Cine a inventat foarfeca?

0
1693

foarfecaEi bine, în următoarele rânduri vă voi prezenta pe cei ce au avut inspiraţia şi imaginaţia de a fabrica un obiect atât de util. Foarfeca este un instrument de tăiat operat manual ce constă dintr-o pereche de lame tăioase suprapuse, metalice pivotante astfel încât marginile ascuţite al fiecărei lame să se întâlnească atunci când mânerele opuse pivotului se închid. Are fiecare câte un mâner inelar şi sunt unite între ele cu un şurub. Foarfeca este utilă în tăierea diverselor materiale precum: hârtie, folie de metal, plastic, aţă şi păr.

Vă vom prezenta în cele ce urmează istoria foarfecii care a început iniţial în jurul anilor 1500 î.Hr. în Egiptul Antic. În Mesopotamia a fost descoperită cea mai veche formă de foarfecă şi are 3000-4000 de ani vechime. Aceasta era o foarfecă cu arc, formată din două lame de bronz conectate la mânere printr-o bandă subţire, flexibilă şi curbată pentru a susţine în aliniament cele două lame îngăduind să se întâlnească atunci când erau strânse şi se îndepărtau atunci când erau eliberate. Până în secolul al XVI-lea, foarfeca cu arc a continuat să fie întrebuinţată în Europa. Inventată de romani în jurul anului 100 a fost foarfeca pivotantă din bronz sau din fier, în care lamele pivotau la un punct între vârfuri şi mânere. Această foarfecă a intrat în uz în Roma Antică, în China, Japonia şi Korea.

În timpul Evului Mediu şi al Renaşterii, foarfecele cu arc erau fabricate prin încălzirea unei tije de fier sau oţel, după care era turtită prin presare, iar capetele erau transformate în lame. Centrul tijei era încălzită, îndoită pentru a forma un arc, apoi răcită şi reîncălzită pentru a-i oferi flexibilitate.

Cei de la www.cineainventat.ro ne informează că: Compania “William Whiteley & Sons Ltd.” din Sheffield fabricau deja foarfece în anul 1760, deşi se crede că englezii ar fi început comercializarea mult mai devreme. Prima marcă înregistrată a fabricii, 332, a fost acordată în anul 1791.

Prima persoană care şi-a pus o reclamă autoproclamându-se “un producător excelent de foarfece” este Robert Hinchliffe care a fabricat o foarfecă modernă din oţel turnat, întărit şi lustruit. El a trăit în Cheney Square, Londra.

În anul 1649, în Finlanda s-a fondat o fierărie în satul Fiskars iar în 1830, un nou proprietar a început fabricarea foarfecei cu marca” Fiskars” iar în anul 1967, Corporaţia “Fiskars” a introdus noi metode de fabricare a foarfecelor.

În secolul al XIX-lea, foarfecele erau fabricate manual, iar mânerele erau decorate atent şi amănunţit.

Aşadar, astăzi există o multitudine de foarfece create special pentru diferite scopuri, dar foarfeca va rămâne întotdeauna o ustensilă de neînlocuit din casele noastre.

Mădălina M.

Jurnal Spiritual

V-ar putea interesa şi aceste articole:

Cine a inventat hârtia?

Cine a inventat periuța de dinți?

Cine a inventat pianul?

Cine a inventat submarinul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here