După cum spunea Mistinguett…
Primul dintre cele mai importante 10 curente muzicale – varieteul s-a născut pe scenă în Anglia, în anii 1850. Acest gen combină cântece, ale căror texte sunt accesibile, cu dansuri şi scenete, pe un acompaniament muzical simplu. În Franţa, unde s-au remarcat artişti precum Josephine Baker şi Mistinguett la începutul secolului sau, mai târziu, Charles Trenet şi Maurice Chevalier, varieteul a căpătat un caracter nobil, în special datorită teatrelor de revistă Folies Bergère sau Moulin Rouge, născute în a doua jumătate a secolului al XlX-lea.
„Mişcă-ţi picioarele.“
Muzica funk
Ritmicitatea acestui gen îşi are originile în New Orleansul din anii ’50, în barurile sărăcăcioase, dotate doar cu un pian pe care muzicienii îl foloseau şi ca bas, şi ca baterie. Amestec de rock şi jazz foarte dansant, genul funk a devenit celebru graţie lui James Brown, la sfârşitul anilor ’60, aflându-se la intersecţia genurilor de muzică gospel, blues, rock şi soul.
„Blues prin toate venele mele, blues în casa mea, blues în adâncul sufletului meu…“ (Buddy Guy)
Muzica Blues (prescurtare de la „blue devils”, „demonii albaştri” sau „ideile negre”) se naşte pe câmpurile de bumbac din sudul Statelor Unite. Negrii americani, înrobiţi pe aceste pământuri la sfârşitul secolului al XlX-lea, îşi cântă nefericirea, ritmând cuvintele cu ajutorul unor sunete simple. Cu timpul, acest cântec despre tristeţe, cu sunete surde şi aspre, a devenit un curent muzical de renume mondial, iar nume precum B.B. King, Muddy Waters, Buddy Guy, John Lee Hooker sau Cab Calloway sunt celebre şi astăzi.
„Muzica poate să elibereze oamenii.” (Bob Marley)
Reggae. Prezenţa trupelor americane în Jamaica în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial a lăsat urme adânci în cultura locală. Bande de jazz renumite s-au format atunci, anticipând o mare aplecare pentru genul rhythm and blues, ce va dura până în momentul în care insula îşi câştigă independenţa, în 1962. Acest nou curent muzical se naşte, aşadar, din fuziunea dintre muzica ska şi ritmurile calypso cu stilul blues. Acesta combină elementele mento, muzica populară locală de inspiraţie africană, şi ritmul muzicii albilor, într-un sistem de bază lent şi repetitiv. Legat de mişcarea spirituală a Rastafarienilor (elogiu adus vieţii naturale, marijuanei, omului negru şi culturii negre născute în Etiopia), muzica reggae este sacralizată de cântăreţul Bob Marley în anii ’70.
În 1978, Bob Marley scoate pe piaţă cel de-al cincilea album, Kaya.
Febra de sambătă seara
Muzica disco (abrevierea cuvântului „discotecă”) s-a născut în Statele Unite în anii ’70. Aceasta este un amestec de muzică funk, soul, pop şi salsa, inventat în comunităţile africane şi latino-americane ale New Yorkului şi Philadelphiei şi creat ca o formă de contracultură la dominaţia omniprezentă a muzicii rock. Genul a fost repede popularizat până în Europa, în special graţie vedetelor precum Bee Gees, Village People, Earth Wind and Fire, Cerrone, Donna Summer sau Diana Ross şi, fără îndoială, filmelor renumite ca Febra de sâmbătă seara, de John Badham, cu John Travolta şi Karen Lynn Gorney, devenite parte componentă a culturii culte.
Febra de sâmbătă seara, de John Badham, cu John Travolta şi Karen Lynn Gorney.
