Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648)
Primul dintre cele mai importante 20 de date ale secolului al XVII-lea – din 1618 până în 1648, Războiul de Treizeci de Ani sfâşie întreaga Europă. Acesta este provocat de conflictul dintre protestanţii din Boemia şi Matias, împăratul catolic al Germaniei. Spania, Danemarca şi Suedia se angajează succesiv cu forţe militare, în 1635, Franţa intră în luptă împotriva Spaniei şi de partea protestanţilor, pentru a încerca să stăvilească expansiunea teritorială a Imperiului Habsburgic.
Ludovic al Xlll-lea, în timpul asediului oraşului La Rochelle.
Asediul oraşului La Rochelle
Pe 28 octombrie 1628, se încheie asediul de un an al oraşului La Rochelle, asediu condus de către Richelieu, ministrul lui Ludovic al Xlll-lea. Pe atunci, oraşul, un fel de „stat în stat”, este capitala protestanţilor, grupare religioasă care, prin Edictul de la Nantes, promulgat în 1598, a fost împinsă la o atitudine radicală. Hughenoţii primesc ajutor din partea Angliei, care aprovizionează oraşul pe mare. Forţele militare regale, numărând în jur de 20 000 de bărbaţi, reuşesc să înjumătăţească numărul asediaţilor, constrânşi să capituleze după o lungă şi feroce rezistenţă. Acest episod subliniază intransigenţa lui Richelieu vizavi de protestanţi, dar, mai ales, stă mărturie pentru voinţa cardinalului de a reafirma puterea statului.
Edictul de la Alès
Pe 28 iunie 1629, după ce îi învinge pe protestanţii din La Rochelle care doreau să-i ţină piept, Ludovic al Xlll-lea publică Edictul de la Ales, prin care îi obligă pe aceştia să renunţe la drepturi, inclusiv la cel de a ţine adunări politice. Zdruncinarea poziţiei protestantismului francez merge mână în mână cu diminuarea libertăţilor provinciilor şi întărirea monarhiei absolute.
Victoria de la Rocroi
Anul 1643. În mijlocul Războiului de Treizeci de Ani, la cinci zile de la moartea lui Ludovic al XIII-lea, forţele militare franceze, comandate de ducele de Enghien, ies învingătoare la Rocroi, în provincia Ardeni, biruind forţele militare spaniole aflate sub comanda lui Francisco de Melo, care le erau superioare numeric. Această victorie, datorată în mare parte strategiei abile a tânărului duce de 23 ani, le va permite francezilor să îşi asigure o poziţie de forţă, finalizată cu semnarea tratatelor din Westfalia.
Francezii ocupă Madagascarul
Anul 1643. După portughezi, francezii sunt cei care se instalează în insula Madagascar, înfiinţând colonia Fort-Dauphin. În 1649, aceştia acaparează insula Bourbon – care, în urma Convenţiei, devine Reunion. În 1643, sub conducerea lui Ludovic al XIV-lea, ocupaţia franceză devine din ce în ce mai pregnantă, justificată mai ales de dorinţa regelui Franţei de a transforma insula într-o bază comercială, care să înlesnească schimburile cu Europa.
Tratatele din Westfalia
Anul 1648. În urma negocierilor, Tratatele din Westfalia au pus capăt sângerosului Război de Treizeci de Ani. Trei la număr, tratatele au fost semnate, la Munster şi Osnabruck, de către regele Ferdinand al lll-lea de Habsburg, Franţa, Suedia şi aliaţii lor.
Fronda: Nobilimea se revoltă
Anul 1648. Marea nobilime din regatul Franţei a crezut că poate profita, pentru a-şi apăra prerogativele şi a-şi spori privilegiile, de faptul că regele Ludovic al XlV-lea era minor, iar regenţa îi revenise mamei sale, Ana de Austria. Fronda a durat timp de patru ani şi a cuprins mai întâi persoane din rândul parlamentarilor, al prinţilor şi apoi din cel al gentilomilor, constrângându-l pe tânărul rege să părăsească Parisul. Acesta a fost momentul când Ludovic al XlV-lea a fost convins că nu va putea domni niciodată decât dacă ţine în frâu nobilimea prea rebelă.
Revoluţia din Anglia
Pe 30 ianuarie 1649, Carol Stuart I, rege al Angliei, este decapitat în faţa palatului său de la Whitehall, aproape de Westminster. Este pentru prima dată, în Europa, când un monarh este condamnat la moarte, în numele legii. Pe tot parcursul domniei sale, regele îi combătuse pe parlamentari, proveniţi în mare parte din mica nobilime de la ţară, îndoctrinaţi de o etică puritană.
Aceştia i-au reproşat regelui forma de guvernare – monarhia absolută -, dar şi fixarea unor noi impozite fără să se fi consultat cu nimeni, precum şi privilegierea religiei, în speţă a episcopilor, care dădea întâietate adunării episcopiilor Bisericii Anglicane în interpretarea credinţei.
Încoronarea lui Ludovic Al XIV-lea
Pe 7 iunie 1654, Ludovic al XlV-lea este uns rege al Franţei în Catedrala de la Reims. Episcopul de Soissons, monseniorul Simon Legras, prezidează ceremonia. Urmând tradiţia, coroana, presupusă ca fiind a lui Carol cel Mare, este aşezată pe capul lui Ludovic al XlV-lea, care, într-o mână ţine sceptrul, iar în cealaltă, balanţa justiţiei.
La moartea lui Mazarin, în 1661, sfătuit fiind de către regenta Ana de Austria, mama sa, tânărul suveran hotărăşte că, pentru a se impune în faţa oamenilor, trebuie să guverneze fără să fie părtinitor sau să favorizeze pe cineva.
Astfel, pe 10 martie 1661, acesta anunţă Consiliul că: „Am intenţionat să-l las pe monseniorul cardinal să se ocupe de obligaţiile mele. Este timpul să guvernez eu însumi”.
Victoria de la Dunes
Pe 14 iunie 1658, armata franceză iese victorioasă în faţa spaniolilor şi a armatei prinţului do Conde la Dunes, aproape pe Dunkerque. Această victorie pune capăt celor 24 de ani de război între cele două puteri, finalizându-se cu Tratatul din Pirinei.
Pacea din Pirinei
Anul 1659. Capetele încoronate ale Franţei şi Spaniei pun sfârşit unui război care durează de 24 de ani. Tratatul este parafat pe 7 noiembrie, pe o insulă mică de pe râul de frontieră Bidassoa, în inima Pirineilor Atlantici. Cardinalul Mazarin este semnatarul francez şi Luis Mendez de Haro, cel din partea Spaniei, care cedează Roussillon, regiunea Cerdanyei de Sus şi o parte din Artois.
La rândul ei, Franţa se angajează să restituie ducatul Lorenei.
Mazarin încheie Pacea din Pirinei şi stabileşte căsătoria lui Ludovic al XlV-lea cu Maria Tereza, fiica regelui Spaniei, Filip al IV-lea.
Războiul de devoluție
În 1667, un nou conflict opune Franţa Spaniei.
La moartea lui Filip al IV-lea, regele Spaniei, Ludovic al XlV-lea revendică, în numele soţiei sale, Maria Tereza a Austriei, infanta Spaniei, regiunea Franche-Comte şi o parte din Ţările de Jos. Avocaţii lui Ludovic al XlV-lea justifică revendicările în baza unor legi antice din Brabant, prin care Ţările de Jos Spaniole trebuiau să fie moştenite (ius devolutionis) doar de copiii din prima căsătorie a suveranului, adică de Maria Tereza, în detrimentul celor din cea de-a doua căsătorie, în acest caz Carol al ll-lea.
Johan de Witt încearcă să prevină războiul, oferindu-i lui Ludovic al XlV-lea Douai, Cambrai, Aire-sur-la-Lys, Saint-Omer, Bergues, Veurne şi ducatul Luxemburgului, cu condiţia ca Maria Tereza să renunţe la orice pretenţie asupra tronului Spaniei.
Ludovic al XlV-lea nu acceptă şi astfel izbucneşte războiul. Suveranul francez deschide ostilităţile, însărcinându-l pe Turenne să preia controlul asupra Flandrei, iar pe Conde, să acapareze Franche-Comte. însă Franţa trebuie să facă faţă unei coaliţii europene: Tripla Alianţă (Anglia, Suedia şi Provinciile Unite).
Tratatul de la Aix-la-Chapelle
Anul 1668. Confruntat cu Tripla Alianţă, Ludovic al XIV-lea renunţă la pretenţiile sale asupra unei părţi a posesiunilor Coroanei spaniole şi acceptă un compromis, care ia forma Tratatului de la Aix-la-Chapelle. Semnat la 2 mai 1668, acesta pune capăt Războiului de devoluţie şi-i înapoiază Spaniei regiunea Franche-Comte. în schimb, Franţa îşi păstrează cele douăsprezece cetăţi fortificate acaparate în Artois, inclusiv oraşele Tournai, Charleroi, Lille, Douai şi Armentieres.
Vauban şi fortificaţia de tip „Pré-carré”
Anul 1679. Sebastien Le Prestre, marchiz de Vauban, este arhitect militar. De-a lungul anilor, acesta consolidează apărarea regatului cu fortăreţe şi oraşe întărite, considerate de neînvins. în 1679, Vauban începe construirea aşa-numitei „pre-carre”: o linie dublă de oraşe fortificate la graniţele ţării, destinate blocării oricărei tentative de atac, venită mai cu seamă din partea spaniolilor. Printre acestea amintim Dunkerque, Bergues, Lille, Tournai, Valenciennes, Sedan… Calitatea acestor lucrări îi va aduce lui Vauban titlul de mareşal al Franţei.
Revocarea Edictului de la Nantes
Revocarea Edictului de la Nantes, 18 octombrie 1685.
Anul 1685. Edictul de la Fontainebleau, semnat de către Ludovic al XlV-lea pe 18 octombrie, revocă Edictul de la Nantes, promulgat de Henric al IV-lea în aprilie 1598. Acest act pune sfârşit existenţei legale a protestantismului în regat, excepţie făcând provincia Alsacia. Prin cele 12 articole ale acestui edict este stipulată interzicerea cultului protestant, demolarea templelor, precum şi închiderea şcolilor reformate. Acest fapt atrage după sine exodul considerabil al protestanţilor către ţările vecine, dar şi declinul inevitabil al economiei regatului, dat fiind că, din cei plecaţi, majoritatea sunt artizani şi comercianţi. Intoleranţa religioasă a regelui Ludovic al XlV-lea mai are o consecinţă: exacerbarea resentimentului ţărilor protestante, mai cu seamă al Angliei.
Războiul Ligii de la Augsburg
În 1 688, Anglia se aliază ducatului de Savoia, Sfântului Imperiu, Suediei, Spaniei şi Provinciilor Unite pentru a forma puternica Ligă de la Augsburg. Confruntată cu politica anexărilor instituită de Ludovic al XlV-lea, dar şi cu o serie de provocări, cum ar fi revocarea Edictului de la Nantes, această nouă coaliţie îi declară război Franţei. După ce repurtează câteva victorii, la Fleurus, Steinkerque, Neerwiden…, apărarea beligeranţilor este slăbită de grave crize economice. Tratatele de la Ryswick aduc pacea în 1697.
Eşecul Regelui Angliei
Pe 22 decembrie 1688, regele lacob Stuart al ll-lea este gonit din Londra. Reuşind să fugă pe continent, acesta se adăposteşte la Curtea regelui Ludovic al XlV-lea. Această revoluţie „fericită şi glorioasă”, fără vărsare de sânge, pune capăt disensiunilor religioase şi favorizează instaurarea unei monarhii parlamentare în Anglia. Astfel, „Legea Drepturilor” (Billof Rights), noua Constituţie, prevede superioritatea legii asupra regelui şi enumeră noile atribuţii ale Parlamentului: avizul acestuia devine indispensabil în luarea de decizii importante, mai ales dacă în acestea este implicată ţara, incluzând chiar şi chestiunea impozitului regal, precum şi întreţinerea armatei engleze pe timp de pace.
Petru cel Mare, Țarul Rusiei
Anul 1682. Petru este fiul ţarului Alexei I şi al Nataliei Nariskina. Dată fiind moartea prematură a fratelui său, Feodor, Petru devine pretendent la tronul Rusiei, alături de fratele lui, Ivan al V-lea.
La moartea tatălui său, sora lor vitregă, Sofia, asigură regenţa. După moartea lui Ivan al V-lea, Petru I devine, în sfârşit, ţar. De o înălţime ieşită din comun (2,04 metri) şi de o energie neobosită, Petru cel Mare este cel de-al patrulea suveran al dinastiei Romanovilor, neîndoios măreţ, din toate punctele de vedere. Fără menajamente, cu brutalitate şi prin ucazuri (decrete), acesta încearcă să-şi ducă ţara într-o etapă modernă, apropiind-o de Occidentul european.
Războiul de la Cévennes
Anul 1702. Camisarzii, hughenoţi din regiunea Cevennes, au făcut faţă cu greu persecuţiilor al căror obiect au fost, mai ales după ce Ludovic al XlV-lea a semnat Edictul de la Fontainebleau. Un conflict violent i-a pus în faţa autorităţilor regale, situaţie ce a durat până în 1710. Se pare că Războiul de la Cevennes a fost unul atroce: deportările, „arderile” şi torturile soldăţimii sunt contracarate de teribilele represalii ale camisarzilor.
„Iarna cea cumplită”
În 1709, Europa se confruntă cu cea mai geroasă iarnă pe care a cunoscut-o vreodată. Zăpada şi îngheţul paralizează majoritatea ţărilor. Franţa cunoaşte temperaturi scăzute de până la -20°C. Aceste episoade de ger alternează cu răstimpuri de încălzire, propice inundaţiilor. O perioadă îngrozitoare de foamete afectează majoritatea regiunilor franceze Doar câteva zone răzleţe sunt cruţate, în special cele ale litoralului mediteraneean şi breton. Preţurile alimentelor explodează, iar cel al pâinii este de-a dreptul exorbitant. Populaţia este decimată de foamete şi de boli, care fac peste o sută de mii de victime.
Informații suplimentare puteți găsi și aici.
Alte articole care v-ar putea interesa aici.
Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère
