Aceste promisiuni includ: auto-vinde-carea, încetinirea îmbătrânirii organelor şi vindecarea lor în cazul unor afecţiuni, revitalizarea unor ţesuturi şi, de ce nu, prelungirea vieţii prin vindecarea în cazul unor leziuni traumatice grave1, încă o dată, ştiinţa şi tehnologia aduc noi opţiuni de creştere a calităţii vieţii, prin posibilitatea prelungirii acesteia şi întăririi stării de sănătate. Cercetarea şi terapia cu celule stern, alături de vaccinuri, terapii genetice sau moleculare, sunt instrumente noi de tratament netradiţional pentru o parte din bolile “tradiţionale”.
Cercetarea cu celule stem are la bază mecanismele ciclice de dezvoltare a celulelor, urmărind secvenţial diferenţierea lor în timpul formării embrionului, ca şi specializarea şi diferenţierea lor în ţesuturi şi organe. De asemenea, explorează cauzele diverselor boli, degenerarea şi moartea celulară. Terapia cu celule stem încearcă să înlocuiască pierderea celulară şi să declanşeze mecanisme de reparare în diferite mo dele celulare. Studiile clinice aduc noi informaţii despre siguranţa şi eficacitatea terapiei cu celule stem la pacienţi cu o anumită boală.
Succesul terapiilor cu celule stem a fost documentat în mod repetat şi intens publicat în literatura de specialitate, în ultimii ani. In testele preclinice2 pe animale acest gen de terapie a tratat cu succes:
-diabetul;
-boala Parkinson;
Eficacitate
La pacienţi umani, celulele stem au fost de un real folos în următoarele afecţiuni3:
Reducerea simptomelor la pacienţi cu boala Parkinson;
Refacerea mobilităţii după traumatisme de coloană vertebrală;
Scleroza multiplă – scleroza în plăci;
Anemia cu celule în seceră;
Lupusul eritematos;
Creşterea de cornee pentru a reda vederea la pacienţii orbi;
Dezvoltarea de vase de sânge noi la pacienţii cu gangrene şi risc de a-şi pierde picioarele;
Repararea ţesutului cardiac.
-accidentul vascular cerebral;
-bolile inimii;
-traumatismele de coloană vertebrală.
Tipologie
Celulele stem (şuse) sunt celule care se pot diviza fie în celule de acelaşi fel (reînnoire), fie în unul sau mai multe tipuri diferenţiate ştiinţific. Celulele stem nu sunt încă total diferenţiate, astfel că pot reconstitui unul sau mai multe tipuri de ţesuturi.
Pot fi distinse diferite tipuri de celule, în funcţie de potenţialul de diferenţiere. Aceste tipuri sunt: progenitoare, multipotente sau pluripotente. Iată descrierea1 lor:
– Celulele progenitoare sunt cele care se pot diferenţia în faza terminală numai într-un singur fel de celule. De exemplu, celulele epidermice se pot transforma numai în cheratinocite, iar celulele sper-matogonice pot forma numai spermatozoizi.
– Celulele multipotente sunt cele care se pot diferenţia în faza terminală în mai multe tipuri, constituindu-se în ţesuturi specifice sau organe. Exemple sunt:
-celulele stem ale pielii din care apar mai târziu celulele epidermului, glandele sebacee şi foliculii piloşi ai pielii;
-celulele hematopoietice, care pot produce toate tipurile de celule ale sângelui: eritrocite, limfocite, anticorpi etc;
-celulele neurale care produc toate tipurile de celule ale sistemului nervos, inclusiv celula glială şi toate tipurile de neuroni.
– Celulele pluripotente sunt cele care se pot diferenţia in vitro în orice tip de celulă, dar cu toate acestea ele nu pot forma un embrion. Aceste celule sunt izolate din celule germinale primordiale de la fetus şi se numesc celule germinale embrionare (celule EG). Dacă recoltarea se face în faza de blastocist a embrionului, celulele se numesc celule stem embrionare (celule ES).
Trebuie menţionat că nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord cu terminologia acestor tipuri de celule.
Localizare
Celulele stem progenitoare şi cele multipotente pot persista în organismul uman pe parcursul întregii vieţi. La fetus aceste celule sunt esenţiale formării de ţesuturi şi organe. La adult, aceste celule refac ţesuturile ale căror celule au durata de viaţă limitată (celulele pielii au o durată medie de viaţă de 28 de zile). în lipsa acestor celule, aceste ţesuturi s-ar epuiza şi organismul uman ar muri. Ele se găsesc în cantitate mai mare la fetus decât la organismul adult. Celulele stem hematopoietice se găsesc în măduva spinării la adult, dar în mod particular ele abundă în sângele din cordonul ombilical.
Celulele stem pluripotente nu se găsesc în mod natural în organismul adult, ceea ce le diferenţiază faţă de primele două tipuri.
Sursele posibile de celule stem sunt următoarele: adultul, embrionul şi fetusul. De aceea, în literatura de specialitate întâlnim şi următoarea tipologie:
– Celule stem adulte. Doar celulele stem progenitoare şi multipotente se află în organismul adult. Se pare că mamiferele au peste 20 de tipuri majore de celule stem somatice, care pot genera ficatul, pancreasul, oasele şi cartilajele, dar ele sunt foarte greu de izolat.
Celulele stem neurale se găsesc doar la nivel cerebral. Celulele stem hematopoietice sunt prezente în sânge, dar recoltarea lor necesită un tratament de stimulare a măduvei osoase a donorului. Ca o concluzie, celulele stem adulte sunt rare şi nu au acelaşi potenţial de dezvoltare ca celulele stem embrionare sau fetale.
– Celule stem de origine fetală. Celulele stem hematopoietice pot fi recoltate numai din sângele din cordonul ombilical. Ţesuturi fetale obţinute la întreruperea unei sarcini pot fi folosite la dezvoltarea de celule multipotente, precum cele neurale. Ele sunt izolate din ţesutul neural fetal şi multiplicate în cultură, dar au durată de viaţă limitată. Celule multipotente de tip EG se pot obţine din celulele primordiale germinale ale fetusului.
– Celule stem de origine embrionară. Celulele pluripotente de tip ES derivă din embrion în faza de blastocist. Embrionii se obţin fie prin fertilizare in vitro (FIV), fie prin transfer al unui nucleu celular adult la o celulă ou anucleată sau oocit – transfer nuclear celular somatic (TNCS).
Dezvoltarea
embrionara umană
La 2-3 zile după fertilizare, embrionul este format din celule identice, care se numesc totipotente. Adică fiecare celulă de acest fel poate forma de una singură un embrion, dând naştere la gemeni, tripleţi etc. Sunt total nespecializate şi au capacitatea de a se diferenţia în orice fel de celulă care va constitui fetusul, incluzând placenta şi membranele din jurul acestuia.
După 4-5 zile de la fertilizare (stadiul de morulă), embrionul este format din celule nespecializate, dar aceste celule nu mai pot forma embrioni de sine stătători.
La 5-7 zile de la fertilizare (stadiul de blastocist), apare un halou în centrul morulei şi celulele stem încep să se diferenţieze în celule stem interne şi externe:
– celulele externe vor forma ţesuturile din jurul fetusului, incusiv placenta;
– celulele interne (20-30 de celule) vor forma fetusul propriu-zis, ca o parte din ţesuturile din jur. Acest tip de celule sunt izolate şi cresc în prezenţa unor substanţe chimice specifice (factori de creştere), iar din ele derivă celulele stem pluripotente de tip ES. Ele sunt multipotente, nu totipotente, pentru că nu pot dezvolta singure un embrion. Dacă vor fi transferate într-un uter normal, ele nu se vor implanta sau nu vor dezvolta un embrion.
Bibliografie
1. Miller, EG., Rosenstein D.L., The Therapeutic Orientation to Clinical Trials, N Engl J Med. 2003;348:1383-86.
2. Denver John. 1996, Taking Animals Seriously: Mental Life and Moral Status, New York: Cambridge University Press.
3. International Journal of Developmental Biology 45(3), 591-596 (2001), Human Reproduction 5(2), 203-208 (1990).
4. National Institutes of Health. 2006. Stem Cell Basics. Available at: http:stemcells.nih.gov/info/basics
5. Green, Ronald M., 2002, The Human Embryo Research Debates, New York: Oxford University Press.
Farmacist.ro, nr. 106/martie 2007
Jurnal Spiritual