Niciun viitor
Ca reacţie la deriva grandilocventă a rockului anilor 70, curentul Punk revendică o întoarcere la melodiile mai puţin prelucrate. Cuvintele, categorice şi brutale, şi stilul artiştilor, cel puţin provocator, caricaturează mediocritatea societăţii. Deşi trupele Ramones, The Germs şi Richard Hell sunt pionierii acestui gen, primele concerte marcante sunt cele ale trupei Sex Pistols, în 1976, la Londra, locul de baştină al acestui curent. În acelaşi an, la Sheffield, îşi face debutul formaţia Clash. Acorduri simple, un ritm alert, câteva sloganuri precum „Niciun viitor” sau „Distruge”. În Europa, acest gen de muzică avea să prindă la artiştii cei mai emblematici precum nemţoaica Nina Hagen şi grupul francez Bérurier Noir.
„Dacă e prea tare, este pentru că voi sunteţi prea bătrâni.” (Ted Nugent)
Formă violentă a rockului, apărut în anii ’60 în Statele Unite și în Anglia, hard rockul combină game amplificate, născute din muzica blues, amestecate cu distorsiuni de chitară ce produc sunete agresive. Foarte popular în anii ‘70 şi mai ales ‘80, născut odată cu primele acorduri ale lui Led Zeppelin, acest gen muzical a dat unele dintre cele mai renumite trupe de renume mondial: AC/DC, Aerosmith, Deep Purple sau Guns N’Roses. Chiar imediat după revoluţia punk dintre 1976 şi 1977, un nou val, botezat heavy metal, ia naştere în Anglia. Contextul social, deosebit de riguros, şi declinul oraşelor industriale, dificultăţile socio-economice şi politica lui Margaret Thatcher, „Doamna de fier”, toate contribuie la durificarea mişcării.
„Μuzica rap este expresia supremă a poporului negru.” (KRS-One)
Spre sfârşitul anilor ‘70, un curent verbal, inspirat de discursul politic subversiv al activiştilor mişcării Black Panther, muzica Rap se naşte în ghetourile negre americane. Aceasta constă din declamarea furiei în stradă, sub forma rimelor improvizate şi pe fondul ritmurilor sacadate. Acest gen muzical se face remarcat prin titluri precum Rapper’s de Delights, al formaţiei Sugarhill Gang, lansat în 1979, sau The Message, al trupei Grandmaster Flash, în 1982; o generaţie de staruri avea să se nască în cartierele cele mai violente ale Americii.
„Ceea ce compozitorul trebuie să dezvăluie, mai presus de orice, nu este cunoaşterea aparatelor, ci o nouă înţelegere a sunetului.” (Hugh Lecaine)
Teoretizată în anii ’20 de către futurişti, muzica electronică este creată de grupul Ballet Mécanique al lui George Antheil, în 1925, apoi, mai – târziu, de coloana sonoră originală a filmului Planeta interzisă (1956). Urmează apoi primele aranjamente muzicale la sintetizator, printre care şi Popcorn, de Gershon Kingsley (1969). Muzica electronică a fost popularizată ulterior, în anii ’80, odată cu crearea sintetizatorului de ritm TR-808 şi a tehnicii sample, combinând fragmente din muzica disco, funk şi mai ales house şi tehno, graţie vedetelor precum Bjork, Radiohead sau Daft Punk.
Ritmurile Lumii
Termenul „Muzica lumii” este un concept simplificator, ce regrupează nenumărate curente muzicale din lumea întreagă, care au în comun regenerarea tradiţiilor muzicale regionale şi naţionale ancestrale, de la cele ale tuaregilor din Sahara până la polifoniile corsicane. Bazat pe numeroase combinaţii de stiluri, acest gen apare între anii ’80 şi ’90. Muzica ţiganilor, readusă pe scenă de realizatorul gitan Tony Gatlif, în 1992, este un astfel de exemplu grăitor.
Björk, la un concert, în 2008
Informații suplimentare puteți găsi și aici.
Alte articole care v-ar putea interesa aici.
Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère
