Cinstiţi sau mincinoşi? Prima impresie contează

0
144

Când vine vorba de detectarea minciunilor, cercetările sugerează să ai încredere în primul tău instinct. Suntem mai buni la identificarea mincinoşilor când ne bazăm pe primul răspuns, decât dacă ne gândim mai mult şi mai bine.

pinochioÎn general, oamenii nu sunt foarte buni în identificarea mincinoşilor, specialiştii fiind de părere că pur şi simplu ghicim dacă cineva ne minte sau nu, având aceleaşi rezultate ca şi cum am arunca cu banul, notează BBC.

Însă, rata noastră de succes creşte atunci când ne bazăm pe subconştient, spune un nou studiu publicat în revista americană de psihologie. „Ce ne-a interesat despre subconştient este că, într-adevăr, poate fi foarte precis în detectarea minciunilor. Dacă ne gândim intens nu putem «mirosi» minciuna. Poate detectorul nostru de minciuni îşi are locul în altă parte – în subconştient“, mărturiseşte dr. Leanne ten Brinke de la Universitatea americană Berkley.

Suspect la prima vedere 

Atunci când încearcă să-şi dea seama dacă cineva minte, un om obişnuit se bazează pe indicii cum ar fi privirea neliniştită sau nervozitatea. Totuşi, studiul sugerează că aceste indicii nu sunt corecte: oamenii au o acurateţe de aproximativ 50% atunci când trebuie să-şi dea seama dacă omul din faţa lor îi minte.

Psihologii de la universitatea americană au fost foarte intrigaţi de acest lucru, mai ales pentru că unele primate, cum ar fi cimpanzeii, sunt capabile să detecteze înşelăciunea. Teoria evoluţionistă spune că cei capabili de asta au şanse maxime de supravieţuire şi de reproducere.

Echipa de cercetători a creat experimente capabile să testeze abilitatea subconştientului de a identifica un mincinos, pentru a vedea dacă ne descurcăm mai bine în subconştient decât în realitate.

Oamenii de ştiinţă au arătat la 72 de studenţi videoclipuri care reprezentau suspecţii într-o infracţiune imaginată. Unii dintre suspecţii din imagini furaseră 100 de dolari, iar alţii nu. Toţi suspecţii pretindeau că nu au furat nimic.

Atunci când participanţii la studiu au fost rugaţi să spună cine minte şi cine spune adevărul, au fost în stare să detecteze mincinoşii în doar 43% din cazuri, iar pe cei care spuneau adevărul în proporţie de 48%.

Intuiţia, cel mai bun simţ în depistarea minciunilor

Apoi, cercetătorii au folosit o tehnică de asociere a cuvintelor pentru a testa percepţia subconştientului. Voluntarii au fost rugaţi să se uite la o fotografie cu faţa suspectului şi să aleagă cuvintele descriptive ale persoanelor din poze din două liste. Pe o listă erau cuvinte ca „necinstit“ şi „mincinos“, iar pe cealaltă „onest“ şi „adevărat“.

În acest caz, participanţii s-au descurcat mai bine, oferind dovezi că am putea avea un simţ intuitiv care detectează mincinoşii, în afara minţii conştiente. Asta înseamnă că deciziile intuitive, cum ar fi pe cine alegem ca prieten sau ca iubit, sunt ghidate de mintea inconştientă care ne spune când cineva minte sau nu, este de părere dr. Ten Brinke.

„E posibil ca zi de zi să luăm decizii despre persoanele cu care alegem să interacţionăm, sau despre cine ne va fi prieten, de ce continuăm să ieşim la întâlniri cu anumiţi oameni şi pe alţii nu-i mai sunăm. Poate că unele dintre aceste decizii sunt conduse de simţul nostru intuitiv care ne spune că unii ne mint, şi astfel decidem să nu mai interacţionăm cu ei“, este de părere dr. Ten Brinke.

Sursa: Adevarul

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here