Cele mai importante 10 bătălii

0
65

Campania-fulger din Italia

Prima dintre cele mai importante 10 bătălii are loc la Rivoli. În 1797, eşecurile suferite de Directorat pe Rin sunt generos compensate de fenomenala campanie din Italia a lui Bonaparte, îndreptată împotriva austriecilor. După bătălia de la Lodi, drumul către Verona şi Mantua, oraşele cele mai importante din Italia de Nord, trece prin Rivoli, unde Bonaparte l-a aşezat pe generalul Joubert, căruia i se alătură Massdna şi 21 000 de soldaţi, cu misiunea de a-i opri pe cei 45 000 de soldaţi conduşi de Alvinczy. După două zile de luptă, pe 13 şi 14 ianuarie, victoria este totală.


„De la înălţimea acestor piramide!”

 
În 1798, Directoratul îl trimite pe generalul Bonaparte în Egipt ca să îi gonească pe englezi din zonele ocupate de ei în Orient şi să le slăbească puterea comercială. Pe 21 iulie, armata franceză zăreşte cele 350 de minarete ale oraşului Cairo şi, la nord, piramidele de la Gizeh, strălucind sub soare. În timp ce Murad Bey şi cavaleria sa se năpustesc asupra diviziilor conduse de generalii Reynier şi Desaix, francezii deschid un foc foarte eficient. După două ore de luptă, victoria este totală, iar drumul către Cairo este deschis.

Marengo, actul întemeietor


Marengo
Din 9 noiembrie 1799, Napoleon Bonaparte este Prim Consul. în străinătate, continuă războiul împotriva austriecilor. Pe 14 iunie 1800, aceştia trec la atac la Marengo. Generalul Melas dispune de 300 000 de soldaţi şi de mai bine de 150 de tunuri, spre deosebire de cei 24 000 de soldaţi din armata lui Bonaparte şi cele 15 tunuri ale acestuia. Bătălia este nemiloasă, generalul Desaix este ucis în luptă şi nicio victorie de-a lui Napoleon nu va mai fi vreodată atât de apropiata de o înfrângere: în această perioadă, în cercurile de la Paris se vorbea chiar cum că Napoleon ar fi murit! însă, de aici înainte, francezii vor ocupa Lombardia, Piemontul şi Liguria. Marengo face din Napoleon un şef de stat şi un comandant suprem: se spune că 14 iunie ar fi fost unul dintre actele fondatoare ale puterii napoleoniene.

Lovitura de la Trafalgar


În vremea în care Napoleon era deja de cinci luni împăratul francezilor, la Trafalgar, în largul coastei Spaniei, flota britanică a amiralului Nelson scufundă jumătate din navele franceze comandate de Villeneuve. Amiralul englez plăteşte victoria cu viaţa, însă acest dezastru îl lipseşte pe Napoleon de orice speranţă de a mai invada Anglia…

Soarele de la Austerlitz


Pe 1 decembrie 1805, în apropiere de orăşelul Austerlitz pe drumul către Viena, Napoleon este conştient că trebuie să obţină o victorie neîntârziată în faţa trupelor austro-ruse finanţate de Anglia. În dimineaţa următoare, la ora şapte, norocul este de partea lui Napoleon: de fapt, ceaţa deasă ascunde primele mişcări ale mareşalului Soult. Ajuns pe platoul pe care se află ruşii, ceaţa se retrage rapid, dezvelind un soare roşu şi făcând astfel vizibile mişcările duşmanului. Marea Armată, condusă de Davout, Murat, Lannes… trece la atac. Spre ora patru după-amiază, victoria este deja stabilită. Împăratul reuşeşte să câştige una dintre cele mai frumoase izbânzi ale sale.

Bătălia de la Austerlitz, Charles Horace Vernet, secolul al XlX-lea.

Drumul către Berlin


Iena. În 1806, Napoleon duce o campanie fulgerătoare împotriva Prusiei. În luna octombrie, susţinut de Soult, Ney şi Augereau, Napoleon conduce către Iena mare parte din trupele sale şi, la Hohenlohe, câştigă o victorie sclipitoare împotriva celor 50 000 de prusaci. În aceeaşi zi, Davout câştigă bătălia decisivă de la Auerstedt. Toate oraşele fortificate, Lubeck, Stettin, Kustrin, Magdeburg, cad în săptămânile următoare: pe 27 octombrie, Napoleon intră în Berlin.

 

Infernul Alb de la Eylau


Eylau. După campania cu Prusia, Napoleon urmăreşte armata rusă. Deşi generalul Benningsen acceptă să se lupte în Prusia orientală, armata franceză este puţin obişnuită sau pregătită să înfrunte iernile geroase, cu zăpadă. Pe 8 februarie 1807, corpul de armată condus de Augureau este masacrat din cauza unui uragan alb, ce învăluie traseul trupelor. Aşadar, Murat porneşte la atac cu 10 000 de călăreţi. Din nefericire, ruşii nu rezistă prea mult înainte să sune retragerea.
Cu toate acestea, bătălia este extrem de sângeroasă: 25 000 de soldaţi sunt morţi sau răniţi, dintre care 17 000 sunt francezi.

 

Bătălia tunurilor


În 1809, Anglia strânge puterile europene într-o singură coaliţie, cea de-a cincea. Pe 21 mai, la Essling, în apropiere de Viena, împăratul bate în retragere. Ulterior, îşi ia revanşa, pe 4 şi 5 iulie, la Wagram. Napoleon strânge 190 000 de soldaţi şi 488 de tunuri, cu care traversează Dunărea. Pe 6 iulie începe bătălia, condusă de Massena şi de comandantul armatei Italiei, Macdonald. După mai multe ore de luptă, armata arhiducelui Carol de Austria capitulează. „Bătălia este câştigată”, ar fi spus împăratul sobru, căci l-a costat mai mulţi oameni decât a pierdut partea adversă.

Infernul rusesc


La sfârşitul lunii noiembrie 1812, după ce au intrat în Moscova în flăcări, supravieţuitorii unei Mari Armate, acum decimată, fugărită de ruşi, încearcă să traverseze Berezina, brusc dezgheţată. Înşelând duşmanul asupra punctului de trecere, Napoleon aruncă peste râu două poduri mobile din scânduri. Timp de douăzeci şi patru de ore, fie noapte, fie zi (pe 25 şi 26 noiembrie), podarii generalului Éblé lucrează în apa îngheţată. Mulţi dintre ei mor. Retragerea din Rusia bate clopotele pentru armata napoleoniană.

Retragerea armatei franceze la Berezina, în 1812.

Căderea Vulturului


Waterloo
Întoarcerea lui Napoleon la putere în 1815 determină Anglia să formeze o nouă coaliţie europeană. Confruntarea are loc pe 18 iunie, în Belgia, în câmpia Waterloo. Deşi împăratul îl aşteaptă pe generalul Grouchy să-i vină în ajutor, cel care ajunge este prusacul Blucher. Sacrificiul Vechii Gărzi nu este de ajuns, iar cuvintele generalului Cambronne „Garda moare, dar nu se predă” pune capăt definitiv unei epoci care intră în legendă.

Ultima divizie a Vechii Gărzi la Waterloo.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère