Cele mai ilustre 10 femei de litere

0
63

„Poţi să răspândeşti lumina în două moduri: fie eşti lumânarea, fie eşti oglinda care îi reflectă flacăra.”

Prima dintre cele mai ilustre 10 femei de litere – americanca Edith Wharton este autoarea a numeroase romane, printre care se remarcă Ethan Frome (1913), Vara primei iubiri (1917) sau Vârsta inocenţei (laureată cu Premiul Pulitzer în 1921). Într-un stil simplu şi acid, aceasta descrie influenţa mediului social, lupta dintre îndatorire şi absurd, implicaţiile opiniilor celorlalţi asupra vieţilor noastre. În 1915, în timpul Primului Război Mondial, Wharton obţine autorizaţia să meargă pe front şi de acolo trimite o serie de articole frapante, care aveau să-i sensibilizeze pe americani, influenţând astfel intrarea acestora în război, în 1917.

„O femeie pentru tot ce este bun, care a îndrăznit să fie naturală.” (Francis Jammes)

Colette a fost o îndrăgostită de viaţă şi de natură. Deşi viaţa sa, iubirile ei libere şi educaţia sexuală – temă preponderentă în romanele sale -, au înconjurat-o cu o aură de scandal, talentul său de a crea, de a face cititorul să simtă, să atingă sau să guste prin cuvintele pe care le foloseşte a transformat-o într-o figură literară unică ce, începând cu seria romanelor Claudine la Sido (1929) şi până la Grâul verde (1923), Pisica (1933) sau Steaua Vesper(1946), şi-a pus sufletul în serviciul unui stil eminamente liric.

O femeie de lume şi de cultură

Opera lui Gertrude Stein, deşi destul de necunoscută, stă la baza modernismului american. Autoare de romane, Autobiografia lui Alice Tokias, în 1933, de piese de teatru, povestiri şi eseuri, scriitoarea îşi petrece mare parte din viaţă în Franţa şi joacă un rol foarte important alături de artişti precum Picasso, Apollinaire, Hemingway, Matisse şi de toată avangarda artistică pariziană.

Meandrele conştiinţei

Virginia Woolf a scris unele dintre cele mai frumoase pagini din literatura secolului XX. În Mrs Dalloway (1925), Orlando (1928) sau Valurile (1931), ea redă viaţa în continua mişcare a conştiinţei, senzaţiile fugitive create de cotidian, reveriile şi stările sufleteşti ale personajelor aflate la marginea unui vid existenţial. Acestea sunt meandrele conştiinţei ce ne leagă în mod imperceptibil de ceilalţi, de iubirea lor, de nebunia lor.

Limbajul inexprimabilului

Alături de Michel Butor şi Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute, iniţiatoare a Noului Roman, răstoarnă codurile romanului tradiţional, propunându-şi să transpună în cuvinte senzaţiile imperceptibile care stau la baza raporturilor umane. Viaţa sa literară începe în timpul ocupaţiei germane, când, folosind un pseudonim, publică primul roman, Portretul unei necunoscute (1948). Succesul vine două decenii mai târziu cu romanul Fructele de aur (1963), a cărui temă este aflarea unui mod de comunicare autentic în ciuda banalităţii cotidianului. Douăzeci de ani mai târziu, în Copilărie, Sarraute pune în dialog două voci, tot pentru a reconstrui copilăria, nu fără nesiguranță şi conştientă de decalajul dintre realitate şi amintirile sale…

„Atunci când iubeşti viaţa, iubeşti și trecutul…” (Cu ochii deschişi)

Marguerite Yourcenar este o povăţuitoare. Prin magia unui verb bine stăpânit şi a unei eleganţe clasice, scriitoarea îl transportă pe cititor într-o lume a înţelepciunii antice (Memoriile Iul Hadrian, 1951) sau a Renaşterii (Piatra filozofală, 1968). Iubitoare a culturii greco-latine şi a înţelepciunii orientale, Yourcenar se înscrie într-o tradiţie umanistă de căutare a perfecţiunii narative. În 1980, ea este prima femeie primită în Academia Franceză.

„Femeie nu te naşti, ci devii.” (Al doilea sex)

Simone de Beauvoir, romancieră (Mandarinii, 1954; Femeia sfâşiată, 1967), adeptă a existenţialismului, eseistă (Al doilea sex, 1949), a fost una dintre teoreticienii mişcării de eliberare a femeilor în anii 70. Aceasta şi-a consacrat cercetările studiului feminităţii şi originilor sale, dar şi maternităţii şi întreruperii de sarcină, invocând o necesară emancipare a regulilor dominaţiei masculine. A fost tovarăşa de neuitat a lui Jean-Paul Sartre, ale cărui idei despre comunism, ateism și existenţialism le-a împărtăşit.

Italia Elsei Morante

Elsa Morante este una dintre personalităţile feminine italiene importante în perioada de după război. În romanele sale Menzogna e Sortilegio (1948) şi La Storia (1974), aceasta creionează un univers sumbru şi crud, în care violenţa impune legea. Matrice a operei sale, descrierea barocă şi totuşi limpede a ţării sale este adumbrită de amintirea războiului şi a dictaturii fasciste a lui Mussolini.

„A scrie înseamnă a urla în linişte.”

Copilăria sa în Indochina a inspirat-o să scrie romanul Baraj la Pacific (1950), apoi Amantul, bestsellerul său.
„A scrie înseamnă a urla în linişte”, scria Marguerite Duras, romanciera care nu a încetat să inventeze o sintaxă dislocată şi o punctuaţie neobişnuită, răsturnând toate codurile narative. În Moderato Cantabile (1958), evenimentele se estompează în spatele dialogurilor, producând o relatare vertiginoasă, întreruptă de elipse. Duras a mai scris scenarii de cinema, dintre care amintim Hiroshima, dragostea mea, în 1959, şi India song, în 1975.

 

„Un monstruleţ încântător”
(François Mauriac)

Françoise Sagan cunoaşte un succes răsunător odată cu publicarea primului său roman Bonjour tristesse, în 1954, pe când nu avea decât 19 ani. Tema predominantă este iubirea, ale cărei chinuri nu încetează să le exploreze nici în romanele Vă place Brahms? (1959), La Chamade (1965) sau De guerre lasse (1985). Scriitoarea zdruncină morala convenţională, abordând chestiunea dorinţei fizice şi a libertăţii femeilor. Sagan îşi păstrează notoritatea ducând o viaţă mondenă extravagantă, precum cea a personajelor sale.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère