor. Reprezentantul carolingienilor înmulţeşte victoriile, cucerind şi Lombardia, al cărui rege devine în 774. Stăpân al Europei, această figură dominantă a lumii creştine întemeiază Imperiul Europei Occidentale. Pe 25 decembrie 800, la Roma, Carol cel Mare este uns împărat de către papa Leon al lll-lea. Pe timpul domniei sale, împăratul favorizează spiritul naţional şi dezvoltarea artelor şi a culturii.
Tratatul de la Verdun
Anul 843. Carol cel Mare moare pe 28 ianuarie 814. Cel de-al treilea fiu al său, Ludovic cel Pios, este singurul său moştenitor. La moartea sa, în 840, cei trei fii ai acestuia, Lothar, Ludovic şi Carol, îşi dispută moştenirea imperială, începând un război sângeros, ce durează până în 843. Ludovic şi Carol, aliaţi, îl constrâng pe Lothar să accepte o împărţire a Imperiului.
Astfel, în urma Tratatului de la Verdun, încheiat în august 843, Ludovic al ll-lea primeşte Ducatul Bavariei şi partea de est a Imperiului francilor, Carol al ll-lea cel Chel, partea de vest a Imperiului (actuala Franţă) şi, în sfârşit, Lothar I primeşte titlul de împărat şi părţile rămase din Imperiu.
Astfel se conturează trei mari state: Franţa, Italia şi Germania.
Prima cruciadă
În 1095, la Clermont, papa Urban al ll-lea propovăduieşte prima Cruciadă. Acesta este momentul când, denunţând suferinţele creştinilor din Orient, papa atrage atenţia asupra ameninţării care îi pândeşte pe pelerinii care merg în Ţara Sfântă, pe atunci aflată sub dominaţie turcă. Cavalerii francezi răspund favorabil acestui apel emoţionant. În 1096, câteva mii de cavaleri, cărora li se alătură aproximativ douăzeci de mii de infanterişti, pornesc în Cruciadă pentru a elibera Mormântul lui Hristos. Ierusalimul este cucerit în 1099. Godefroy de Bouillon refuză titlul de rege al Ierusalimului, acceptându-l, însă, pe cel de Protector al Sfântului Mormânt.
În timpul Conciliului de la Clermont, Urban al ll-lea propovăduieşte începutul primei Cruciade.
A doua cruciadă
În 1147, abatele Bernard de Clairvaux este însărcinat de papa Eugen al lll-lea să strângă forţe pentru cea de-a doua Cruciadă. Regele Ludovic al Vll-lea preia conducerea cruciaţilor francezi, care îşi unesc forţele cu acelea ale cruciaţilor germani, conduşi de Conrad al lll-lea de Hohenstaufen. Alte armate europene se îndreaptă către Țara Sfântă până în 1149, când are loc cumplita înfrângere a cruciaţilor, care se întorc în Europa fără să fi obţinut nici cea mai mică victorie.
Saladin cucerește Ierusalimul
Anul 1187. Afectat de luptele pentru putere, Ierusalimul pierde repede teren în faţa lui Saladin. La 4 iulie, sultanul Egiptului şi al Siriei câştigă bătălia de la Hattin, în urma căreia Guy de Lusignan, comandantul suprem al cavalerilor cruciaţi, şi mare parte dintre nobili sunt luaţi prizonieri. După ce cucereşte punctele strategice ale regatului, în special porturile, Saladin asediază Oraşul Sfânt. Fără o apărare adecvată, Ierusalimul este constrâns să capituleze pe 2 octombrie.
Filip August începe cea de-a treia cruciadă
Cea de-a treia Cruciadă se îndreaptă către Ţara Sfântă în 1189. Aceasta are drept obiectiv recucerirea Oraşului Sfânt şi numără în rândurile cruciaţilor trei mari suverani: capeţianul
Filip August, regele Franţei, încoronat la 1 noiembrie 1179, împăratul germanic Frederic I Barbarossa şi Richard Inimă de Leu, rege al Angliei. Această Cruciadă se sfârşeşte în anul 1192, după câteva victorii – cucerirea câtorva porturi din Ţara Sfântă – care permit libera circulaţie a pelerinilor europeni către Ierusalim.
