O catastrofă naturală, a cărei amintire dăinuie în timp, este interpretată ca o manifestare a mâniei divine împotriva unor cetăţi a căror răutate avea să rămână proverbială. Ultima ticăloşie a locuitorilor Sodomei, care vor să-i violeze pe oaspeţii lui Lot, umple paharul.
Vor fi salvaţi din cetate doar Lot şi familia sa. Episodul cu nevasta lui Lot prefăcută în stană de sare ar fi putut fi sugerat de formele din sare cristalizată aflate pe ţărmul Mării Moarte. Sensul este însă mai adânc: dacă părăseşti lumea păcatului, să nu priveşti înapoi!
Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma către seară, iar Lot şedea la poarta Sodomei. Lot i-a văzut şi s-a sculat în întâmpinarea lor şi li s-a închinat până la pământ.
Oamenii i-au spus lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fiii şi fiicele tale şi pe cine mai ai în cetate, scoate-i din locul acesta! Căci noi vom nimici locul acesta, fiindcă mare este strigătul împotriva locuitorilor de aici în faţa Domnului şi Domnul ne-a trimis să-l nimicim.“
Şi a ieşit Lot şi a vorbit cu ginerii săi care urmau să se însoare cu fiicele sale şi le-a spus: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea.“ Dar ginerilor li s-a părut că glumeşte.
La revărsatul zorilor, îngerii l-au zorit pe Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi pe cele două fiice care se află aici, ca să nu pieri şi tu la pedepsirea cetăţii.“ Dar, fiindcă el zăbovea, oamenii l-au înşfăcat de mână pe el, pe nevasta şi pe cele două fiice ale lui, din mila Domnului faţă de el, şi l-au scos şi l-au aşezat afară din cetate. Şi când i-au scos afară, au zis: „Scapă-ţi viaţa! Nu privi înapoi şi nu te opri nicăieri în câmpie, ci fugi către munte, ca să nu pieri!“
Lot le-a spus: „Te rog, nu, Stăpâne! Iată, robul tău a aflat bunăvoinţă în ochii tăi şi mi-ai arătat mare îndurare scăpându-mi viaţa. Dar eu nu pot fugi până la munte ca să nu mă ajungă nenorocirea şi să nu mor. Iată, cetatea aceea este destul de apropiată să fug acolo, şi e neînsemnată. Lasă-mă să mă adăpostesc acolo – nu-i aşa că e neînsemnată? – şi să rămân în viaţă!“
El i-a zis: „Iată, îţi împlinesc şi aceasta: să nu nimicesc cetatea de care vorbeşti. Grăbeşte-te şi fugi acolo, căci nu pot face nimic până ce nu ajungi.“ De aceea cetatea a fost numită Ţoar.
Când soarele a răsărit pe pământ, Lot a intrat în Ţoar, iar Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul. Şi a răsturnat acele cetăţi şi toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ.
Însă nevasta lui Lot s-a uitat îndărăt şi s-a prefăcut într-o stană de sare. Iar Avraam s-a dus dis-de-dimineaţă la locul în care stătuse în faţa Domnului şi a privit în jos către Sodoma şi Gomora şi către tot întinsul câmpiei şi, iată, se suia fumul de pe pământ ca fumul dintr-un cuptor.
Aşadar, când a nimicit Dumnezeu cetăţile din câmpie, El şi-a amintit de Avraam şi l-a scos pe Lot din mijlocul prăpădului, când a răsturnat cetăţile în care locuia Lot. (Geneză 19,1,12-29)
“Cele mai frumoase povestiri din Biblie”, traduse din ebraică, aramaică și greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu. Editura Humanitas, 2003