În timpul celei de-a patra Cruciade, cruciaţii cuceresc Constantinopolul.
Cucerirea Constantinopolului
Anul 1204. Cea de-a patra Cruciadă se organizează, la chemarea papei Inocențiu al lll-lea, pe 15 august 1198. Armata cruciată se adună la Veneția, în 1202. După prădarea portului Zara, cruciada își schimbă traseul către Constantinopol, punându-l pe fugă pe Alexis al lll-lea. În 1204, se naște Imperiul Latin.
Asediul de la Chateau-Gaillard
Anul 1024. Încă din 1197, de la întemeierea ei de către Richard Inimă de Leu, rege al Angliei şi duce de Uormandia, fortăreaţa de la Château-Gaillard este punctul de trecere către „perfidul Albion” (Anglia). Această fortificaţie .liategică, având faima de a fi inexpugnabilă, este totuşi asediată de regele Filip August în septembrie 1203. Garnizoana, formată din câteva sute de oameni aflaţi sub conducerea lui Roger de Lascy, rezistă atacurilor până pe 6 martie 1204 ( .ipitularea fortăreţei deschide uşile Normandiei.
A șasea cruciadă
Anul 1228. A şasea Cruciadă este pornită la iniţiativa lui Frederic al ll-lea. Împăratul romano-germanic vizează recucerirea Ţării Sfinte şi a Ierusalimului, luate de către Saladin. În iunie, cruciaţii părăsesc Europa. După ce trece prin Cipru, Frederic al ll-lea debarcă la Saint- Jean-d’Acre. Pe 11 februarie 1229, folosindu-se de un truc diplomatic, acesta semnează un acord cu sultanul Malik el-Kamil, unul dintre nepoţii lui Saladin, cu ajutorul căruia reia controlul asupra Nazaretului, al Sidonului şi al Ierusalimului.
Ultimele cruciade
Între 1248 şi 1254, cea de-a şaptea şi cea de-a opta Cruciadă sunt conduse de Ludovic al IX-lea. Prima începe în 1248. În Ţara Sfântă, regele Franţei şi armata sa, slăbită de boli, sunt
capturaţi de mameluci pe 6 aprilie 1250.
În mai, după ce plătesc o răscumpărare, Ludovic şi restul armatei se întorc la Saint-Jean-d’Acre, însă înfrângerea este amară iar regele vede în ea un soi de pedeapsă divină. În 1270, Ludovic organizează cea de-a opta Cruciadă, însă moare pe 25 august, fără să apuce
să ajungă în Ţara Sfântă. Fortăreaţa Saint-Jean-d’Acre este cucerită în 1291, în timpul celei de-a noua Cruciade.
Ciuma la Tournai, 1349.
Începutul războiului de 100 de ani
În 1337 începe un război care, deşi întrerupt de perioade de armistiţiu, durează 116 ani. Acest război îi opune pe cei din Casa Plantagenet din regatul Angliei celor din dinastia Valois, din regatul Franţei, din pricina unei probleme de succesiune. Carol al IV-lea cel Frumos, ultimul fiu al lui Filip al IV-lea, moare fără a lăsa moştenitori. Filip de Valois – viitorul Filip al Vl-lea -, vărul regelui decedat, este desemnat de către seniorii francezi să îi urmeze la tron. însă Eduard al lll-lea, strănepotul lui Filip al IV-lea, contestă această alegere şi revendică, la rândul său, coroana Franţei.
Marea ciumă
La sfârşitul anului 1347 se înregistrează primul caz de ciumă bubonică, sau „ciumă neagră”, la Marsilia, în Franţa, molima întinzându-se apoi în toată Europa Occidentală. Numărul victimelor este estimat la aproximativ 25 de milioane de morţi, însemnând mai bine de jumătate din populaţia europeană a vremii.
Înfrângerea de la Poitiers
În 1356, armata franceză a regelui loan al ll-lea cel Bun este învinsă la Poitiers de englezi, aflaţi sub conducerea prinţului de Wales, Eduard, supranumit „Prinţul Negru”. încercuiţi de duşman, monarhul şi fiul său, Filip, sunt luaţi prizonieri şi duşi la Londra. Regele Angliei, Eduard al lll-lea, fixează la trei milioane de scuzi suma cerută pentru răscumpărarea regelui Franţei.
Tratatul de la Troyes sau Franța în mâinile englezilor
Anul 1420. Dacă la începutul secolului al XV-lea, zdruncinată de Războiul de 100 de ani, Anglia îşi arată supremaţia faţă de Franța, pe 21 mai 1420, Filip al lll-lea de Murgundia, semnatar din partea Franţei, și Henric al V-lea, din partea Angliei, încheie Tratatul de la Troyes, în termenii căruia succesorul desemnat al regelui Franței, Carol al Vl-lea, este fiul vitreg al acestuia, Henric al V-lea, rege al Angliei.
Unind cele două regate, ei îl izgonesc de pe tronul Franţei pe Delfinul Carol. Pe 1 decembrie 1420, Henric al V-lea, Carol al Vl-lea şi Filip al lll-lea al Burgundiei intră triumfători în Paris.
Ioana d’Arc eliberează Orleansul
Ioana d’Arc, sculptată de prinţesa Maria de Orleans, în 1813.
Anul 1429. Sunt şase luni deja de când francezii asediau Orleansul. Oraşul se află într-o poziţie strategică, întrucât englezii, deja stăpâni peste nordul Franţei, pot trece Loara şi invada „regatul Bourges”, deţinut de către Delfinul Carol. Ioana d’Arc, o tânără păstoriţă, îl convinge pe acesta din urmă să-i încredinţeze conducerea unei armate.
Pe 29 aprilie, „Fecioara” eliberează Orleansul, aflat pe punctul de a se preda. Războiul de 100 de Ani durează încă vreo douăzeci de ani, până la victoriile lui Carol al V-lea la Formingny, în Normandia, în 1450, şi la Castillon, în regiunea Bordeaux, în 1453.
Căderea Constantinopolului
Pe 29 mai 1453, după cincizeci şi patru de zile de asediu, sultanul otoman Mehmet al ll-lea al-Fatih („Cuceritorul”) cucereşte Constantinopolul, împlinind astfel visul tuturor prinţilor musulmani, de la începuturile Islamului. Odată cu Constantin al Xl-lea Paleologul, ultimul bazileu, dispare şi Imperiul Bizantin. Imperiul Otoman se dezvoltă pe ruinele acestuia.
Asedierea Constantinopolului de către turci.
Războiul celor două roze
Anul 1455. Războiul celor Două Roze din Anglia se naşte din confruntarea a două ramuri ale dinastiei Plantageneţilor: Casa de Lancaster – a cărei emblemă este un trandafir roşu -, şi Casa de York, reprezentată printr-un trandafir alb. Prima este moştenitoare a celui de-al treilea fiu al lui Eduard al lll-lea, John din Gent, iar cea de-a doua, moştenitoare a celui de-al patrulea fiu al lui Eduard, Edmond de Langley. Conflictul se încheie în 1485, odată cu moartea lui Richard al lll-lea şi cu urcarea pe tron a lui Henric al Vll-lea şi a dinastiei Tudorilor.
Reconquista
Anul 1492.
„Reconquista” (Recucerirea) spaniolă desemnează recâştigarea requtoloi musulmane de către Regii Catolici. Demers progresiv, se încheie pe 2 ianuarie 1492. În această zi, Ferdinand al ll-lea de Aragon şi Isabela de Castillia ies victorioşi în fața celui de-al douăzeci și doilea emir al dinastiei Nasrizilor din Granada, eliberând astfel Peninsula Iberică de prezența musulmanilor.
Informații suplimentare puteți găsi și aici.
Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère
